FOTO: Vezi cum vrea noul manager al Spitalului Județean să transforme secția de Anestezie și Terapie Intensivă

Gabriel Lazany, proaspăt câștigător al postului de manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, are în prim-plan continuarea lucrărilor de modernizare în cadrul instituției medicale. În scurt timp sunt programate noi investiții privind extindere a Unității de Primiri Urgențe din cadrul spitalului, investiție care se va face din fonduri europene.

”Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost nominalizat prin hotărâre de Guvern ca și unitate sanitară eligibilă pentru a accesa fonduri europene pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe. În momentul de față am scos deja certificatul de urbanism pentru extinderea UPU și chiar și pentru heliport. La UPU va fi o extindere pe aproximativ 650 mp, în condițiile în care acum avem 350 mp, deci vom ajunge la circa 1.000 de mp pentru zona de UPU. Sper ca în 2019 să avem o Unitate de Primire a Urgențelor nou-noută. Căutăm să vedem ce surse de finanțare vom avea pentru partea de heliport, pentru că fiind un apel necompetitiv, pe fonduri europene este un buget limitat pe care trebuie să te încadrezi. Bugetul maxim este de 1,5 milioane de euro. Dar nu toate spitalele care au fost declarate eligibile vor depune proiecte și fondurile rămase s-ar putea să fie redistribuite. Noi suntem pregătiți cu un proiect mare. Dacă nu reușim să atragem fonduri europene vom găsi surse externe de finanțare astfel încât să fie dus la bun sfârșit și acest proiect” a precizat managerul.

În plus, în proiectul de management cu care a reușit să câștige concursul pentru conducerea spitalului, Gabriel Lazany vine cu o nouă propunere. Și anume, aceea de extindere a secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) în zona fostului Bloc operator, secție în care acum sunt 20 de paturi.

Managerul intenționează să realizeze această investiție în baza unui concept nou și unic în România, acela de a transforma unitatea medicală într-un loc mai cald și primitor, care să ajute din punct de vedere psihic pacientul. Lazany spune că acest concept nou – ”Mai multă casă, mai puțin spital” – este folosit în prezent în centrele medicale din Statele Unite ale Americii.

În imaginile de mai jos, se vede clar viziunea noului manager în privința secției de Anestezie și Terapie Intensivă.