Funcționarii din Primăria Bistrița vor salarii mai mari. La nivel național, sindicatele o dau la sentiment și amenință cu GREVA foamei!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Funcționarii Primăriei Bistrița vor salarii mai mari! Aceștia se consideră discriminați față de celelalte categorii de bugetari care au obținut majorări salariale. Nemulțumiți de sumele repartizate, reprezentanții sindicatului au trimis o plângere către Finanțele Publice și solicită alocarea sumei de 3.500.000 de lei pentru creșteri salariale.

Pe aceeași lege, salariul funcționarilor de la C.J a crescut cu 12%

Pentru cheltuieli de personal, Finanțele Publice au repartizat Primăriei Bistrița 387.000 de lei, doar 10% din suma solicitată. Asta în timp ce Consiliului Județean i s-a repartizat 100% din suma solicitată, respectiv 1.030.000. În consecință, angajații Consiliului Județean și ai instituțiilor subordonate au salariile majorate începând cu 1 septembrie, măsură aprobată în ultima ședință ordinară.

 

 

 

 

 

 

Funcționarii amenință cu greva foamei!

f4Majorările salariale solicitate de funcționarii publici din sistem au la bază OUG 27/2015, iar juriștii implicați în ecuație fac slalom prin hățișul legislativ și interpretează în contradictoriu principiile stipulate.

Argumentele sindicaliștilor din Primăria Bistrița:

Într-o serie de documente transmise instituțiilor implicate în aplicarea legii, sindicaliștii consideră că sunt discriminați prin interpretarea greșită a actului normativ.

“Eliminarea discriminărilor existente în materie de salarizare și faptul că în preambululu O.U.G se recunoaște faptul că 60% din lucrătoriii din administrația public au salariul minim pe economie și că foarte mulți migrează spre alte sectoare “ 

“Deși dispunem de resursele finanicare necesare suntem împiedicați să uzităm de ceea ce legiuitorul ne-a pus la dispoziție pentru a asigura salariaților noștri, discriminați față de celelalte categorii de bugetari, un nivel de trai puțin mai ridicat”.

Dacă NU ajung la un numitor comun, unii membri de sindicat au anunțat că vor intra în greva foamei, acuzând Guvernul că tratează sfidător și discriminatoriu angajații din administrație.

Ordonanța dă mână liberă primarului și doar PERMITE, nu OBLIGĂ la majorări salariale. Primarul Crețu, strâns cu ușa de subalterni

“Actul normativ a acordat posibilitatea majorării, NU obligativitatea acordării acestora , în funcție de cheltuielile de personal și în limita plafonului de cheltuieli de personal” se arată în răspunsul celor de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice .

Primarul Ovidiu Crețu se află într-o postură delicată cu subalternii nemulțumiți de grila de salarizare și va trebui să gestioneze acest conflict. Proiectul va fi dezbătut joi, la ședința ordinară de Consiliu Local.

2 comments

  1. Fac comentarii în numele unuia care a plecat din administraţie şi cunosc bine problemele şi activitaţile acestor angajaţi. Îmi pare rău pentru comentariul răutăcios făcut de anonim. Din punctul meu de vedere acesta este şi motivul pentru care nu şi-a dat numele. Oare anonimul ar dori „să frece menta” în condiţiile în care o freacă aceşti angajaţi. Aş dori să-i fac cunoscut că 60% dintre ei sunt pe salariul minim pe economie, că nu au bani să plătescă cheltuielile copiilor la şcoală şi grădiniţe, că salariul nu le ajunge decât pentru mincare rămânând cu facturile la întreţinere neplătite. În aceste condiţii trebuie să se achite de sarcinile de serviciu munca lor nefiind normată şi neprimind nici un leu pentru orele efectuate suplimentar. Aşa nu se poate face administraţie performantă ci din potrivă care cum îşi găseşte alt giob fuge ca dracul de tămîie şi lasă loc liber un oameni ca anonimul. Astfel am ajuns în situaţia în care unele din primăriile din mediul rural au rămas fără angajaţi şi nu-şi mai pot desfăşura activitatea. Întradevăr, există o gravă problemă a celor din administraţia locală, salarizarea sub nivelul existenţei şi a unui nivel decent de viaţă. În asemenea situaţi, comentariile răutăciose nu-şi au locul, dar aşa suntem noi românii şi aşa ştim să ne respectăm. Suntem foarte dezbinaţi şi de acest lucru au profitat cei care au reuşit să ne dezbine.Cu banii furaţi am fi putut cu toţii să o ducem mai bine, dar se vede că ne merităm soarta. Din punctul meu de vedere, creşterea salariilor cu 12% este foarte puţin pentru aceşti angajaţi şi problemele lor nu se rezolvă, dar este totuşi ceva.

  2. Vor salarii mai mari sa frece menta pe bani mai multi?