VIDEO: Campanie electorală pe scenă. Nicolae Gălățean, omul comuniștilor „pe cultură” din vremea lui Ceaușescu îndeamnă pensionarii să voteze cu Crețu. Aplauze!

Nicolae Gălățean a fost premiat de Dorel Cosma și de Ovidiu Crețu în deschiderea Palatului Culturii. Gălățean a fost responsabil cu cultura pe vremea lui Ceaușescu și omul comuniștilor în teritoriu. Acesta a condus Casa de Cultură din Bistrița, iar după Revoluție a rămas activ în managementul cultural.

A fost pensionat în 2010, din postura de director al Centrului Județean pentru Cultură. Acum, Gălățean a fost scos la rampă și folosit pentru o campanie-mascată, la inaugurarea Palatului Culturii.

Pe lângă Gălățean, a fost premiat și Ioan Lazăr, fost-director al instituției. Cornelia Negrea a fost omisă intenționat și NU a fost trecută pe lista directorilor.

 

Gălățean a amintit de obiectivele realizate în mandatul lui Crețu: Parcul Municipal, Palatul Culturii, pasajele și a îndemnat lumea la vot spunând că Ovidiu Crețu mai are nevoie de un mandat.

 

 

Iată speech-ul electoral a lui Nicolae Gălățean, directorul Casei de Cultură din vremea comunismului:

 

Dacă îmi permiteți să lărgesc aria laudelor, foarte mulți bistrițeni apreciază în mod deosebit înnoirile pe care le-ați adus în peisajul urbanistic al Bistriței…ce frumos este în parcul acesta reorganizat făcut  la standar european, venim.. avem Casa de Cultură,   piațeta de la casa de cultură, mergem pe vechiul centru pe aleile care au căutat constructorii și d-voastră să le dați un aer medieval, ajungem în Pietonal, avem artezienele, pasajele care au dat o tentă de Bistrița Medievală.. faptul că ați dat Bistriței personalitate și ați vrut să fie un oraș specific al Transilvaniie și să fie un oraș frumos așa cum este Bistrița… eu vă felicit din toată inima să știți că transmit ceea ce simt bistrițenii, nu eu … și pentru că consider că nu v-ați terminat opera, cred că vă mai trebuie un mandat să terminați ceea ce vreți să faceți din Bistrița….” (aplauze).

 

 

 

 

 

 

Oamenii prezenți, majoritatea pensionari au aplaudat speech-ul lui Nicolae Gălățean, cel care a primit cadou o plachetă comemorativă gravată pe o țiglă a Bisericii Evanghelice. Titlul s-a vrut a fi onorific, iar Gălățean a simțit asta și imediat i-a ridicat lui Crețu obiectivele la fileu… într-o laudă “jenibilă” și total nepotrivită.

 

4 comments

  1. Penibil discurs. Eu nu simt asa ceva. Nu cred ca e cazul ca acest primar sa finalizeze nici o „opera”. Daca are ceva de finalizat acela e mandatul.

  2. Comunistii de ieri sunt inca vii. Unii au si urmasi. Sunt printre noi. Mai multi decat credem.

  3. Cum de nu-i prinde rusinea pe domni acestia? Nu se mai satura si se lauda intre ei pt ca au nenorocit tzara.

  4. de comunisti nu mai scapam in veci