Ultimele noutati

INTERVIU cu avocatul Someșan, un spirit liber care vrea să scape ȚARA de tâlharii din politică! La 70 de ani se bagă-n alegerile parlamentare din partea Uniunii Noastre România, partidul revoluționarului Marian Munteanu!

c3-copy-400

Ioan Someșan e avocat și celebru în toată Bistrița pentru spiritul său liber. A prins ambele regimuri și la 70 de ani vrea să meargă în Parlament să facă legi pentru salvarea națiunii. Asta dacă NU cumva se bagă altul mai tânăr, pe care Someșan să-l susțină.

Reporter:  –  Ce pregătire profesională aveți, domnule Someșan?

Someșan: – Provin dintr-o familie de țărani din Mijlocenii Bârgăului, am muncit, am făcut Liceul Militar și am absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 1972. Timp de 30 de ani am profesat ca avocat, și 8 ani am fost judecător. Am fost președintele Curții de Conturi BN și consilier juridic, iar acum 4 ani am hotărât să mă las.

Reporter:  – Ce trecut politic aveți?

Someșan: – Am fost în mai multe partide dar în niciunul nu am cerut nimic pentru mine, mi-am văzut de misiunea mea. Ca avocat am suferit mai mult decât clientul când am pierdut un proces. Într-o țară unde sunt numai cheltuitori de bani iar celor din mediul privat li s-au pus numai piedici.

Reporter:  – Care ar fi principala problemă? 

Someșan: – În partide NU s-a urmărit interesul general și problema e că se duc resursele. DNA-ul s-a înființat la presiunea americanilor, englezilor… pentru că NU poți face baze militare într-o țară unde corupția e la nivel înalt.

Reporter:  – Sunteți de acord cu tele-justiția?

Someșan: – NU e  o problemă a justiției asta. Informația e necesară pentru că populația trebuie să vadă cu ce se ocupă aleșii.

Reporter: – Dar recuperarea prejudiciului?

Someșan: – Se face foarte greu și în condiții proaste. În regimul comunist pentru a primi o pedeapsă mai mică era obgatorie recuperarea prejudiciului. Am fost consilier juridic la Combinatul Industrial de Mașini, intreprindere de grad zero, condusă de un fost ministru. Nu exista leu care să nu treacă prin comisia de analiză, în sensul că se urmărea evitarea cheltuielilor inutile.

Comunism vs. capitalism

Reporter: – Ați fost membru PCR?

Someșan: – Da, am fost!

Reporter: – Și vă mândriți cu asta?

Someșan: – M-am născut în 46. Nu neg că am fost în PCR. Când m-am înscris a venit prof. Zimveliu și m-am înscris. Am fost secretar de partid la avocați.

Reporter: – Puteați ajunge avocat fără să vă înscrieți în Partidul Comunist?

Someșan: –  Da, dar mai greu. Și îți punea condiții după aceea. Dar noi nu am făcut propagandă.. după 90 așteptam ca Securitatea să-i dea afară pe unii, dar cei care păzeau țara trebuia să rămână… Noi nu mai avem PAZA.

c3

c

c4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reporter: – Legea lustrației ar fi salvat România, prin interzicerea comuniștilor către funcții înalte, imediat după Revoluție?

Someșan: –  Categoric! Și în special eșantionul 2!

Reporter: – Care sistem e mai bun: cel socialist sau cel capitalist?

Someșan: – Niciun sistem NU e perfect.. În socialism ar fi fost o societatea mult mai corectă și mai echilibrată, dacă NU s-ar fi întâmplat ceea ce a zis Lenin:  socialsimul are toate șasnele să reușească, dar cu o singură condiție: să NU se formeze burghezia proletară. Ori activiștii ce au fost:burghezie proletară care trăiau foarte bune.

Reporter: – Dar NU erau așa îmbuibați ca cei de acum…

Someșan: – … NU, și NU erau atâția! Erau mai puțini și aveau doar câteva avantaje, la Gospodăria Partidului: un Pepsi, o bere străină! Dar acum au devenit mai mulți și nu mai există criteriul corectitudinii, al cinstei. Acum se promovează cine e prost și supus și ascultă de șeful partidului.

Reporter: – NU era la fel în comunism?

Someșan: – NU… nu mă sfiesc să spun că o perioadă chiar am crezut în socialism. Dar să știți că era o selecție a cadrelor mai bună. Dacă era unul bun, îl lua înaintea celui care era membru de partid. Și îl făceau după aceea membru de partid. Acum sunt promovați cei care lipesc afișe! Ce șanse au tinerii acum?

Alianța Noastră România. Principalele 7 obiective!

 

Reporter: – Reprezentații partidul lui Marian Munteanu, Alianța Noastră România?

Someșan: – Nu sunt eu reprezentantul. E doamna Acu Maria, iar eu m-am oferit separat fără să știu de dânsa, după care am fost puși în legătură și acum suntem în Comitetul de Inițiativă! Cele 7 obiective sunt foarte interesante:

1. Un Stat Românesc demn și puternic!

2. Oprirea înstrăinării pământurilor, a irosirii resurselor și recuperarea bunurilor înstrăinate fraudulos.

3. Educație responsabilă prin finanțarea învățământului.

4. Crearea unui puternic capital românesc prin păstrarea în proprietatea Statului a utilităților și a resurselor.

5. O puternică rețea de Policilnici și Spitale cu personal bine-remunerat. Și la Bistrița avem după 26 de ani un spital care arată bine… dar și acolo s-a început cu garduri, cu statui… ceea ce NU mi se pare normal.

6. O Armată Națională bine-înzestrată și antrenată și o industrie de apărare de prim rang. Noi am exportat arme și acum nu mai avem nimic.

7. Păstrarea identității creștine, oferind bisericii posibilitatea de a se dedica operelor de caritate și de învățământ. Dar aici NU putem merge pe ideea că putem legaliza comportamente anormale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reporter: – Putem spune că ne impune Uniunea Euorpeană, ne recomandă să-i tolerăm pe homosexuali!

Someșan: –  Nu trebuie să luăm tot de la ei. Întotdeauna au existat oameni din ăștia, dar NU au avut pretenții să se căsătorească, să înfiieze copii și mai ales această publicitate consideră un exemplu negativ pentru alții…. din curiozitate , se transformă și ei. Unde e familia, unde e procreerea?

Reporter: – S-ar putea spune că sunteți tradiționalist, retrograd!

Someșan: – NU am nimic cu ei, nu vreau să-i împuște nimeni, cum a zis Vadim-Tudor. Alianța Noastră România e un partid naționalist, dar NU încât să-i pună pe unii împotriva altora. Și românii și germanii și ungurii și țiganii trebuie să contribuie la dezvoltarea Statului Român…

Reporter: – Pot fi puse în practică ideile astea?

Someșan: – Da și normal… iată câteva nume ale unor oameni foarte bine rgătiți: Doina Alexandru, realizator de emisiuni, scriitor, Geroge Alexander – scriitor, militant pentru apărarea familiilor, Ioan Cărmăzan –  cineast, profesor univeritar, Corneliu Ciucan – istoric, doctor în istorie, Sorin Dumitrescu –  pictor, profesor universitar, Avram Ficțiu – inginer conferențiar Universit. de Științe Agricole, Claudiu Frânc – medic, Radu Golban – politolog, jurist, doctor în științe juridice. E cel care a venit cu celebra ideea că Germania ne datorează bani, la fel cum ne datorează rușii.

Reporter: – Și ne putem pune cu mastodonții ?

Someșan: –  Trebuie să ne cerem cu insistență drepturile. 3 sferturi din politicieni ar fi buni de pușcărie petru trădare de țară și subminarea economiei naționale. Să luăm ca exemplu creditele în franci elvețieni… sunt peste 100 de sentințe prin care au fost declarate NULE toate acele clauze…

Reporter: – De ce nu se aplică la toți clienții?

Someșan: – Pentru că ai noștri nu au avut curaj să dea legi care să se aplice tuturor clienților și atunci doar hotărârile judecătorești pot interveni. Nici Guvernatorul Băncii Naționale nu a intervenit, nici Guvernul, nici Parlamentul…

 

Avocatul Somean, un spirit tânăr la 70 de ani. Luptă în continuare cu mentalitatea comunistă!

Reporter: – Și ce le puteți spune oamenilor care spun că Iliescu le-a dat apartamente, terenuri etc.?

Someșan: – Ce folos că le-au dat pământurile înapoi și s-au distrus SMA-urile. Iar oamenii nu mai au cu ce lucra terenurile. Eu mă uit la Ghinda… sunt oameni care au muncit de s-au spetit și nu au obținut mai-nimica. În loc să înființeze Societățile Agricole, aleg să muncească singuri.

Reporter: – Le puteți schimba mentalitatea?

Someșan: –  Foarte greu…. păi de ce a luat Iliescu peste 90%? Pentru că le-a dat pământul înapoi.

Reporter: – și Coposu NU a mâncat salam cu soia…

Someșan: – … le-a dat pământul, dar oamenii NU mai puteau să-l lucreze, deoarece NU aveau cu ce!

Reporter: – Cum de NU sunteți PSD-ist, dacă ați prins și epoca aceea, ca membru de partid? Ba mai mult, acum sunteți anti-PSD?

Someșan -Pentru că nici comuniștii nu au făcut ce au făcut PSD-iștii… să cumpere voturi dând pomană, dând ajutoare, lăsând oamenii în sărăcie și dând-le un os să NU moară de foame…

Reporter: – Dar Băsescu era mai bun?

Someșan: – Nu, nu…. eu sunt la fel de dezamăgit de toți… ei NU au făcut nimic!

Reporter: – Dar au fost legitimați de oameni. Așa e în democrație!

Someșan: – Păi au promis și după aceea NU au făcut nimic timp de 26 de ani.

Reporter: – Și tehnocrații?

Someșan: – Au făcut mai mult decât ceilalți, dar au făcut o mare greșeală: în teritoriu sunt aceleași structuri neschimbate, care au sabotat Guvernul Cioloș.

Reporter: – Pe cine ați pune la deconcentrate?

Someșan: – Un om competent, care face politică națională, NU politica partidului care l-a pus pe funcție! Aș vrea mai multă administrație și mai puțină politică.

Eu de 3 ani fac emisinile “Deșteaptă-te române” la AS-Tv și la Radio pt a-i învăța să-și apere drepturile!

Reporter: – Și cum vă explicați că au votat tot cu PSD-ul?

Someșan: – Pentru că oamenii NU gândesc pe termen lung, ci acceptă 4 mici și o bere sau 50 de lei pe loc. Așa au fost educați. Plus că există șantaje.

 

Ioan Someșan, în Parlamentul României?” Dacă vine unu’ mai tânăr, dar bun… eu mă retrag pentru că am 70 de ani, dacă NU…..!”

c2Reporter: – Alianța Noastră România are filiale?

Someșan: – Partidul e înregistrat din 3 august, are filiale în toată țara și inclusiv la Bistrița se va organiza.

Reporter: – Veți candida pentru parlamentare?

Someșan: – Dacă vine unu’ mai tânăr, dar bun… eu mă retrag pentru că am 70 de ani, dar dacă NU vine, atunci voi candida la parlamentare.

Reporter: – De relația cu USR-ul ce ne puteți spune? Mai sunt astfel de partide, cum sunt cei de la PACT. Vă puteți uni sau mergeți dezbinați, ca ecologiștii?

Someșan: – Depinde de oameni! Sunt orgolii împotriva acestor fuziuni.

 

 

Reporter: – Alianța Noastră România ar avea oameni care să ia frâiele?

Someșan:  – Da! Eu v-am spus doar câțiva! Dacă NU schimbăm politica și politicienii NU putem fi un stat dezvoltat! Eu le-am spus oamenilor: dacă NU mergeți la vot, faceți jocurile partidului care vă nemulțumește! Lipsa de exercitare a drepturilor și a obligațiilor e o problemă. Oamenii NU cer socoteală și de aici se fac probleme. În alte țări civilizate există grupuri de oameni care își aleg reprezentanții. Ca jurist, ar trebui să se introducă votul obligatoriu, dar cu care ei nu sunt de acord!

Reporter: – Sunteți împotriva votului pe listă?

Somean: – Categoric!

Reporter: – Mai credeți în salvarea României?

Someșan: – Niciun partid nu a făcut reformă internă!  Singura soluție o reprezintă ați oameni, cu dragoste de neam și țară! Românii NU pot fi învinși, pot fi îngenuncheați dar NU pot fi învinși!

Reporter: Ce le transmiteți celor care și-au pierdut speranța?

Someșan: – Dacă ești necăjit, citește Psalmii, dacă NU ști cum să rezolvi o problemă, citește Proverbele, dacă te crezi cel mai oropsit,  citește Cartea lui Iov și o să vezi că ești răsfățat. Trebue să gândești pozitiv, indiferent de vârstă… eu la 70 de ani mă simt ca de 40, scriu, joc șah, am activitate fizică și lupt în continuare. Și NU am de gând să cedez!




Comentarii

  • Mai avem trei zile pana la alegeri , ascult cu interes radioul emisiunile cu domnul avocat Ioan Somesan .Il apreciez ,mai ales spiritul de lupta cu sistemul .Face o politica patriotica nationala ce avem nevoie ca de oxigen la ora actuala .Actuala clasa politica trebuie schinbata .Putem lua exemplu de la domnul avocat. In sfarsit eram nedumerit in ce priveste ce sa votez dar m-a convins aceste 7 puncte ale ANR . Trebuie sa mergem la vot ,acest domn prin simplitatea si dragostea de tara m-a convins cu ideile progresiste .Mi-as dori ca acest domn sa fie ales asa am mai avea o speranta ca singura ne-a mai ramas .

  • Răspuns domnului Alex : De acord cu dvs. Personal aștept ca generația asta nervoasă (justificat), în pulover, blugi și în orice s-ar îmbrăca…să intre în politică, se se implice, să schimbe clasa politică. Amintesc faptul că viața economică, socială, culturală și familială în orice țară, dar mai ales în România, depinde sută la sută de politică, de politicieni ! Deci a sta deoparte, a nu te implica, a nu merge la vot este o mare greșeală și servește clasei politice actuale. Eu personal nu am cerut nimic, nu cer nimic pentru mine, dar nu mai suport, îmi pasă de ceea ce se întămplă cu românii… Cedez oricând în fața unuia mai tânăr, care dorește să facă politică națională, patriotică, în interesul cetățenilor români indiferent de naționalitate. Mai mult…promit tot sprijinul meu și toată experiența mea să o transmit altora. DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE și IA-ȚI SOARTA ÎN PROPRIILE MÂINI !

  • „ … Mircea Dinescu, îmbrăcat în pulovăr,
    Petre Roman, îmbrăcat în pulovăr,
    Silviu Brucan, îmbrăcat în pulovăr,
    Gelu Voican Voiculescu, îmbrăcat în pulovăr,
    Sergiu Nicolaescu, îmbrăcat în pulovăr,
    Petre Roman, îmbrăcat în alt pulovăr, el avea două.
    Mie-mi vine să mă duc să-i întreb unde au pus pulovărele alea, de ne-au luat, nouă, ochii atunci şi de ce le-au abandonat aşa de repede şi au îmbrăcat costumele foştilor activişti de partid, de stau pe ei la fel ?
    Şi, dacă le-au abandonat, măcar, le-au ascuns bine ? Că dacă le găseşte generaţia asta nervoasă şi le îmbracă ? Ce dracu, o luăm de la început ? Adică totul a fost degeaba ?
    Nu, nu, nu, nu, nu ! Pentru unii n-a fost degeaba, n-a fost degeaba, deloc, s-au ajuns bine, bine de tot, aşa de bine că au uitat de unde au plecat. Îşi mai aduc aminte, de noi, aşa, în preajma alegerilor, covoare, ne îmbrăţişează, se fotografiază cu noi, sunt populari, după care pleacă să-şi vadă de interesele lor, să se relaxeze în locuri în care bietul român de rând nici nu le visează.
    Dar, domnilor, fiţi atenţi ! Că unii dintre noi am găsit pulovărele alea şi se pare că încep să le îmbrace. Şi dacă le îmbracă vor şti ce au de făcut. Avem doar experienţă.
    Se vor întâlni, probabil, cu stafiile celor morţi degeaba, mai întâi vor închide graniţele şi, după aia vor pleca să vă caute, să vă bântuie, să vă colinde …”
    Fragmente din spectacolul „Degeaba” a lui Tudor Gheorghe

    PS

    Din păcate şi Tudor Gheorghe a dezamăgit! Sprijinind un partid (PSD) care provine din PCR şi care l-a condamnat la ani grei de închisoare pe tatăl lui! Ce nu face omul pt. un… cozonac!

  • Ați punctat frumos,ca un adevărat pastor !

  • Bine spus. Bine gândit. Dar sa vedem rezultatele. Ca cei care nu suporta corectitudinea, dragostea de tara și ideile progresiste sunt gata sa pună piedici și o sa o facă.
    Iar cei care sunt de acord nu merg la vot pentru ca le este lehamite.

Caricatură

Ne gasiti pe: