Ultimele noutati

A murit Saporo!

s21

Saporo a murit astăzi, la vârsta de 58 de ani. Saporo (pe numele său Valentin Chira) a fost un rebel al vremurilor comuniste, personaj celebru în jurul căruia au circulat o serie de legende. Toată Bistrița îl  cunoștea pe Saporo, un simbol al generației anti-comuniste din anii ’70-’80. În acele vremuri Saporo purta păr lung, avea cercei și o atitudine “ne-sănătoasă”, în contrast cu normele impuse de comuniști. A fost dus la Miliție de mai multe ori și treptat și-a format o imagine de rebel, iar în jurul său au început să circule o serie de legende.

La Revoluția din decembrie, Saporo flutura steagul prin fața Județenei de Partid (Prefecturii), după care a pătruns în incinta clădirii împreună cu un grup de revoluționari. Martori oculari (care ulterior și-au luat carnet de revoluționar) susțin că Saporo s-a așezat pe scaunul prim-secretarului Letiția Ionaș și și-a pus picioarele pe masă, de față cu securiștii care se aflau înăuntru. A fost probabil un gest de răzbunare al celui care toată tinerețea sa a protestat împotriva comunismului. În acea zi, Saporo a vorbit de la balconul instituției și  a aruncat pe geam documente găsite înăuntru.

s11Deși era un susținător al  Occidentului, Saporo a rămas acasă și nu a emigrat după deschiderea granițelor. În perioada privatizării, acesta a derulat o serie de afaceri și a deținut  tarabă în piața “de la Ruși”, unde vindea petarde și scule de pescuit, Saporo fiind un pescar împătimit.

Saporo a participat la  mișcările de stradă anti-Băsescu din decembrie 2012 și era văzut mereu în jurul tinerilor cu care împărtășea aceleași idealuri. Bancurile lui Saporo rămân celebre, iar imaginea sa de non-conformist va rămâne vie în amintirea generațiilor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească!

 




Comentarii

  • ODIHNEASCA AN PACE PRIETEN DRAGA NU VOI UITAT NICIODATA DE LA NOASTRA TINERETE DUMNEZEU SA TE IERTE

  • Odihnestete an pace prieten Drag AM facut molte anpreuna iartama nu am stiut doar acum..Ramai o amintire frumoasa pentru ….noi””””

  • Ai rămas pe veci în Bistrița….r.i.p.sapy

  • Francisc csaba szilagyi

    Odihnestete in pace prietene

  • Radu... bâzu...pt cei care mă cunosc din copilărie

    Ai fost și vei rămâne același în amintirea noastră Dumnezeu să-l odihnească.

  • Radu... bâzu...pt cei care mă cunosc din copilărie

    Dumnezeu să-l odihnească în pace.ai fost și vei rămâne același în amintirea prietenilor.

  • A fost un iubitor al democratiei,a muzicii rock,si a orasului natal Bistrita.Dumnezeu sá-l odihneasca-n pace!

  • La serbarea din cls -III-A, Papolti îl ducea pe Saporo în cărucior și îi dădea sa suga din biberon, era nonconformist, în copilărie era golanas, rămânea mereu repetent, însă era inteligent, nu îi trecea nimeni prin fata pe Dornei, tatăl lui era înalt și slab, cu mustacioara, lucra la C.F.R, trebuia sa fii o persoana aparte ca sa te salute el primul, deși te cunoștea de o jumătate de veac, Sa se odihnească în pace!

  • Ai fost pescar cu suflet ca si mine. Un iubitor al naturii sa al orasului tau. DORMI in PACE !

  • A fost un om sufletist

  • prietenull meu drag,am copilarit impreuna ,dormi in pace,

Caricatură

Ne gasiti pe: