Bistrița Civică iese în stradă! Au cântat Imnul României și au cerut Primăriei să NU-și mai bată joc de banul public!

Florin Chereji alături de aproximativ 20 de bistrițeni au manifestat în seara asta în fața statuii lui Andrei Mureșanu. Mitingul a fost autorizat și a durat aproximativ 40 de minute! Cei prezenți au afișat pancarte pe care scria: „STOP țopăialii culturale”, „Piste de biciclete și parcări”, „Stop proiectelor fanteziste!”, „Lucrări de calitate”, „Drumuri și utilități, NU mere și struți!” S-a cântat Deșteaptă-te române și de la portavoce, Florin Chereji a enumerat principalele nemulțumiri ale societății civile!

 

Bistrițenii participanți la mitingul din data de 16 noiembrie 2017 solicită administrației locale:

1. Transparență toatală și consultarea reală a cetățenilor privind bugetul local al anului 2018. Prezentarea pentru consultare publică, până la 15 decembrie 2017, a obiectivelor de investiții avute în vedere de administrația locală pentru anul 2018.

2. Reconsiderarea, în întregime, a proiectului Wonderland pe baza unor studii de fezabilitate și de prospectare a pieței, realizate de firme de specialitate cu experiență, bonitate și care să acorde garanții pentru documentațiile întocmite.

3. Renunțarea la credit pentru „Aquaparc”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4. Renunțarea la proiectul „Pasarelă peste Bd.Independenței”.

5. Reconsiderarea traseului „Liniei verzi” întrucât traseul impus de priamrul municipiului nu rezolvă problemele de transport ale bistrițenilor.

6. Adoptarea unui program de accelerare a modernizării și reabilitării străzilor, inclusiv a trotuarelor) din municipiul Bistrița pentru perioada 2018-2024. Obiectivul : în anul 2024 toate străzile din municipiul Bistrița să fie asfaltate și cu toate utilitățile necesare (apă-canal, gaz, iluminat public, transmitere de date).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7. Renegocierea serviciilor publice pentru populația municipiului Bistrița, atât în ceea ce privește calitatea lor cât și tarifele practicate.

8. Abrogarea HCL 141/2017 privind aprobarea Regulamentului pentru administrarea parcărilor, cu plată și de reședință, amenajate în municipiul Bistrița deoarece nu a fost în consultare publică. Repunerea regulamentului în dezbatere publică iar sumele încasate din taxele de parcare să se constituie sursă de finanțare pentru construcția de parcări colective în cartierele orașului.

9. Demararea amenajării pistelor de biciclete. Dacă amenajarea pistelor de biciclete impune desființarea unor locuri de parcare proiectul trebuie corelat cu amenajarea de parcări în zonele adiacente.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10. Construcția a încă cel puțin 3 punți pietonale peste râul Bistrița, de urgență trebuind să fie înlocuită puntea ce face legătura între zona „Zăvoaie” cu str.Petru Maior.

11. Implementarea sistemului de asigurare a calității lucrărilor și serviciilor decontate din bani publici și responsabilizarea, inclusiv materială, a funcționarilor care decontează lucrări de proastă calitate.

12. Modernizarea Pieței agro-alimentare Decebal; suntem sătui de promisiuni, vrem să avem o piață modernă în cel mult 2 ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13. Transparență privind cheltuirea banilor din bugetul local, inclusiv ale Direcției de Servicii Publice și ale Centrului Cultural Municipal, cu publicarea tuturor contractelor de achiziții de bunuri, lucrări și servicii.

14. Reconsiderarea programelor anuale ale manifestărilor cultural-artistice. Sunt cheltuiți prea mulți bani pe evenimente fără interes pentru bistrițeni sau turiști români sau străini.

15. Reluarea și finanțarea din bugetul local a competițiilor sportive interșcolare la sporturi de echipă și individuale pentru a atrage cât mai mulți copii și adolescenți spre mișcare și a descoperi viitori sportivi de performanță.

16. Amenajarea malurilor râului Bistrița și a pădurii Codrișor ca zonă de agrement.

17. Profesionalizarea și informatizarea serviciilor Primăriei, responsabilizarea funcționarilor pe măsura salariilor, eliminarea birocrației în administrația locală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bistrița Civică este un ONG condus de Florin Chereji care a organizat mai multe evenimente de implicare a cetățenilor în deciziile administrației locale.

2 comments

  1. Petitia adresata de Asociatia Bistrita Civica (ABC) contine solicitari de bun-simt, de care o administratie responsabila ar trebui sa tina seama.

  2. Bistrita lu' peste! Nu civica!

    Chereji de ce nu mai este consilier? Ia bani pe asociatie de la primarie si era incompatibil! Halal „Bistrita civica”!