FOTO-VIDEO: Ziua Armatei Române! Prilej de TRAS în poză pentru mai-marii clipelor!

La Ziua Armatei au fost prezenți directori ai deconcentratelor, oficialități locale și județene, comandanți ai instituțiilor militarizate, prilej ideal pentru o poză de campanie a celor implicați în lupta pe listele parlamentare. Grupurile PNL și ALDE s-au postat la vedere, iar gruparea consilierii locali sau județeni ai PSD a fost absenți de această dată. Ceremonialul militar-religios oficiat de Ziua Armatei a avut loc la Monumentul Eroilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Viceprimarul Cristian Niculae a gafat în momentul defilării și NU s-a oprit în dreptul steagului, nefiind instruit în acest sens. A urmat oficierea serviciului religios, scurte – cuvântări ale comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, col. Iulian Berdilă și ale prefectului Ovidiu Frenț și depunerea unei coroane.

 

 

Manifestația s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și salutul către oficialitățile prezente. Liderii PSD Radu Moldovan și Ovidiu Crețu au fost marii absenți ai întrunirii de astăzi, președintele Consiliului Județean fiind plecat în Polonia pentru a semna înfrățirea cu județul Myślenice.

Mai multe poze: https://www.facebook.com/Ziar-de-Bistrita-774405969307379/photos/

Retragere cu TORȚE și cântece PATRIOTICE, diseară de la ora 19

Diseară va avea loc retragerea cu torțe (orele 19-20). Ceremonialul de aprindere a torţelor se va face în curtea Protopopiatului Bistriţa, iar apoi miliatrii se vor deplasa cu cântece patriotice spre cazarmă, pe traseul: Protopopiatul Bistriţa – pietonalul Liviu Rebreanu – str. N. Titulescu – str. Al. Odobescu – str. Gării – b-dul Republicii – str. 1 Decembrie – zona Han.

One comment

  1. Cu toate ca Bistrita dispune de un CIMITIR AL ERIOLOR foarte bine ralizat, din nou, Ziua armatei s-a sarbatorit langa controversatul monument in forma de „sula” care a fost instalat langa Prefectura in 2009 exact pe locul unde pana atunci a existat bustul lui Petru Rares si care a fost mutat de aici numai pentru a satisface comoditatea politicienilor de astazi de a nu se mai deplasa pentru a depune o coroana de flori la locul unde isi dorm somnul de veci eroii neamului. Dupa cum se cunoaste din presa vremii, cu prilejul sfintirii Cimitirului Eroilor pe data de 28 august 1938, dupa Sfanta Liturghie savarsita la Catedrala ortodoxa, de pe Odobescu s-a organizat o procesiune la care participantii au strabatut pe jos distanta de la Catedrala Ortodoxa pana pe Drumul Tarpiului, la Cimitirul Eroilor.