VIDEO: Pe față se-njură și pe la spate bat palma! Ioan Oltean și Radu Moldovan, întâlnire „amicală” fix după lansarea candidaților anti-Crețu!

La lansarea candidaților PNL; Ioan Oltean a avut un discurs agresiv și plin de patos la adresa PSD-ului. Fostul președinte al PDL i-a atacat pe cei care au format USL-ul în 2012, alianță care în viziunea lui ar fi creat monstrul P.S.D din inima Transilvaniei.

e4Ioan Oltean le-a amintit celor prezenți că EL nu a pierdut nicio bătălie politică în fața unui singur partid, iar rezultatele dezastruoase din 2012 când PSD-ul a preuat toate orașele din județ și Consiliul Județean s-ar datora alianței dintre social-democrați și P.N.L-ul de-atunci. Replicile sale au stârnit reacții frenetice în rândul aripii PDL, în timp ce liberalii lui Dolha au scrâșnit din dinți. În acel moment, senatorul Dobra a părăsit scena și a ieșit la țigară.
La final, grupările Dolha și Curteanu s-au separat, iar Ioan Oltean s-a îndreptat spre Radu Moldovan, cel pe care adineauri îl spurcase. Europarlamentarul Buda, Ioan Oltean și Radu Moldovan au schimbat câteva replici pe holurile Hotelului Metropolis.

 

Oltean a avut cel mai lung discurs (15 minute) și le-a amintit colegilor că trebuie să muncească pentru a câștiga în fața P.S.D-ului și să se implice real în campanie. Cu toate că a atacat PNL-ul, extrem de abil, Oltean a lăudat discursurile fantasmagorice ale perechilor Dolha – Dobra și Curteanu – Florean.

 

o1O coincidență fericită, ca lansarea candidaților PNL se produce în cea mai luminată săptămână a anului: săptămâna de după Învierea Domnului. E un semn bun, e un semn că și liderii noștri s-au mai luminat. Astăzi au dat dovadă că sunt luminați. Am ascultat niște discursuri excepționale… am avut sentimentul că sunt într-un amfiteatru, student, și că profesorul ne vorbește. Excepționale discursuri despre tot ce vreți: demnitate, onoare, întinerire și tot ce vreți. Doamnelor și domnilor colegi, să nu uităm un lucru, să nu uităm de ce am venit aici: am venit să ne mobilizăm, să conștientizăm că trebuie să câștigăm alegerile!
VIDEO: Discursul COMPLET a lui Ioan Oltean, cel care a rămas președintele din umbră. Liberalii lui Dolha au mârâit pe sub mustăți la atacurile lui Oltean, în timp ce gruparea portocalie se afla în extaz.

 

w3Citește și: POKERIȘTII

http://www.ziardebistrita.ro/pokeristii/

5 comments

  1. Au prins curaj pt ca o fac in vazul lumii si nici macar nu se feresc.

  2. Cele mai toxice personaje din politica

  3. Se vede ca sunt pe-un gând ca Ovidiu Crețu să iasă primar

  4. Asta e tot liber ?Si se da mare liberal ?Nu vreau sa jignesc dar mi se pare un mare gunoi !!

  5. Jenant.Politicienii nu sunt interesați decât de funcții și putere. Îi doare în cot de cetățeni!