Bistrițeni trimiși în judecată pentru evaziune fiscală, înșelăciune sau fals în înscrisuri sub semnătură privată. Vezi despre cine este vorba!

Luna trecută, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud au finalizat cercetările în mai multe cauze penale și au dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați.

Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra vietii, contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice. Cele mai importante cauze soluţionate, au fost cele prin care au fost trimişi în judecată inculpaţi ce au comis infracţiuni de violență sau vizând regimul fiscal” precizează purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, prim-procuror adjunct Angela Sîngeorzan.

Potrivit unui comunicat remis presei, pentru cele mai grave infracţiuni, au fost trimişi în judecată inculpaţii PETRI IRINA şi BIRTAȘ GAVRIL – pentru comiterea unor infracţiuni de înșelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit procurorilor, în cursul anilor 2006 – 2011, în calitate de reprezentanţi (preşedinte și contabil şef) ai Societăţii Cooperativa Meșteșugărească de Grad I Prestarea Beclean, au eliberat/semnat adeverințe de vechime în muncă necorespunzătoare adevărului, mai multor persoane, pe baza cărora acestea au încasat sume necuvenite de la bugetul de stat cu titlu de indemnizaţii de maternitate sau de creştere a copilului, în sumă totală de 392.294 lei.

O altă persoană trimisă în judecată este ORDACE TUDOR CRINU – pentru comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală. Acesta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în perioada iulie 2014, nu a înregistrat în contabilitate, veniturile aferente unui contract de vânzare-cumpărare, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 5.908,09 lei.

De asemenea, COZONAC OCTAVIAN DĂNUȚ  a fost trimis în judecată tot pentru comiterea unei infracţiuni de evaziune fiscală, constând în faptul că în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în perioada 2009 – 2010, a dispus înregistrarea în contabilitate, a unor facturi fiscale ce nu reprezentau operaţiuni reale, precum şi a unui bon fiscal, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 139.673 lei.

Alte două persoane – POP BUIA DĂNUȚ şi BACIU CORNELIA – au fost trimise în judecată pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv de complicitate la evaziune fiscală. Cei doi, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, în perioada iulie 2010-2011, au emis și dispus înregistrarea în contabilitate, a unor facturi fiscale ce nu reprezentau operaţiuni reale, cu scopul sustragerii de către inculpat, de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 125.720 lei.

Sursa foto: www.stiripesurse.ro