EDITORIAL: Din Valea Ungurașului prin Valea Plângerii, legenda lui Oltean e la apus!

De când activez în presa locală am simțit că Ioan Oltean e un personaj pe care nu ar fi bine să-l deranjezi. Ziariștii unși cu toate alifiile tranziției, învechiți în haine rele se fereau să-l sâcâie pe cel care-a încărunțit în Parlament. Personal, NU am avut mari tangențe cu “deputatul”, dar conferințele lui mi se păreau plictisitoare și dirijate. De aceea nu am mai participat. Un om care se grăbea mereu, cu o privire vicleană ce primea în audiență oameni care mai apoi făceau sluj pentru funcțiile-cadou. A practicat o diplomație ne-sinceră, dar eficace într-un cadru al combinațiilor meschine.

După 20 de ani de politichie, Oltean iese pe ușa din dos, scrâșnind din dinți și cu răni adânci în orgoliu. A fost prețul pe care l-a plătit pentru dorința de a fi cineva, fără a-i păsa de careva.

Și-a cultivat imaginea unui om dibace, dar i- a preferat pe cei mediocri. Pe care i-a și promovat. Cu precădere în ultimii ani. De la primari și până la șefi de Poliție, judecători sau directori… mulți au ales scurtătura și trecerea prin filtrul lui Oltean, lăsându-și personalitatea pe pragul ușii de intrare către cel influent. Către cel care din rânjet trafica influența la toate nivelurile. Nimic ieșit din comun pentru un om politic modern, am spune!

Învățătorul a simțit mirosul banului și s-a lăsat răpus de fascinația puterii. Circulă zvonuri că spală bani în imobiliare, are terenuri la Colibița, a protejat afacerile din transporturi ale penticostalilor, a căpușat sistemul energetic etc. Știu câteva construcții și poate vreodată o să public niște poze cu vilele sale din liziere sau livezi.

A făcut parte din cercul restrâns a lui Băsescu, prin care marinarul controla România. Un fel de grup Billdenberg din PDL. Și-a cultivat relații la Capitală și a avut câteva mici-avantaje în regimul trecut.

Voturile de pe județ le-a negociat la Cotroceni și astel a impus două funcții-cheie: Gusti Zăgrean la Curtea Constituțională și Crinuța Dumitrean la ANRP. Bonus, a avut un secretar de stat la Dezvoltare, pe Andreica, pe care l-a ejectat când a-nceput a deranja. Apoi, i-a speculat orgoliul lui Botiș, când l-a convins să ia Ministerul Muncii în plină criză și astfel să își ia ghiulele grele. Înainte de toate, pe Boc i l-a descoperit lui Băsescu și astel, Oltean a intrat definitiv în grațiile viitorului președinte.

Având în ADN reminescențele unui baron de tip P.S.D al epocii Iliescu, Ioan Oltean a fost răsfățat de cei din servicii și a avut mână liberă, deși în ultima vreme a cam luat-o pe arătură și a devenit neglijent, orbit de milioanele de euro disponibile la ANRP.

A știut folosi la maxim oamenii săi în favoarea regimului și a obținut protecția necesară. Cu spatele asigurat și putere nebănuită, Oltean a jucat în liga celor grei, ce-acum riscă ani grei. Crăciunul ce urmează îi va da lui Oltean răgazul unei introspecții spre străfundul sufletului înnegrit de putere…

La ultimele alegeri parlamentare din 2012, Oltean avea privirea rătăcită. În miezul nopții l-am zărit mergând ca o nălucă prin pasajele de pe Centru și mulți i-au prevestit  finalul. A scăpat, chiar dacă a pierdut toate orașele și a scos un scor lamentabil… Pe Năsăud l-a bătut Pugna, un biet cântăreț de muzică populară ce aproape a închis colegiul. Oricum, lui Oltean îi păsa de combinațiile care de-atunci puteau ieși la iveală…. Și au ieșit. Târziu, dar au ieșit.

Epurarea baronilor locali NU l-a ocolit pentru că laolaltă cu Crinuța s-a uns cu miere peste tot… Cu protecția unor securiști care tranzacționau dosarele. O afacere de tip bișnițăreală, desfășurată în văzul tuturor, fără jenă și cu maximă aroganță. Într-un final, băieții care l-au protejat l-au lăsat din brațe și Oltean e-acum descoperit pe toate părțile.

Personal, NU prea cred într-o revenire-n forță a lui Oltean… Iar în afara lui, liberalii de Bistrița nu au în jurul cui să coaguleze… E o lipsă crasă de valoare, pentru că președintele a întinat partidul prin promovarea celor slabi.Cota de ne-încredere era un semnal potrivit pentru a face un pas în spate. Dar nebunia puterii l-a ținut în priză și Oltean NU a tradus semnalele de sus. De aceea a picat!

Deputatul a amețit acolo sus și cu greu va renaște din țărâna în care s-a azvârlit după gologani. Fostul dascăl a dănțuit peste cadavre și poate- acum îl bântuie-deciziile luate din inimă-rea.

Din Valea Ungurașului prin Valea Plângerii (cum mai e numită viața), Oltean o ia la vale! Odată cu legenda numelui său… un nume care peste ani va fi asociat cu un termen greu, care de fapt înseamnă a murdări prin amestec : “corupție” (din latinescul “corrumpere”).

Vedeți ironia? Pe politicianul cel bisericos, prezent la hramuri în rândul din față, l-a întinat un posesor de sutană la fel de posedat de patima iubirii de argint. L-a denunțat pe cel de neatins cu-același șuierat perfid ce-a cutremurat istoria: “Bucură-te, învățătorule!”

 

 

 

 

 

 

4 comments

  1. Ati punctat esentialul. Vrem o noua generatie de politicieni si de ziaristi.

  2. Balan Marius- Ecologist B-ta

    Te asteptam de- acuma la conferintele ECOLOGISTILOR care nu sunt deloc plictisitoare, chiar din contra, cine nu este atent se poate intepa in tepii aricilor lui Balan. Am glumit COSMINE. Fain articol ai scris, pe bune cu mult talent.