8.500 de lei – suma maximă pe care părintele aflat în indemnizație de creștere a copilului o poate primi. Indemnizația a fost plafonată!

Deputații au votat favorabil proiectul de lege care prevede aprobarea ordonanței de urgență referitoare la plafonarea indemnizației de creștere a copilului la 8.500 de lei.

În stabilirea plafonului de 8.500 de lei a fost luat ca model cel mai mare cuantum aplicat în statele membre ale Uniunii Europene, cu menținerea actualului mod de stabilire a dreptului, precum și a cuantumului minim al indemnizației de 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât şi pentru situaţiile ulterioare.

La nivel naţional, din cei 160.807 de beneficiari ai indemnizaţie pentru creşterea copilului, circa 1.100 aveau indemnizaţii care depăşeau 9.000 lei, anterior adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului.

Proiectul de lege a fost votat favorabil de 178 de deputați. 94 au votat împotrivă, iar 8 s-au abținut.

Până la aplicarea ordonanței, indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Cea mai mică sumă care se acordă este de 1.233 de lei. Indemnizația minimă de creștere a copilului va crește din ianuarie 2018, la 1.250.