FOTO: 21 de milioane de euro pentru modernizarea a două drumuri din județul Bistrița-Năsăud. Vezi care sunt acestea!

Vizita vicepremierului Paul Stănescu s-a dovedit a fi una productivă pentru județul Bistrița-Năsăud. Cu această ocazie, vicepremierul și, totodată, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a anunțat că județul Bistrița-Năsăud va mai beneficia de 21 de milioane de euro pentru modernizarea a două drumuri județene importante. 

Este vorba DJ 172 E (Strugureni-Matei) și DJ 172D (Măgura Ilvei-Lunca Ilvei) pentru care au fost semnate, astăzi, contractele de finanțare.

”Modernizarea acestor doua tronsoane de drum este posibilă datorită Programului Național de Dezvoltare Locală finanțat de Guvernul României! Din respect pentru locuitorii județului nostru, am primit aceste contracte personal din partea domnului Paul Stănescu, vicepremier al României și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene” a declarat Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. 

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 (2017-2020), județul Bistrița-Năsăud a primit finanțare pentru 168 de proiecte cu o valoare de aproximativ 701,2 milioane lei (circa 152 milioane euro).

 

 

 

 

 

 

 

În altă ordine de idei, tot cu prilejul vizitei sale în județul Bistrița-Năsăud, vicepremierul Paul Stănescu a participat și la inaugurarea a trei grădinițe din localitățile Dobric, Căianu Mic și Căianu Mare. Valoarea totală a investiției pentru cele trei grădinițe a fost de aproximativ 1,8 milioane lei, finanțarea fiind asigurată de Guvernul României prin PNDL și Ministerul Educației, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și bugetul local.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FOTO: Facebook – Emil Radu Moldovan