Pe șustache, Primăria Bistrița a montat o BARIERĂ în fața Casei de Cultură! Se justifică investiția? Sorin Hangan ATACĂ!

Cetățeni, s-a montat o barieră! Pentru protejarea culturii!

„A fost nevoie să moară nouă oameni pentru ca administrația Crețu să urgenteze demersurile pentru instalarea unei bariere la trecerea de nivel cu calea ferată de la Viişoara. A fost nevoie să se ducă la cer nouă suflete pentru ca autoritățile locale şi județene să ia atitudine. Desigur, în opinia acestora opoziția este doar o mână moartă la jocul democratic, dar dacă puterea n-ar fi fost cuprinsă de un egoism care nu are ce căuta într-un Consiliu Local şi ar fi înțeles că interesul cetățenesc este mai presus de cel politic, poate că cele cinci victime ar mai fi avut viață de trăit. Totuşi, Primăria Bistrița a avut grijă să instaleze o barieră la intrarea în parcarea Centrului Cultural Municipal. Una frumoasă, pe senzori care a costat…..cât o fi costat.

 

b1

b3

 

 

 

 

 

 

Nu ştie nimeni sigur, dar a fost achitată cu siguranță din bani publici. Banii cetățenilor. Bariera de la Palatul Culturii protejează locurile de parcare ale angajaților. Sau poate protejează cultura municipală. Poate ansamblul profesionist Cununa de pe Someş. Poate pe domnul director Dorel Cosma. Nu ştim sigur pentru că onor Primăria, recte Ovidiu Crețu, nu a oferit cetățenilor vreo informație. Sunt consilier local PNL , se presupune că sunt mai informat decât omul de rând, însă doresc să-mi fac mea culpa şi să informez cetățenii care mi-au acordat încredere şi m-au votat că…NU ŞTIU! Nu ştiu nici cât a costat, nici când s-a aprobat proiectul şi nici care a fost motivația acestei bariere!

h1Ca atare, îl întreb la rândul meu pe primar! Cât, cum, de ce şi când? Diferența între bariera de la Palatul Culturii şi cea inexistentă încă de la Viişoara, face diferența între cetățeanul simplu şi şmecheri. În loc să protejăm vieți omeneşti, protejăm maşinile unora sau protejăm Palatul şi cultura bistrițeană. Este adevărat, în cultură s-au investit şi se investeşte fără număr. Protejarea vieților oamenilor are nevoie de victime….pentru că aşa gândeşte un primar şi un Consiliu Local înveliți în propriile angoase intelectuale. La acest nivel…nu este nevoie de barieră….”

Sorin Hangan – președintele Organizației Municipale a PNL

 

 

 

Citiți și: 
cq4-800x400-Copy

 

Cu gura lui, în 2015 primarul Crețu a spus că vrea barieră la Viișoara “cât mai repede posibil!” Vezi discuțiile din timpul ședinței! Între timp au mai murit 5 oameni, iar primarul promite că de data asta CHIAR o va monta!

2 comments

  1. cat a costat lucrarea ???
    si sunt curios daca a fost licitatie?!!!!

  2. Cand monteaza si calea ferata?