Gașca veselă din „Bișnița” SUD își trage salarii nesimțite! Parcul Industrial fără industrie are 6 MILIARDE pe 2016. Tocați bani, băieți… că nu „e de la voi”, „e de la noi!”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Parcul Industrial Sărata e o investiție care a pustiit bugetul local cu aproape 4 MILIOANE de euro și în continuare parcul e PUSTIU!

Ideea înființării unui Parcul Industrial la Sărata le aparține liberalilor din Consiliul Local, care o bună bucată de vreme au funcționat în alianță cu Ovidiu Crețu. A fost trocul pentru care au susținut accesarea unui împrumut în valoare de aproximativ 10 MILIOANE de euro.

Fără un referendum, administrația Crețu a accesat un împrumut de 40 de MILIOANE de lei și a împărțit banii către mai multe obiective. 20 de ani este perioada de rambursare a împrumutului de 40 de MILIOANE de lei, accesat în numele bistrițenilor, de către aleșii locali și dirijați astfel: Wonderland (18 MILIOANE de lei), Parc Sărata Sud (6.7 milioane de lei), modernizări blocuri (13.3 MILIOANE de lei), Podul Berăriei (2 MILIOANE de lei).

Lucrările în Parcul Industrial din Sărata sunt realizate de asocierea SC Antrepriza Reparaţii şi Lucrări ARL SA Cluj – SC Serbis SRL Bistriţa. Valoarea contractului de execuţie este de 24.223.601,86 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 35.170.442,56 lei. Jumătate din costurile proiectului sunt suportate din bugetul local (o parte) și din creditul de 40 de milioane lei contractat de la bancă ( o altă parte).

 

 

Careul de directori ce taie funze la câini

Primăria Bistrița finanțează activitatea Business Park (societatea care coordonează Parcul Industrial) și pe 2016 le-a aprobat un buget de 6 MILIARDE (600.000 de lei). Crețu și liberalii au feliat posturile de control ale parcului fără industrie și ambele tabere au oameni infiltrați pe locuri călduțe.

Iulius Dumitru (manager), Lucian Halostă (jurist), Radu Harpa (director executiv) și Radu Nicula (director tehnic). Ultimii doi au fost angajați în regim de urgență, după recepția-finală a obiectivului.

 

 

 

 

 

 

 

– 2 persoane  x 4.000 lei/lună (salariu brut) x 12 luni = 96.000 lei/an.

– 2 persoane x 4.000 lei/lună (salariu brut) x 10 luni =  80.000 lei/an

– 1 persoane x 2.000 lei/lună (salariu brut ½ normă) x 10 luni = 20.000 lei/an (contabila)

Total salarii brute anul 2016 = 196.000 lei.  

 

Cash din Bugetul Local pentru: DIURNE, PROTOCOALE și bani de avion. Cică așa se face promovarea efectivă a parcului industrial:

 

s43

 

 

 

 

 

 

 

Cheltuieli programate de staff-ul de conducere al Societății Business Park, care administrează Parcul fără industrie:

– Participări (taxe de participare) la evenimente specifice – forumuri de investiții, târguri și expoziții, congrese etc. Prevedem participarea la 4 evenimente specifice x 4.500 lei/eveniment (taxa de participare) = 18.000 lei/anul 2016.
– Deplasări la evenimentele specifice – bilete de avion, taxe de aeroport, transport cu alte mijloace de transport etc. Prevedem participarea la 5 evenimente specifice x 4.000 lei/eveniment = 20.000 lei/anul 2016.
– Deplasări în țară – motorină, bilete de tren sau avion pentru deplasările interne. Vom face câteva deplasări la sediul Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și a Investițiilor Străine (fosta Agenție Română pentru Investiții Străine) din București. Vizite de lucru la Ambasade și Camere de Comerț bilaterale: 10.000 lei/anul 2016.
– Diurne deplasări externe – masă și cazare pentru participarea la cele 5 evenimente specifice x 4.000 lei/deplasare = 20.000 lei/anul 2016.
– Diurne deplasări interne – masă și cazare pentru deplasările în țară și deplasările locale: 9.000 lei/anul 2016.
– Membership Asociația Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri (APITSIAR)/International Association of Science Parks (IASP)/Camera de Comerț și Industrie BN: 6.000 lei/anul 2016.
– Abonament telefon mobil și internet – 1 abonament x 500 lei/lună x 12 luni = 6.000 lei/anul 2016.
– Abonamente reviste de specialitate – Revista parcurilor industriale editată de Uniunea Federală a IMM-urilor/GTZ Germania. 1 abonament x 375 lei/lună x 12 luni = 4.500 lei/anul 2016.
– Birotică și consumabile – tonner imprimantă, CD/DVD, hârtie etc: 2.500 lei/anul 2016.
– Consultanță juridică contracte – 15.000 lei/anul 2016, în lunile ianuarie și februarie 2016, după care activitatea juridică va fi preluată de un jurist angajat permanent cu normă întreagă.
– Hosting și promovare website, inclusiv Social Media (FB, IN, TW, e-mailing) – 1.000 lei/lună x 12 luni = 12.000 lei/anul 2016.Evenimente locale de promovare a parcului industrial în mediul de afaceri local – 5 evenimente locale x 3.000 lei/eveniment = 15.000 lei/anul 2016.

 

Crețu și liberalii se bat în declarații și își pun oamenii la adăpost pentru indemnizații. În Sărata bate vântul! 

 

Parcul Industrial Sărata Sud e o veșnică promisiune asumată de liberali, cei care au trompetat că acolo va înflori economia locală. Se pare că numai cei preferați de partid preiau locuri-cheie și se infiltrează în Consiliul de Administrație sau în Adunarea Generală a Acționarilor.

La ultima ședință, Ovidiu Crețu a reușit să-și impună omul în Adunarea Generală a Societății Business Park. Oricum, liberalii jubilează la conducerea societății și au un careu de aur care încasează salarii și diurne fără ca Parcul Industrial să aibă vreo firmă care să activeze efectiv în Sărata.

Disputa pe locul vacant din Adun. Generală (după ce Gusti Molnar s-a retras) a avut loc în ședința de Consiliu Local. Majoritatea PSD l-a desemnat pe Ezechil  Ignat, dar liberalii s-au opus și au cerut C.V-ul acestuia. Crețu s-a revoltat și până la urmă și-a impus omul, prin votul consilierilor PSD: „Nici eu NU am știut cine e domnul Iulius Dumitru când l-ați propus”. a fost replica lui Crețu către liberali.

Prin oamenii infiltrați, Crețu  are majoritate în Adunarea Generală „Bișnița SUD”

Oamenii fideli primarului Crețu au primit funcții de control în cadrul Societății și sunt factori de decizie cu drept de vot în Adunarea Generală.

Membri A.G.A sunt consilierii fideli lui Crețu: Taloş Florin, Muthi Adrian Gelu, Moldovan Vasile, Molnar Iosif Augustin (înlocuit de Ezechil Ignat), Kozuk Andrei Ioan, Titieni Remus, Sabău Gheorghe. 

 

 

 

Liberalii au felia lor de funcții călduțe

 

Liberalii dețin posturi în Consiliul de Administrație prin: Rusu Andrei, Alin Olimpiu Brișan, Dan Andrei Laslea și Florin Ionescu. Florin Puțura, consilierul vicepreședintelui Dorin Popescu a fost respins de la concursurile organizate pentru aceste funcții.

 

 

 

Cheltuielile pentru Bișnița SUD, prinse la Bugetul Local. 6 MILIARDE pe 2016, iar Parcul fără Industrie … „o fi și-o păți… cândva”

 

Consiliul Local a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, iar astfel băieții deștepți au acces la fonduri pentru promovarea acestui Business finanțat din bani publici. Până acum, afacerea Parcul Industrial Sărata Sud este una păguboasă deoarece s-au cheltuit sume enorme pentru asfaltarea unei pășuni în Sărata și realizarea utilităților și afacerea NU produce nimic, deocamdată.

2015-06-04-18.08.23-300x200

f555

 

 

 

 

 

 

Obiectivele administratorului în perioada bugetată:

– Promovarea parcului industrial Bistrița Sud în vederea atragerii de investitori în structura nou creată.
– Preluarea efectivă a parcului de către societatea administrator, asigurarea utilităților și administrarea investiției.
– Instalarea primilor rezidenți în parcul industrial.

Total venituri PREVIZIONATE în 2016 din taxa de administrare: 189.101 lei.

 

Cheltuieli „de huzurit” din bani publici:

 

– Indemnizații membri Adun. Generală a Acționarilor – 7 persoane x 300 lei ședință x 10 ședințe = 21.000 lei/anul 2016.
– Indemnizații membri Cons. de Administrație – 5 persoane x 400 lei/ședință x 10 ședințe = 20.000 lei/2016.
– Protocol – 500 lei/lună x 12 luni = 6.000 lei/anul 2016.
– Promovare multimedia a parcului industrial, inclusiv dezvoltarea identității vizuale și audio – 20.000 lei/anul 2016.
– Inserție în Catalogul Parcurilor Industriale din România 2015 – o pagină în interiorul catalogului, cu interviu. Acest catalog are 200 de pagini, este bilingv româno-englez, cu un tiraj de 5.000 de exemplare. Se va distribui comunităților de afaceri românești și străine, Ambasade, Camere de comerț etc: 10.000 lei/anul 2016.
– Emisiuni radio/TV/advertoriale  – Au bugetat suma de 25.000 lei/anul 2016, astfel: advertorial + foto + banner în Ziarul Financiar, interviu The Money Channel, Bursa, Capital, interviuri/infomerciale în ziare și posturi de radio locale sau regionale.
– Externalizare servicii în parcul industrial – servicii topografice, geotehnice, dezmembrări teren etc – 15.300 lei/anul 2016.
– Control financiar de gestiune/audit extern – 2.500 lei/lună x 12 luni = 30.000 lei/anul 2016, conform ofertelor primite.
– Comisioane bancare, inclusiv Internet Banking – 334 lei/lună x 12 luni = 4.000 lei/anul 2016.
– Cheltuieli curente sediu – întreținere autoturism (comodat), combustibil, energie electrică, gaz metan, apă la sediul social și sediul administrativ din parc: 12.000 lei/an 2016.
– Proiect tehnic pentru realizarea incubatorului de afaceri – 35.000 lei/anul 2016.
– Realizare studiu pentru schimbare PUZ în parcul industrial – 30.000 lei/anul 2016 (propunere refuzată).
– Rețea informatică (hardware și software) – 15.000 lei/anul 2016, astfel:
– Hardware: 8.500 lei, din care:
– Server pentru rețea și e-mail: 2.500 lei
– Sursă de curent neîntreruptibilă: 1.000 lei
– Desktop + Monitor: 4.000 lei
– Accesorii rețea: 1.000 lei
– Software: 6.500 lei, din care:
– Licențe Windows 8.1 – pachet antreprenor Microsoft: 2.500 lei/an
– Licențe Office – pachet Microsoft: 1.500 lei/an
– Licență AutoCAD LT – 2.500 lei/an
– Întreținere și reparații autoturism de serviciu în comodat – 2.700 lei/an.

III. Obiecte de inventar: mobilier birou – scaune vizitator, birouri de lucru, masă de ședințe – 2.250 lei/anul 2016.

 

Deocamdată, nicio firmă NU s-a instalat în Parcul Industrial Sărata! Deși promisiunile sunt mari și firmele sunt așteptate, în unele cazuri este vorba de o re-locare a companiilor deja existente. Piața este una imprevizibilă, de aceea este foarte posibil ca statisticile celor care conduc afacerea din bani publici să NU fie reale sau imposibil de realizat.

 

 

 

 

Primăria Bistrița a investit enorm în Parcul Sărata asfaltând o pășune și realizând rețele de utilități, în timp ce locuitorii din zonă NU au apă, canalizare și asfalt. Este unul din motivele pentru care aceștia au ieșit în stradă și l-au fugărit pe Crețu.

 

2 comments

  1. Am zis de la început că așa va fi. Parcul industrial de la Zalău e gol de 15 ani. Cine să vină??? Mai bine aţi fi făcut lobby de bani aştia să treacă Autostrada Iaşi – Cluj pe la Bistriţa… Atunci ar fi fost şanse să existe şi investitorii ăia pe care îi aşteptaţi… Aţi dormit 20 de ani şi alţii ne-au suflat-o de sub nas. Noapte bună!

  2. Orice om normal ar intra in pamant de rusine sa cheltuie atatia bani si sa nu fie rezultate