Deputatul Simionca, mesaj dur la adresa Guvernului PSD. „Plecați, domnilor! Ori sunteți incompetenți, ori niște trădători care distrugeți această țară!”

Președintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, deputatul Ionuț Simionca, a susținut un discurs în plenul Parlamentului României prin intermediul căruia și-a exprimat îngrijorarea față de situația economică actuală a țării, dar și de problemele create de guvernele PSD de care se lovesc cei din mediul privat.

În discurs, acesta afirmă că îngrijorarea sa vine după o discuție pe care a avut-o cu unul dintre cei mai mari plătitori de TVA din județul Bistrita Năsăud. Compania, căreia deputatul nu îi dă numele, a fost contactată telefonic de către ANAF și a fost întrebată dacă și-a plătit dările la stat.

Asta se întâmpla undeva în data de 30 a lunii, patru zile după data scadentă, acționarii firmei crezând că banii nu se văd în sistem. Bineînțeles că această firmă și-a plătit dările. Dar întrebarea mea este: cât de disperat e Guvernul PSD încât a ajuns să sune marii contribuabili să-i întrebe dacă și-au plătit dările?!” a declarat în plenul Parlamentului României Ionuț Simionca.

Deputatul spune că la începutul primei sesiuni parlamentare, în decembrie 2016, a votat cu două mâini reducerea celor 102 taxe, crezând că aceste reduceri de taxe vor ajuta cetățenii României și vor scădea presiunea financiară pusă pe mediul de afaceri. Însă, șapte luni mai târziu a ajuns la o cu totul altă concluzie. Aceste măsuri, în loc să încurajeze mediul de afaceri, în opinia deputatului îl distruge.

Deputatul dă și câteva exemple:” legea prin care s-a mărit salariul minim pe economie și care automat îl costă mai mult pe angajator, obligativitatea de a avea angajați 4% persoane cu dizabilități, iar dacă nu ai asemenea angajați trebuie să plătești. Nu este un lucru rău să îți dorești ca persoanele cu dizabilități să aibă o șansă să muncească. Este greșit să obligi angajatorul, eventual poți să îl încurajezi, să îl stimulezi.”.

Simionca mai afirmă că a ajuns la concluzia că Guvernul PSD conduce deficitar țara, motiv pentru care solicită demisia prim-ministrului împreună cu ceilalți membri ai guvernului: “Plecați, domnilor! Ori sunteți incompetenți, ori niște trădători care distrugeți această țară. În niciun caz nu sunteți niște patrioți care se luptă pentru viitorul României!”.

One comment

  1. Pentru a verifica plățile nu este nevoie de telefon, apare limpede în evidențele trezoreriei și te notifică. Este real însă că totul este și a fost minciună, iar pentru a continua cu incompetența lor crasă le trebuie și justiția pentru a nu fi condamnați și executați.