Bistrițeni, nici nu știți de unde vă SUPRAVEGHEAZĂ polițiștii locali! 10 noi camere au intrat în dotarea Poliției Locale!

Nu puține au fost situațiile când Poliția Locală Bistrița a fost chemată să intervină pentru că, în diferite zone de la marginea orașului, bistrițenii și-au aruncat gunoaiele sau au depozitat materiale de construcții. Au fost și situații când cetățenii cu spirit civit i-au înregistrat cu telefoanele mobile pe cei pe care îi surprindeau că procedau în acest fel și, ulterior, au publicat înregistrările, fiind mai ușor ca oamenii legii să-i identifice pe cei care aleg să arunce gunoaie la voia întâmplării.

De cele mai multe ori sunt alese zone de la marginea orașului, prea puțin sau chiar deloc circulate, astfel încât să nu existe ”ochi” care să vadă cum unora nu le pasă de mediul înconjurător.

Pentru a încerca să găsească soluții de evitare a acestor acțiuni, Poliția Locală Bistrița a achiziționat niște camere mobile de supraveghere, care pot fi amplasate oriunde, în special în zonele problematice din oraș.

Este vorba despre 10 astfel de camere, numite și ”camere de vânătoare” cu ajutorul cărora cei care nu respectă legislația în vigoare ar putea fi prinși și ”arși” la buzunar.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a declarat pentru Ziar de Bistrița că ”sunt camere mobile, deci nu vor fi amplasate într-un singur loc. Intenția colegilor de la Poliția Locală este aceea de a amplasa aceste camere în locurile în care se depozitează gunoi fără să fie platforme de depozitare în acest sens. Camerele vor fi amplasate prin rotație în niște locuri pe care noi le monitorizăm”. 

Potrivit Poliției Locale, contractul de furnizare a celor 10 camere mobile a fost atribuit companiei Maxhunt SRL, iar valoarea achiziției se ridică la circa 7.500 lei, sumă la care se adaugă TVA de aproximativ 1.500 de lei.

În total, pe raza municipiului Bistrița sunt amplasate 96 de camere fixe de supraveghere care au fost montate pentru a asigura un grad sporit de siguranță a cetățenilor.

Sursa foto: www.naturespy.org

One comment

  1. Balan Marius -ecologist

    In sfarsit le-o venit mintea la cap la estia din administratie. Cosmine; daca te uiti pe stenogramele de sedinte din CL personal am cerut de cateva ori montarea de camere de supraveghere. Daca mai tin cont si de locatiile descrise de noi ecologistii vor avea si rezultate. Sunt perfect de acord cu ele pt. ca printre noi traiesc multi MOCICOSI certati cu legea.