FOTO: Noi pregătiri la pârtia de schi Cocoș! Va fi redeschisă duminică!

Avertizarea meteorologilor privind codul galben de ninsori abundente în Bistrița-Năsăud era exact ceea ce așteptau reprezentanții autorităților locale pentru a putea redeschide pârtia de schi Cocoș.

Pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, Pârtia de schi Cocoș, în această dimineață au fost publicate imagini cu utilajele care au început să lucreze pentru a amenaja pârtia. În plus, fotografiile erau însoțite de mesajul ”Ne vedem duminică dimineața la 09.00 fix” .

Dacă vremea se va menține în continuare la fel, va ninge, iar temperaturile vor fi negative, există șanse ca pârtia să fie din nou deschisă.

Ar fi pentru a doua oară în acest sezon, când pârtia funcționează. Prima dată când aceasta a fost deschisă publicului a fost în perioada 26 – 28 ianuarie, în cele aproape trei zile de funcționare 800 de schiori reușind să o testeze.

În ceea ce privește tarifele pentru utilizarea telescunului, preţul unui abonament de o zi pentru adulţi este de 30 de lei. Preţul unui abonament de o zi pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani şi persoanele peste 65 de ani este de 20 de lei, iar pentru copii preţul abonamentului este de 10 lei.

Reamintim că Pârtia „Cocoş” are o lungime de 1.300 m, transportul pe cablu este asigurat de telescaun cu patru locuri, iar capacitatea de transport este de 1.300 de persoane pe oră. Pârtia este dotată cu 4 tunuri care produc zăpadă artificială.

Lucrările la pârtia de schi au fost efectuate de firma Kranz Eurocenter SRL din Piteşti, iar echipamentele au fost furnizate de firma austriacă Doppelmayr. Această investiție a fost realizată cu bani din bugetul local și dintr-un împrumut, iar primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, susține că ar fi vorba despre un cost de aproximativ 4  milioane de euro.

ACTUALIZARE

Primarul Bistriței,Ovidiu Teodor Crețu, confirmă printr-un comunicat de presă că pârtia va fi redeschisă duminică.

”Datorită condițiilor meteorologice propice anunț cetăţenii municipiului Bistriţa că duminică, 11 februarie 2018 se va redeschiderea Pârtiei „Cocoş”. Programul de funcţionare al telescaunului va fi între orele 9:00 – 16:00, iar preţul unui abonament de o zi pentru adulţi este de 30 de lei. Preţul unui abonament de o zi pentru tinerii între 15 şi 18 ani şi persoanele peste 65 de ani este de 20 de lei iar pentru copii preţul abonamentului este de 10 lei. Programul pentru zilele viitoare se va stabili în funcție de starea vremii și a stratului de zăpadă” anunță primarul.