FOTO – VIDEO: S-a dat drumul la PEȘTE pe râul Bistrița, Șieu și Someș. Câteva mii de cărășei au fost lăsați la apă!

Cea mai amplă acțiune de repopulare a apelor curgătoare din județ este în plină desfășurare ! Agenția Județeană pentru Vânătoare și Pescuit a re-populat astăzi râul Bistrița, Șieu și Someș și a dat drumul la peste 5.500 de pești. Peștele a fost adus de la lacul Budurleni și deține toate avizele fito-sanitare.

La acțiune au participat: directorul AJVPS Valer Negrușa, Iustian Alexandru vicepreședinte al organizației, viceprimarul Cristi Niculae și Gabriel Petraș, șeful Gărzii de Mediu. Repopularea are loc pe baza unui studiu realizat de Institutul Piscicol de la Galați, documente care au stat la bza avizelor eliberate de la Agenția pentru Protecția Mediului, inclusiv pe zonele protejate (unde legislația este foarte strictă).

 

 

Unde s-a dat drumul la pește: la Podul Budacului și la puntea din jos, de la Podul Berăriei! 

 

Pe Bistrița s-au ales două zone de interes și peștii au fost eliberați în zona Podului Budaculului și la puntea din jos (în zona Podului Berăriei).

La acțiunea care a avut loc în jurul orelor 12 au asistat câțiva pescari care întâmplător se aflau în zona râului Bistrița. După aceea, microbusul cu pești s-a deplasat pe râul Șieu și Someș, unde s-au mai eliberat câteva mii de bucăți. Reprezentanții AJVPS au ales 5 puncte pe râul Șieu și 5 puncte pe râul Someș unde au eliberat peștele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În total, AJVPS a cumpărat pește de 10.000 de lei (100 de milioane), adică 2.7 tone de puiet. Peștele cu care s-a făcut repopularea NU poate fi reținut, deoarece este sub dimensiuni, iar pescarii care îl rețin pot fi sancționați în urma controalelor efectuate.

CIFRE:

s-a repopulat cu peste 5.500 de bucăți
1.500 de bucăți pe râul Bistrița
2.000 de bucăți pe râul Șieu
2.000 de bucăți pe râul Someș.

Specii cu care s-au repopulat apele din județ:
≈ 60% caras
≈ 40% crap
≈ 0.5% ten , plătică și biban .

Urmează partea a II-a… repopulare gestionată de Marius Bălan și prietenii! 

Peste câteva zile, urmează încă o repopulare de aproximativ 70 de MILIOANE din contribuții private, colectate de Marius Bălan.