Tibi Ușeriu primește 5.500 de euro de la Consiliul Județean pentru câștigarea Maratonului Arctic! E mult, e puțin?

Tibi Ușeriu va fi premiat de Consiliul Județean, în urma rezultatului obținut la ultra-maraton. Premiul de excelență reprezintă 5.500 de euro cash, bani alocați din bugetul județean.

25.000 de lei net este suma care i se va acorda lui Ușeriu pentru al doilea an consecutiv.

Nota de fundamentare a proiectului:

„Tibi Ușeriu este mai mult decât un sportiv, este un o care inspiră. În jurul lui s-a adunat o comunitate care i-a urmărit cu sufletul la gură tentativa reușită, încă o dată, de a merge până la caăt în cele mai grele condiții imaginabile. Pe tot parcursul competiției care început în 10 martie, Ușeriu a fost urmărit de milioane de oameni, făcând ca tot timpul ăsta să se vorbească cu admirație despre România și despre județul Bistria-Nădăud.

Ușeriu a câștigat a doua oară cursa de 566 de kilometri, desfășurată în condiții extreme. În 17 martie, Ușeriu a trecut linia de finiș la ora locală 1.25, a o temperatură de minus 36 de grade, la capătul unei curse de 152 de ore.

Pagina de net a Asociației Tășuleasa Sociall a fost accesată de peste 3 milioane de ori în timpul competiției. Pe rețelele de socializare au fost postte sute de esaje de încurajare. În ziua victoriei, toate televiziunile din România au trnsmis la ore de maximă audiență știrea victroriei lui Ușeriu de la Cercul Polar. A doua zi, 350 de voluntari s-au mobilizat pentru plantarea a 3 hectare de pădure în zona Sânmihaiu de Câmpie, dedicând plantarea lui Tibi. ”

 

x3 a1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Proiectul de hotărâre privind premierea lui Ușeriu va fi dezbătut în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean din 22 martie.