”Ce facem cu pârâul Lechinţa, domnule ministru Ioan Deneş?”

                                                                 – Scrisoare deschisă –

                            Stimate domnule ministru al Apelor şi Pădurilor din România,

Scriam cu ani în urmă un articol despre potenţialul de dezvoltare turistică a localităţii Lechinţa din judeţul Bistriţa-Năsăud cu titlul: „Lechinţa – posibila Veneţie a Transilvaniei?”. Ideea a fost foarte bine văzută de cetăţeni, primind mesaje de susţinere inclusiv din Austria, însă cum este tipic pentru societatea românească, politicienii nu iau în seamă şi desconsideră propunerile cetăţeneşti.

De aceea, acum mă adresez domniei voastre cu o întrebare cât se poate de pertinentă având în vedere, pe de o parte, migraţia masivă a populaţiei din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud şi pe de altă parte, ambiţia titanică a unor patrioţi locali de a investi în viticultură, zootehnie, agricultură, procesarea laptelui şi cel mai important, în învăţământ.

În articolul respectiv aminteam că alte sate din Europa, falimentare oarecând, precum Seu d’Urgell din Spania, Giethoorn din Olanda, Martham din Anglia sau Colmar din Franţa au găsit în micul curs de apă ce le parcurge sursa principală de venituri economice şi de renaştere. De ce Lechinţa nu ar face la fel cu pârâul din mijlocul satului?

Mai precis, amenajarea turistică a pârâului Lechinţa pentru plimbări cu luntrea, tururi turistice cu barca nemotorizată, concursuri de caiac şi multe alte activităţi sportive, de relaxare şi de divertisment legate de această apă, care străbate localitatea de la un capăt la celălalt şi pentru care încă de pe vremea comunistă s-a început amenajarea cursului.

Turismul se face numai în jurul unei atracţii – activităţi turistice de care se leagă apoi o serie de servicii. Lechinţa are aceste servicii: a. gastronomice (firme de vinuri, brânzeturi, pâine şi carne cu producţie proprie); b. sanitare (farmacie, medic, punct SMURD); c. siguranţă cetăţenească (poliţie, pompieri); d. transporturi (benzinărie, drumuri recent asfaltate, trotuare amenajate, cale ferată); e. salubritate (canalizare, puncte de colectare reziduri menajere şi deşeuri); f. şi cel mai important: liceu tehnologic care este într-un proces de înnoire.

La toate aceste servicii le lipseşte atracţia turistică pentru ca ele să se transforme într-o economie sustenabilă. Dacă nu, tinerii după ce vor fi şcolarizaţi vor pleca în străinătate, căci firmele locale nu le pot oferi salarii corespunzătoare datorită faptului că sunt firme mici şi mijlocii, care fără intrări de capital din exterior sunt la limita supravieţuirii.

Turismul este o sursă de bani din exterior absolut necesară pentru ca Lechinţa să nu moară. Iar pârâul Lechinţa este singura atracţie turistică fezabilă a locului. Această apă este proprietatea statului român şi este administrată de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa Năsăud. Văzând situaţia financiară a acestei instituţii semnalată de angajaţi prin greva japoneză de acum câteva zile, cred că fără un proiect de finanţare de la centru din partea ministerului pe care îl conduceţi este cu neputinţă amenajarea turistică a pârâului.

Am credinţa că în ministerul pe care îl conduceţi sunt profesionişti capabili să găsească modalităţi şi surse de finanţare europene sau naţionale care să transforme pârâul infect al Lechinţei, într-o „Veneţie a Transilvaniei”.

Prof. Florin I. Bojor  

One comment

  1. Bujor esti sarcastic sau cu spirit de clovn,paraul Lechinta sau mizeria curgatoare a judetului,despre ce vorbim ?