VIDEO: Doctorul Buta predică în Biserică despre moarte, suferință și mântuire! Ce să mai zici de lumea asta?

Directorul Spitalului Județean Mircea Buta a ținut un discurs în Biserica de la Coroana. Mircea Buta e la conducerea instituției de peste 20 de ani și la finalul anului își încheie actualul mandat de manager. Doctorul Buta se apropie de vârsta pensionării (64 de ani), dar NU este exclus să participe la concurs pentru un nou mandat.

Membru al asociației de așa-zise elite Rotary, Mircea Buta s-a apropiat de Biserică și este prezent la fiecare vizită a Mitropolitului. Cu sprijinul Rotary, Mircea Buta a construit o biserică în curtea Spitalului TBC de pe Valea Ghinzii și are un proiect similar: construirea unei Biserici în stil grecesc, în incinta Spitalului Oncologic de pe strada Alba-Iulia.

 

mas5aug

piatra-de-temelie-biserica-oncologie

 

 

 

 

 

 

 

Mircea Buta este membru al Adunării Eparhiale, care a acordat voturi la instalarea Mitropolitului Andreicuț spre exemplu, organism care mai este consultat pe diverse probleme ale Mitropoliei.

 

 

 

 

 

Profesor de Bioetică (NU de Teologie cum a fost prezentat publicului de către protopopul Vidican), Mircea Buta a susținut un discurs despre suferința bolnavului și teama acestuia de moarte.

La începutul discursului, Mircea Buta a luat binecuvântarea protopopului Vidican și a vorbit despre rolul binecuvântării: „Binecuvântarea este putere de legare … omul capătă efectiv și practic putere harică, duhovnicească. Cu toții avem nevoie ca de aer de această putere de legare (binecuvântare) pe care preoții ne-o dau și a cărui izvorâre culminează în Sfânta Euharistie.” a expus Buta. 

 

Inspirat din notițele cursului său, directorul spitalului a vorbit unui auditoriu format din aproximativ 50-60 de persoane.

Îngrijirea omului suferind în duh creștin este titlul lucrării prezentate de doctorul Buta în cadrul conferințelor creștine.

Aceste cuvinte vin… „din partea unui laic, ce-i drept… îmbisericit și mă adresez preoților, credincioșilor  medicilor și întregii echipe angrenate în îngrijire, familiilor, prietenilor celui suferind. Cu toții ne aflăm în suferință. Suferința este pe mai multe paliere și când vă gândiți la boală să știți că boala este: biologică, psihică, socială și spirituală. Și există specialiști pentru toate aceste paliere ale suferinței. „

 

b0

b12

12910903_1523008951338422_1469187311_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Boala înseamnă o provocare pentru credință, pentru că boala trebuie asumată. Pentru om, sănătatea NU poate fi un bun dobândit în mod definitiv. De când ne naștem, NU putem fi sănătoși până la moarte. „ – a citat Buta.

Sănătatea – ca stare paradisiacă a omului și despărțirea de această stare de omul adamic. Citate din Sfinții Părinți.

Citate marca Mircea Buta:

 – Boala NU trebuie înțeleasă ca o răzbunare pe care Dumnezeu o dă omului!

 – 50% dintre boli și infirmități și decese sunt rezultatul stilului de viață pe care oamenii îl adoptă.

 

Despre MAGIE și MINUNE în medicină

„Tradiția terapeutică elaborată de creștinism în cele dintâi veacuri e pe cale să se stingă, iar medicina contemporană devine tot mai păgână și inclusiv prin cerințele noastre și mai apropiată de magie decât de minune” a completat Mircea Buta.

 

O paralelă între medicina contemporană și abordarea creștină, între MIRACOLUL provenit din ordinea divină și MAGIEI invocată de medicina modernă.

„Doctorului pentru slujba lui, dă-i cinstirea care I se cuvine, căci și pe el, Domnul l-a făcut.” (Sf. Sirac Sirul.)

L-a citat pe sfântul Vasile cel Mare: “Medicina trebuie adusă sub ocârmuire creștină, adică trebuie făcută întotdeauna după voia lui Dumnezeu, pentru mânturie!” adică ținta creștinului care este? NU este bunăstarea de pe pământ, ci este viața veșnică, noi pentru asta ne luptăm! a completat Buta.

Abordarea creștină și degradarea actului medical, în viziunea lui Buta

Mircea Buta a prezentat cazuri din experiența sa și a vorbit despre teama celor aflați în preajma morții. Atitudinea medicilor față de bolnav și frica suferinzilor în fața morții.

 

Noi trebuie să plasăm omul suferind în central atenției noastre – principiul de bază în abordarea creștină a actului medical.

În expunerea sa, doctorul Buta a realizat o sinteză a cazurilor pe care le-a întâlnit pe paturile Spitalului Județean… pacienți aflați pe patul de moarte și regretele acestora, precum și atitudinea sa în fața acestor cazuri delicate.

Experimentul BUTA –  rugătorii pentru 100 de bolnavi

 

Acum un an, directorul Buta a făcut un experiment la Spitalul Județean pe un grup de lucru format din 100 de bolnavi. S-au rugat grupuri de călugări ortodocși din județ, preoți din parohii, preoții misionari ai spitalului și membri familiilor suferinzi.

În cadrul acestui experiment au fost preoți care s-au rugat fără să cunoască personal bolnavul pentru care o face. La fel cum nici bolnavul NU știa că sunt înălțate rugi pentru sănătatea sa.

” în cadrul experimentului au fost rugători care NU i-au cunoscut pe bolnavi, iar rugăciunea creștină s-a făcut în Duhul lui Dumnezeu. ” după cum a zis Buta.

Directorul Buta a prezentat ambiguu acest experiment, cu următoarele concluzii:

„Rezultatele au confirmat ipoteza de lucru: rugăciunea a favorizat vindecarea în 60% din cazuri, iar recuperarea a fost cu 50% mai bună.” „Unii vor fi mântuiți prin credința altora…!”  a susținut Buta, făcând o  paralelă cu Duminica Slăbănogului, când de fapt e vorba de o vindecare, NU de mântuire.

Protopopul a mulțumit directorului Buta pentru cuvintele susținute în fața publicului:

„Mulțumim domnului doctor pentru prezență… și la un moment dat Nu am știut dacă avem în față un duhovnic sau un doctor… sau și una și alta… și am sesizat în cele spuse de domunul doctor  că e nevoie de două calități în actul medical, dincolo de știința medicală și anume: RĂBDARE și SMERENIE!” a încheiat protopopul Vidican.

 

b1În această ieșire publică, doctorul Buta a sintetizat un curs de bioetică, încercând să arate o abordare creștină a medicinei. A preferat un limbaj accesibil publicului-larg, dar a inserat și teme profunde. Expunerea lui Buta conține greșeli dogmatice pe alocuri, mântuirea fiind un act de voință proprie în primul rând și nu poate surveni exclusiv prin grija altora, conform dogmelor ortodoxe.

 

 

 

 

Citește și:suita-11  PAMFLET – Stăpâne, Stăpâne mai cheamă-ți ș’un câine…

http://www.ziardebistrita.ro/stapane-stapane-mai-cheama-ti-sun-caine/

 

 

 

 

 

 

 

9 comments

  1. % = ?
    1-Buta Mircea Gelu Manager la spitalul Judetean de urgenta Bistrita, 2- Emil Radu MOLDOVAN Persedinte Consiliul Judetean, 3 – Av Bogdan Milea, 4-9….?
    Directia Generala Anticoruptie
    Doamna Prim Procuror Laura Codruța Kovesi
    Subsemnatul Asgari Mahrab cetatean iranian,domiciliat in Bistrita, str. Calea Clujului,nr.64 E, identificat cu permis de sedere seria RO nr. 0390664 nascut la data de 04.05.1964, CNP 7640504360011, cu adresa de corespondenta, E-mail : ma@miladair.ro Mob: 0787878787, formulez si depun:
    Plangere penala
    Impotriva numitilor :
    1 – Buta Mircea Gelu, avand functia de Manager la spitalul Judetean de urgenta Bistrita, avand CNP 1520421060766, cu domiciliul in Bistrita, St.Vasile Alecsandri,nr.14,Sc.D,Ap.24 cod 420010, telefon: 0744788199, pentru a fi cercetat sub aspectul savarsii infractiunilor de :
    Infracţiuni de serviciu , Art. 292 Noul Cod Penal, Cumpărarea de influenţă Infracţiuni, Art. 291, Noul Cod Penal, Traficul de influenţă Infracţiuni de corupţie , Art. 296, Purtarea abuzivă, Art. 297, Abuz în serviciu, Art. 207, Şantajul, Art. 206, Ameninţarea.
    – Modul in care Gabriela Gaftonie (actulal Asgari ) a fost numita director intermimar si apoi Director Medical.
    – Verificare crestere salariu, o norma si jumatate pentru Gabriela Gaftonie (actulal Asgari ).
    – Primit diferite comisioane si excursie in straintate, de la diferiti parteneri ai spitalului.
    – Timp de 2 ani de cand eu sunt casatorit cu Gabriela Asgari dr. Buta a amenintat-o si a santajat-o pe Gabriela sa se desparta de mine si a cerut sa o faca pe Gabriela sa accepte sa aiba relatii intime cu el, Gabriela mi-a spus tot timpul si am suferit si eu in calitate de soti a Gabrielei.
    – A obligat-o pe Gabriela sa divortaze de mine daca vrea ea sa fie numita din anul 2016 Director Medical si apoi manager de spital dupa ce anul asta isi termina mandatul lui de manager, SA LASE CONDUCEREA SPITALULUI LA URMASI LUI, cele doua doamne care au fost amantele lui, Gabriela si Reghina.(asa spune Gabriela ca Buta tot timpul spune asta).
    – Gabriela mi a zis ca in anul 2012 inainte de alegerile locale dr. Buta a prezentat pe domnisoara ALINA HETRA din partea dl. EMIL RADU MOLDOVAN canditatura PSD pentru presedintia consiliului judetean, a cerut sa se ocupe de ceva ilegal,adica : campania electorala pentru PSD, folosind asistenti si mijloace spitalicesti si alti angajati din spital pentru organizarea de corturi electorale cu persoane calificate (Gabriela nu a avut incotro si a facut tot ce a cerut Buta si ALINA HETRA ) de atunci Gabriela sa imprietenit cu ALINA HETRA.
    Ca urmare, mesajele mele catre Dr. Buta si fica lui despre relatia gabrielei cu tatal ei , din acest motiv fiica lui transmite la data de 14.mar.2016 se intilneste cu sotia mea gabriela asgari , la peco din intrarea viisoara , si sa planuiasca un scenariu de viol si violenta , Buta apelind si la prietenul lui de o viata, dl. Emil Radu MOLDOVAN, Presedintele Consiliului Judetean pentru a interveni in problemele noastre de familie folosind numele de moldovan pe plangere ca si la ordinul de protectie . TRAFIC DE INFLUENTA si din servici .
    De asemena dr. buta a cerut in mod liber fara nici o problema sa cereara pe moldovan sa anuleze vizita exlentei sale, domnul Ambasador a Iranului in Romania in judetul Bistrita – Nasaud, invitatie
    si programul a fost transmis oficial din data de 02.03.2016 catre ambasada Iranului si catre mine ca initiatorul acestei vizite iar pe data de 22.03.2016 a fost anulata cu 10 zile inainte.
    2- Emil Radu MOLDOVAN Persedinte Consiliul Judetean, NR. DE MOB. ………….. pentru a fi cercetat sub aspectul savarsii infractiunilor de :, Art. 292 Noul Cod Penal, Cumpărarea de influenţă , Art. 291, Noul Cod Penal, Traficul de influenţă Infracţiuni de corupţie , Art. 296, Purtarea abuzivă, Art. 297, Abuz în serviciu, Art. 207, Şantajul
    In fapt dr. Buta a cerut in mod liber ,si direct fara nici o problema, lui emil radu Moldovan PRE SEDINTE CONSILIUL JUDETEAN BISTRITA , PENTRU ANULARE Vizitie Exlentei sale domnul Ambasador a Iranului in Romania in judetul Bistrita – Nasaud, invitatia si programul a fost transmis oficial din data de 02.03.2016 catre ambasada Iranului si catre mine ca initiatorul acestei vizite, si pe data de 22.03.2016 a fost anulat in mod nea,steptat cu 10 zile inainte de evenimentul deosebit de important pentru industriele locale s i nationale romanesti, motivand ? : Coincidenţă sau nu, anularea vizitei a survenit în timp ce dosarul în care Gabriela Asgari a cerut ordin de restricţie împotriva mea, Mahreb Asgari, era pe rolul instanţei.
    Anularea vizitei oficiale a Ambasadorului Iranului in Judetul Bistrita -Nasaud nu a făcut altceva decât să ma supere şi mai tare pe mine, în condiţiile în care ştiam foarte bine de buna relaţie existentă între Radu Moldovan preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi doctorul Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean. Prin urmare a presupus că motivul care ar sta la baza anulării vizitei ar fi faptul că doctorul Buta ar fi intervenit pe lângă preşedintele CJ BN în acest sens, dovedesc prin inregistrarile diiscutie intre mine si gabriela nsi carla fica gabrielei rsi doamna garatiele nemees.
    Ca urmare mesajele mele catre fica lui DR. Buta despere relatie Gabriela cu Tatal ei , din acest motiv fica lui trimite pe sotul ei la data de 14.,mar.2016 injurul orei 17-18 sa intelneste cu sotia mea la peco din intrare visoarea , si au planuit un scenariu de viol si violenta pentru a depune o plangere inpotriva mea din data de 15.03.2016 , Buta apalad si la prietenul lui Radu MOLDOVAN Persedinte C.J.B-N. ca sa sune pe Gabriel Lazani directorul administrativ a spitalului si Gabriela Remes director ingrigire medicala sa vine la ora 23:30 la noi acasa ca sa fie martor amandoui pentru plangere la Politia si la cerere de Ordinul de Protectie la Judecatorie Bistrita, toate acest joc de 2 lei , scenariul si trafic de infulenta la Politia si la Parchetul de pe langa Judecatorie Bistrita sa ajuns la formolare o plangere din partea mea impotriva sotia pentru denunt calomnios si violenta fizic si fals in declaratie , si inpotriva 2 politisti si prim procuror al parchetul de pe langa judecatoria bis trita pentru abuz in servici.
    Dr.Buta CU ADEVERAT A DOVEDIT CA ARE O PUTERE IMENSSE In JUDETUL BISTRITA , asa cum a confirmat Gabriela si Carla fica ei , sa dovedesete din registrarilr dirscutie intre noi . superioritate si influenta pe care o are in judetul Binstrita la nivel de confsiliul judetean, I.G.P. BISTRITA, PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA BISTRITA si Judecatoria Bistrita ,pentru infrac ţiuni de ;, Art. 292 Noul Cod Penal Cumpărarea de influenţă, Art. 291 Noul Cod Penal Traficul de influenţă Infracţiuni de corupţie , Art. 297, Abuz în serviciu,Art. 207
    3 – dl. Av bogdan milea , cu ………. avocatul ales si platit de buta, prietenul acestuia de famile pentru a prezenta intresele sotiei mele, gabriela agsari, pentru toate dosarele pe care le are cu mine de la divort pana toate plangerile pe care le-am facut reciproc unul fata de celalalt. Av. milea bogdan este si avocatul baronilor locali ai partidului PSD Bistrita si un bun prieten al lui emil radu moldvovan si avocatul crescut de acesta, folosInd orice manevre dolosive prin incalcare legistilatiei si trafic de influenta la politie, parchetul judecatoresc si la judecatoria Si tribunalul bistrita , dovada dosarul 901/p/2016, ordinul de reStrictie 1850/190/2016, si dosaar nr. 3750/190/2016, Art. 292 Noul Cod Penal, Cumpărarea de influenţă , Art. 291, Noul Cod Penal, Traficul de influenţă Infracţiuni de corupţie ,

  2. Toate smecheriile o sa iasa la suprafata si doctorul Buta nu va avea batranete linistita

  3. Domnule director, aveti nevoie urgenta de iertare si de pocainta. Va trebui sa platiti pentru tot ce ati facut, pentru ca Dumnezeu e drept; ne iarta dar platim. Nu mai asteptati. Probabil ca aveti constiinta incarcata dar exista iertare. Sangele Domnului Isus Hristos ne spala si ne curateste de orice pacat. Nu uitati; cine isi marturiseste pacatele si se lasa de ele capata indurare. Opriti-va! Nu mai continuati in pacat. Ori credeti ca Dumnezeu nu vede in ascuns? In curand veti sta inaintea Celui care stie totul, de ai caror ochi nimic si nimeni nu se poate ascunde. ( cineva care stie multe despre dumneavoastra) Isus Hristos a murit pentru pacatosi si va iubeste. Poate e ultima sansa pe care v-o da Dumnezeu. Folositi-va de ea.

  4. Subject: Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita Instituii subordonate
    consiliul judetean bistrita nasaud
    From: „MILAD AIR”
    Date: Sun, April 10, 2016 12:57 pm
    To: cjbn@cjbn.ro
    –––––––––––––––––––––––––

    Catre : Consiliul Judetean Bistrita Nasaud
    Domnule Presedinte Emil-Radu Moldovan

    Subsemnatul, Asgari Mahrab cetatean iranian,domiciliat in Bistrita, str.
    Calea Clujului,nr.64 E,identificat cu permis de sedere seria RO nr.
    ……4, nascut la data de 04.05.1964, CNP ……..019, sunt sotul
    doamnei dr. Asgari Elena- Gabriela Director Medical a Spitalul Judetan
    Bistrita, va rog sa imi acordati o audienta cu reprezentatii consiliul
    judetean bistrita nasaud si consiliul de administratie spitalul judetean
    bistrita pentru denuntul impotriva domnului dr. BUTA MIRCEA Managerul
    Spitalul Judetan Bistria, pentru mai multe ilegalitati(ABUZ IN
    SERCICIU,Art. 246)Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor si
    Art. 223 ,Hartuirea sexuala (1)
    Pretinderea în mod repetat de favoruri de natura sexuala în cadrul unei
    relatii de munca sau al unei relatii similare, daca prin aceasta victima a
    fost intimidata; sau pusa într-o situatie umilitoare, se pedepseste cu
    închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.)

    Pe care a comis-o timp de 10 ani de cand se afla la conducerea
    Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita.

    Mentionez ca detin dovezi, inscrisuri si inregistrari audio.

    Cu respect,

    Asgari Mahrab

  5. In tot judetul nu s-a gasit un teolog ca lumea?

  6. Daca a ajuns Buta sa vorbeasca despre morala e jale

  7. Vorbe goale pt ca nu simte ce vorbeste. De aceea lumea nu s-a dus sa-l auda

  8. Trebuie sa lase medicina si sa devina misionar!!!Undeva prin Africa !

  9. A fost o seara minunata.Felicitari organizatorilor