Cursuri gratuite pentru tinerii din Bistrița. Vezi care este oferta și la ce te poți înscrie!

Tinerii care doresc să îşi îmbunătăţească aptitudinile şi cunoştinţele au șansa să se înscrie la cursurile gratuite pe care Primăria municipiului Bistriţa le organizează prin Centrul Comunitar pentru Tineret.

La aceste cursuri, pe care le susţin profesori voluntari de la şcolile din municipiu, se pot înscrie tineri cu vârsta cuprinsă între 12 şi 24 ani, din oraș.

Înscrierea la cursuri se face în perioada 25 septembrie – 6 octombrie 2017, de luni până joi, între orele 14.00 – 16.00, la sediul centrului de pe pietonalul Liviu Rebreanu numărul 18, tel. 0236-215024.

De asemenea, tinerii pot să se înscrie în echipa de voluntari a Centrului Comunitar pentru Tineret Bistriţa, pentru acţiunile care se desfăşoară pe tot parcursul anului în domeniile protecţia mediului, educaţie non formală şi la diverse training-uri.

Cursurile vor începe în data de 16 octombrie şi se vor desfăşura în imobilul reabilitat, modernizat şi dotat de municipalitate, de luni până joi, între orele 14.30 – 18.00.

În anul şcolar 2017 – 2018, oferta de cursuri este următoarea:

Cursuri de pregătire pentru evaluarea naţională – cls. a VIII-a:

– matematică;

– limba şi literatura română.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat:

– matematică;

– limba şi literatura română;

– geografie;

– istorie;

– biologie;

– economie;

– limba engleză;

– logică.

Alte cursuri:

– limba engleză (conversaţie – nivel avansat, vârsta 14 – 19 ani);

– consiliere psiho-socială (consiliere şi orientare şcolară, cariera profesională);

– training-uri;

– dezbateri (filosofie);

– pictură;

– fotografie;

– activităţi privind dezvoltarea personală şi profesională;

– ateliere handmade;

– iniţiere în jurnalism;

– teatru.