S-a inflamat internet-ul când au văzut că femeia cu mașina roșie e scoasă vinovată pentru neacordare de prioritate în giratoriu! Deși avea viteză excesivă, polițistul a fost scos basma-curată! E corect?

Accidentul petrecut la intersecția cap-de-bou a stârnit controverse în mediul on-line. Femeia care conducea o Toyota Yaris de culoare roșie a intrat în intersecție de pe Șt. O. Iosif și a acroșat un Opel Omega care circula pe Bulevardul Independenței. Opel-ul era condus de un polițist care conducea cu viteză excesivă, după cum se poate observa pe filmare.

Poliția zice că e vinovată femeia cu mașină roșie… pentru că NU a dat prioritate!

„O femeie de 38 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism într-un sens giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din localitate, colizionându-l. A rezultat rănirea bărbatului de 41 de ani. Ambii conducători au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii de vătămare corporală”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

d1

d33

 

 

 

 

 

 

Ce zice legea: au prioritate mașinie care circulă în sens, dar șoferul trebuie să circule cu o viteză care să-i permită oprirea! 

Articolul  57 din Codul Rutier: „În intersectiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circula în interiorul acestora au prioritate fata de cele care urmează sa pătrundă în intersectie.”

Art.56. – La apropierea de o intersectie conducatorul de vehicul trebuie sa circule cu o viteza care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept.

 

Cazul II: VIDEO: Accident ciudat în sens! Șoferul “pe prioritate” a consumat băuturi cu alcool și avea viteză mare, dar a scăpat cu legea-n mână!

 

Un accident similar a avut loc acum un an, în fața Prefecurii. La acea vreme, un autoturism Audi a intat cu viteză în intersecție și a fost acroșat de un automobil care NU a acordat prioritate în sensul giratoriu. Aparent, situația este simplu de rezolvat, dar au intervenit 2 elemente care păreau să-l incrimineze pe șoferul aflat pe drumul cu prioritate: viteza excesivă și consumul de alcool la volan.

În ce privește viteza excesivă, camerele de luat vederi care au surprins accidentul produs la acea vreme NU sunt dotate cu radar și astfel nu se poate demonstra că șoferul de pe prioritate circula peste limita legală. În consecință, vinovat de cele întâmplate se face șoferul care NU a acordat prioritate, deși acesta s-a revoltat văzând că este găsit vinovat pentru ne-acordare de prioritate, în timp ce șoferul celălalt consumase alcool în concentrație mică (în limita legală) și avea viteză peste limita legală (dar nu se putea demonstra)…

 

 

Doamna cu mașina roșie… cercetată pentru vătămare corporală! Viteza polițistului NU pote fi demonstrată, deoarece camerele-video NU au RADAR!

 

x11În cazul accidentului de la intersecția Șt.O.Iosif cu Blv. Independenței, culpa este comună, deoarece ambii șoferi NU au respectat indicațiile Codului Rutier: femeia cu mașina roșie NU a acordat prioritate, iar șoferul Opelului NU a adaptat viteza în intersecție, astfel încât „să poată opri pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept” cum prevede Codul Rutier.

Deși filmările sunt evidente, viteza excesivă NU poate fi demonstrată deoarece camerele de luat vederi NU sunt dotate cu RADAR… caz în care femeia este vinovată pentru ne-acordare de prioritate și este cercetată pentru vătămare corporală!

 

 

 

8 comments

  1. Dacă vă uitaţi pe video 1, este clar că când a intrat maşina roşie în sens giratoriu maşina albastră era încă departe de sens giratoriu.
    De unde ştiu asta, fiindcă se poate calcula din viteza maşinii albastre.
    De unde ştiu viteza maşinii albastre? Am învăţat la şcoală, la ora de fizică cum se poate calcula clar viteza oricărui obiect.
    Să luăm două puncte:
    – punctul A să fie punctul de intrare a maşinii albastre în sens giratoriu, punctul B să fie locul ciocnirii celor două maşini
    – oprim filmul la punctele A şi B, calculăm diferenţa de timp, stabilim distanţa dintre punctele A şi B şi obţinem viteza maşinii albastre
    Eu am calculat pe baza filmului 1. şi oricine poate calcula uşor, (nu trebuie să fii fizician).
    Rezultate: Maşina albastră avea o viteză medie de 73,4 km/h, în sens giratoriu
    (calcul cu marjă de siguranţă + – 10%, rezultată din stabilirea distanţei parcurse), astfel putem afirma că sa deplasat între vitezele de 66,1 km/h – 80,7 km/h. NO COMENT

  2. cel mai bine , data filmarea la tvr , sa exprime poporul adevarul !

  3. In Bistrita,in apropirea oricarei intersectii,sint parcate masini pe partea dreapta a strazii.Daca vrei sa te asiguri esti obligat sa iesi mai in fata pentru a avea vizibilitate. De vina la acest accident sunt doar militienii. Cel care a cundus masina albastra, care intre timp a devenit bumerang, cat si cei care nu isi fac treaba si nu amendeaza pe cei care parcheaza in apropierea intersectiilor. Dar, ca in Romania, doar cel fara relatii este de vina.

  4. Balan Marius- ingrijitor al STATULUI.

    Ca expert in SENSURI GIRATORII propun desfintarea lor . No ca am comentat si io . AI – HA !!!

  5. Horia, sper că , deși ai permis, nu conduci.
    La intrarea in sens nu trebuie să te asiguri din nicio parte, ci doar să dai prioritate celor ce circulă în interiorul lui înainte de a intra tu.
    Desigur, asta implică o asigurare în sensul că trebuie să observi și să determini cine a intrat și circulă în sens înaintea ta.
    Dar e grea circulația asta rutieră, de unde și așa de multe accidente.
    Dar măcar nu dați verdicte, pretinzîndu-vă învățați.

  6. Când văd „părerile„ atâtor postaci, din care pe unii îi cred șoferi, încep să mă tem să mai conduc.
    Oameni buni , în România regula generală a priorității de trecere este „de dreapta”.
    Prin excepție de la acest principiu, în cazul sensurilor giratorii semnalizate ca atare, prioritatea de trecere este reglementată expres, derogatoriu, ea fiind atribuită astfel :
    art. 57 cod rutier:
    “În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circula în interiorul acestora au prioritate fata de cele care urmează sa pătrundă în intersecție.”
    Este evident că mașina roșie circula în interiorul sensului înainte ca cea albastră să intre.
    Nu are relevanță viteza și aprecierea ei , ci poziția în momentul impactului.
    Dacă, cu filmul în fața ochilor poliția a judecat altfel, ori nu știe legea , ceea ce este grav, ori este părtinitoare și de rea credință, ceea ce este și mai grav.
    Își vine să strigi: sus corupția, dezincriminați abuzul, să putem face legal ce vrem.
    Cum să mai ai încredere în poliție, când o lume întreagă vede și judecă pe înregistrarea video desfășurarea obiectivă a unei astfel de întâmplări ?
    Dar dacă nu exista o astfel de înregistrare ?
    Câte victime or fi ce nu-și pot dovedi nevinovăția la acuzațiile după ureche ale poliției ?

  7. Înainte de intrarea în sens femeia TREBUIA SĂ SE ASIGURE ȘI SĂ APRECIEZE VITEZA CELUI CE VENEA DIN STÂNGA . Ea putea aprecia și viteza, dacă are sau nu timp să facă sensul. Eu o cred vinovată .

  8. Traiasca BEREA in care ne-am nascut !