După 4 ani și-au dat seama că groapa de la Tărpiu e bombă ecologică! Consiliul Județean bagă 10.000 de euro în instalații de control a levigatului!

Consiliul Județean este proprietarul depozitului de la Tărpiu, administrat de SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor, care gestionează deșeurile din județ pe următorii 20 de ani și plătesc o redevenţă pentru fiecare an de 20% din valoarea anuală a contractului de concesiune, dar nu mai puţin de 200.000 de euro pe an. Depozitul are mari disfuncționalități iar administratorii acuză Consiliul Județean pentru că NU a investit în dezvoltarea sistemului, deși ar fi solicitat în numeroase rânduri anumite investiții.

v51

zz1

 

 

 

 

 

 

În această vară, Vitalia a primit o amendă de 60.000 de lei după o poluare accidentală cu levigat a pârâului Roșua. Imediat după acest incident, locuitorii din Tărpiu au făcut un miting în fața depozitului, nemulțumiți de modul în care este gestionat acest proiect, la 4 ani de la inaugurare.

Nereguli:

– deșeurile NU sunt sortate și nici tasate ( după cum se vede în fotografii se pot observa sticle de plastic, folie, urme organice).
– au loc fecvente scurgeri de levigat în afara depozitului (lichid pestilențial rezultat din macerarea deșeurilor)
– miros insuportabil, deoarece NU se respectă tehnologia care prevede acoperirea deșeurilor cu straturi de pământ.
– celula nr. 1 este aproape plină și locuitorii au fost contactați pentru a vinde parcele din împrejurimi și extinde depozitul într-o nouă celulă, cum de altfel este prevăzut în proiect. Se anunță o situație de criză, deoarece locuitorii refuză să vândă teren în acest sens.

l09

l4

 

 

 

 

 

 

Consiliul Județean a încropit o comisie de verificare și control a modului în care este gestionat proiectul și în paralel a demarat procedura de achiziție pentru realizarea unui by-pass pluvial pe platforma de compost și montare vană pentru evacuare controlată și în siguranță a levigatului. Practic, se vor realiza 3 cămine de vane din elemente prefabricate din beton și un by-pass.

Sistemul de management al deșeurilor din județ are GRAVE probleme, pe colectare și depozitare, iar atât autoritățile județene cât și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară au dat dovadă de incompetență în gestionarea acestui proiect implementat din bani europeni. Asta fără ca cineva să răspundă-direct sau să plătească prin demisie.

La 42.700 de lei este estimată această investiție care va preveni scurgerile de levigat. Lucrarea se va finaliza într-o lună de la data semnării contractului care va fi atribuit prin încredințare-directă.

Citiți și:

x212-800x400Miting la groapă! Locuitorii din Tărpiu vor să țâpe VITALIA cu totul pentru că-i POLUEAZĂ! Sunt gata-gata să se lege cu lanțuri de poarta depozitului!

http://www.ziardebistrita.ro/miting-la-tarpiu/