ACTUALIZRE: Gabriel Lazany este managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, după ce a susținut astăzi proiectul de management în fața comisiei. Ce cuprinde acesta?

Gabriel Lazany este singurul candidat care s-a înscris la concursul pentru funcţia de manager al Spitalului Județean de Urgenţă din Bistriţa. Luna trecută, candidatura acestuia a fost admisă de comisia de organizare, astfel că astăzi, actualul manager interimar își va susține public proiectul de management pentru conducerea instituției medicale.

În ceea ce privește planul de management, Gabriel Lazany afirmă că încearcă să introducă un nou concept.

Proiectul meu de management este un concept nou. Proiectul se numeste <<Concept: Spitalul Județean de Urgență Bistrița – Mai multă casă, mai puțin spital>>”. Conceptul l-am preluat și este pus în aplicare de mulți ani în Statele Unite ale Americii și a pornit, de exemplu, de la criza de personal din sistemul de sănătate. Nu este numai în România, este și în Germania, în Anglia, în Statele Unite. S-a constatat că timpul petrecut la locul de muncă, din cauza crizei de personal, este mult mai mare. Unitățile sanitare au încercat să ofere personalului un cadru mult mai familiar, astfel încât el să se simtă bine la locul de muncă pentru că a devenit a doua lui casă. Același lucru este valabil și pentru pacienți. Asta vom încerca noi să facem. Proiectul meu este țintit pe Terapia Intensivă în primă fază, secție pe care vrem să o extindem pe locul fostului bloc operator și să o realizăm în baza acestui concept” a declarat Gabriel Lazany.

Candidatura lui Lazany pentru postul de manager a fost admisă din a doua încercare, asta pentru că în luna iunie, când pentru același post s-au înscris doi candidați, unul dintre ei fiind Gabriel Lazany, comisia le-a respins candidaturile pe motiv că nu dețineau un document care să ateste că au absolvit un master sau au urmat un curs de perfecţionare în management sanitar care să fie agreat de Ministerul Sănătăţii.

Actualul manager interimar a fost,  până la sfârşitul lunii iunie 2017, directorul administrativ al Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Însă, în urma pensionării fostului director, dr. Mircea Gelu Buta, postul de manager a devenit vacant, iar Gabriel Lazany a preluat interimatul instituției, măsura fiind dispusă de conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

ACTUALIZARE

În urma susținerii proiectului de management, Gabriel Lazany a fost confirmat pe postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Potrivit surselor Ziar de Bistrița, noul manager a obținut nota 9,47 la concursul organizat astăzi pentru ocuparea acestui post. Astfel, începând din acest moment, Gabriel Lazany conduce oficial cea mai mare unitate medicală din județ.

Citește și:

Gabriel Lazany se BAGĂ de manager la Spitalul Județean! După pensionarea lui Buta, directorul ADMINISTRATIV și patronul firmei ALCES vrea funcția-supremă în spital! Are șanse?




Caricatură

Ziar de Bistrita