FOTO: Noi lucrări la pârtia de schi din Wonderland! În zonă vor fi amenajate peroane și va fi amplasat un sistem video performant prin care turiștii vor putea viziona și starea pârtiei

Primăria Bistrița pare să se fi învățat minte după eșecul privind inaugurarea pârtiei de schi din Wonderland, investiție de circa 7 milioane de euro, care în sezonul trecut nu a fost funcțională, deși temperaturile înregistrate în termometre erau favorabile. Una dintre problemele întâmpinate de municipalitate a fost să găsească o firmă care să administreze instalaţia de telescaun. În plus, sezonul trecut, instalaţia de telescaun nu avea toate avizele pentru a putea funcţiona.

Pentru a încerca să pregătească din timp ”terenul” pentru noul sezon care se apropie, administrația locală are în plan în această perioadă să demareze noi lucrări la pârtia de schi din Wonderland, astfel încât, la momentul potrivit, să poată fi pusă în funcțiune.

Șeful Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, ing. Ioan Crețiu, spune că ”organizăm acum licitații pentru noi lucrări pe care le vom executa la pârtia de schi. Se vor amenaja peroane, se va nivela suprafața pârtiei de schi. De asemenea, intenționăm să realizăm șanțuri pe marginea pârtiei pentru scurgerea și evacuarea apei”.

22215067_707204896137288_691566736_n 22237393_707204952803949_185549275_n

 

 

 

 

 

 

 

În plus, în zona pârtiei, Primăria Bistrița intenționează să monteze și un sistem de supraveghere video pentru informarea video a turiștilor, pe internet. Această investiție se estimează că se va ridica la 29.000 de lei. Municipalitatea a făcut demersurile necesare pentru a găsi firma care să se ocupe de montarea sistemului video care va fi format din nouă camere de luat vederi. Și a găsit-o! Este vorba despre compania bistrițeană Elcom International SRL.

În plus, tot din bugetul local a fost alocată și suma de 20.000 de lei cu care să se achite taxele de autorizare în vederea funcționării pârtiei.

Ing. Ioan Crețiu susține că administrația locală are mari speranțe că în sezonul 2017 – 2018 bistrițenii vor putea schia pe pârtia din Wonderland.

Pârtia are o lungine de aproximativ 1,3 km

Lucrările de amenajare a pârtiei au fost efectuate de firma Kranz Eurocenter SRL din Piteşti, iar echipamentele au fost furnizate de firma austriacă Doppelmayr. Pârtia are o lungine de 1.335 m și o lățime de 60 m, având punctual de plecare de la altitudinea 676 m.

22164105_706545136203264_1641061704_o

Această investiție s-a ridicat în total la circa 7 milioane de euro, fiind realizată cu bani li din bugetul local și dintr-un împrumut.

În 2011, Primaria Bistrita a contractat de la UniCredit Tiriac Bank un credit de angajament în valoare de 20.000.000 lei, pe o perioadă de 10 ani, pentru realizarea pârtiei și a podului peste râul Bistrita – Podul Berăriei, nefuncțional și el la această oră. Cu tot cu dobânzi, Primăria trebuie să restituie circa 26 de milioane lei.

În plus, municipalitatea mai are de rambursat un credit de 35 de milioane lei care a fost contractat în anul 2006 (pe vremea fostului primar Vasile Moldovan), pe o perioada de 20 ani, banii fiind împrumutați pentru reabilitarea mai multor străzi din oraș.

Citește și: 

minciuni-501x400Consilierul PNL Ioan Peteleu a NUMĂRAT minciunile GRELE ale primarului, pe subiectul pârtia de schi nefuncțională: “Crețu a mințit sistematic!”