Ultimele noutati

Interviu de colecție cu Saporo: “Legenda continuă!”

sapy

Nu este adolescent sau tânăr în judeţul nostru care să nu fi auzit de Saporo. Ne place sau nu, purtătorul acestei porecle este, probabil, singurul personaj legendar al Bistriţei. Se bucură de o popularitate covârşitoare şi a inspirat de-a lungul timpului frică amestecată cu respect. Cu o imaginaţie debordantă şi un umor inconfundabil, Saporo ne-a pus pe fugă în copilărie, iar zborul lui pe role a stârnit admiraţia şi respectul tuturor. Când i se cere să se autodefinească într-un singur cuvânt, Saporo spune despre el că e doar neconformist. “

“Când am venit la Bistriţa am simţit că am ajuns la un capăt de linie”… îşi începe povestea Sapi’, pe numele lui adevărat Valentin Chira, azi în vârstă de 48 de ani (însă la fel de tânăr ca acum 20). L-am găsit greu, pentru că Saporo e oricum, numai static nu. Pasionat de pescuit, role şi comerţ, surprinzător de bine informat cu ce se întâmplă în viaţa publică, îi simpatizează pe Băsescu şi pe Becali.

Data şi locul apariţiei…

Saporo: “M-am născut la Bucureşti, în 6 noiembrie 1958. Sunt Scorpion. Am trei surori şi încă un frate. Am crescut în Bucureşti pe Colentina. La nouă ani m-o mâncat în pedală să vin la Bistriţa cu familia. Ne-am mutat aici… în provincie.”

Amintiri din Bucureşti…

Saporo: “Foarte multe şi foarte frumoase. Altă lume, altă civilizaţie şi altă gândire. Când am ajuns aici am vrut să m-agăţ (sinucid). Era nenorocirea de pe pământ. Un burg cu doi miliţieni în tot oraşul. Şi ăia…bombe nucleare. M-am trezit aici, parcă eram căzut de la etaj. Tot voiam să plec înapoi. Până la urmă am şi plecat, după ce am terminat profesionala. Dar nu aici, ci la Cluj. Aici am stat până pe clasa a VI-a, că după aia nu m-a mai primit nici o şcoală că eram copil problemă. Nonconformist, păr mare, ştouri din alea. Comuniştii ăştia abia m-au primit la şcoală că eram de belea. După ce am terminat profesionala m-am întors la Bucureşti, m-am dus la soră-mea care e profesoară de arhitectură. Am stat la o mătuşă în Piaţa Galaţi. Era o femeie mai în vârstă pe care o ajutam la cumpărături. Lucram la IMGB, făceam naveta, era frumos. Bucureştiul mi-a plăcut. Era altceva, alţi bani, altă distracţie. Apoi am avut o istorie cu nişte arabi cu care m-am întovărăşit. Am avut o combinaţie, n-o ieşit şi a trebuit să plec din Bucureşti. Aşa am ajuns iar la Bisitriţa, la 19-20 de ani, chiar în perioada cu armata.”

Prima arestare…

Saporo: Păi chiar când am ajuns la Bistriţa. A doua zi am şi căzut la puşcărie. Fără vrăjeală! Am avut o combinaţie cu nişte polonezi şi atunci nu puteai să faci combinaţii cu polonezii. O treabă cu nişte casetofoane, cu nişte blugi, speculă, bişniţă. Io îi spun comerţ. M-au luat ăştia şi m-au băgat direct la puşcărie. Am stat vreo şase luni acolo, m-am liberat şi mi-au dat repartiţie să mă duc la Prefabricate să lucrez. Am lucrat sudor în prefabricate vreo 16 ani. Da’ cu pauze printre ei. Că mereu se luau de mine pentru nonconformism, pentru păr, pentru haine. Şi mereu îmi dădeau câte şase luni aiurea… pentru deranjarea ordinii publice. Imediat mă luau. Cu totul, am căzut de vreo trei ori la puşcărie la 153/60, articolul ăla cu nonconformismul, parazitism şi altele. Adică ieşeam de la schimbul III de la servici şi mă agăţau gaborii. “Hai Saporo că ai părul lung, hai Saporo că ai tricoul ăla scris cu “Let’s go west”, “Vest îţi trebuie ţie? Treci la Puşcărie!” Ba odată m-o luat că cică aş fi ştiut nu ştiu ce lot din parc cu unu Ghiocel care voiau să fugă în Elveţia. Am zis că nu-i ştiam şi m-au băgat la puşcărie că n-am vrut să mă sparg despre cum fug ăia afară.”

Porecla, ce şi de când?

ewSaporo: “Bine, chestia cu porecla… mie şi în Bucureşti tot aşa îmi ziceau. Îmi plăceau mult rolele, snowbord-ul, îmi plăcea mult skatebord-ul, schiurile. Ăştia aici nici nu văzuseră role. Ei erau cu căruţele prin centru când mă dădeam eu cu rolele primite din America. Şi mereu mă injectau ăştia de la Miliţie, îmi lăsau bilete acasă să predau rolele. Pe cuvântul meu, îmi lăsa bilet Trif “Saporo să aduci rolele mâine dimineaţă la 8 la Miliţie”. Păi cum să le fi dus. Eu m-am chinuit doi ani să-mi trimită unu role din America. Deci îmi plăcea mult să sar la trambulină cu rolele, cu skateboard-ul şi mi-am făcut o trambulină. Săream de pe terasa de la Casa de Cultură şi ziceam că sar exact ca la Saporo, pe trambulina aia mare din Japonia. E o staţiune mare de schi unde era cea mai înaltă trambulină pe vremea aia. Eu îmi legam o aţă de balustrada de la Casa de Cultură şi de clanţă, cam la 1, 5 m înălţime, şi săream cu rolele peste ea, peste maşini, peste fraieri, făceam circuri. Ăştia la un moment dat au vrut să mă interneze şi la nebuni că mă dădeam cu rolele, deci cică eram lovit la cap. Fugea câte o jumate de zi prin centru Berbecar cu maşina circulaţiei după mine să-mi ia rolele. Păi cum să mă prindă ăla? N-avea nici o şansă că îl păcăleam pe rondourile alea de-i săreau capacele la domnu’ Berbecar.”

Ai făcut armata?

Saporo: “Vai, păi când mi-a venit ordin să mă duc în armată, m-am dus la comisariat. Aveam părul lung până la fund, o salopetă de blugi direct pe pielea goală, walkman. Ce ştiau ăia ce-i un walkman pe vremea aia! Ascultam AC/DC şi mă dădeam cu rolele. Aşa am intrat în curte la comisariat. M-am uitat la ăia… erau nişte ţărani cu paltoane care mi-au zis “Gata dom’le, te duci în armată!” Păi cum să mă duc eu în armată? Aşa că i-am zis la colonelul ăla, la Chiţoiu că mă duc dacă mă pun să păzesc frontiera la Timişoara. Ăla o zis că-s nebun şi nu-mi dau puşcă, aşa că mi-o dat hârtie să mă duc să mă internez pe Alba-Iulia la nebuni. M-am dus pe role până acolo. Am stat la domnu’ doctor Nica pe hol vreo două ore să mă interneze şi pe mine. Am stat patru ore, n-o mai venit nimeni să mă interneze, aşa că m-am dus cu rolele acasă. Da mă! Şi după patru ani, ştii ce-mi vine, nu? Îmi vine hârtie să mă duc să-mi dea livretul ăla militar. M-am dus la comisariat şi le-am cerut livretul. M-au trimis să mă tund să-mi fac poză. Nu m-am tuns, evident. Aşa că de ziua mea în noiembrie mi-au făcut cadou livretul militar. I-am păcălit. Păi cum era să mă duc eu în armată să mă roadă nenorocirile alea de haine, să mă roadă tunicile alea pe la gât?! Ar fi fost naşpa.”

Momentul Revoluţiei la Bistriţa

r00Saporo: “Auauau! Păi eram la servici. Atunci mă dezbrăcam să intru în schimb. Şi o venit domnul Viciu care era inginer, şef de schimb, nu era mare sculă pe basculă ca azi. Şi zice ăla “bă nu vă îmbrăcaţi că mergem la Revoluţie”. Şi hai să plecăm la Revoluţie, frate! Ne-am aliniat şi am ieşit pe poartă. Ne-am dus acolo în faţă la Partid. Maică-mea, cum lucra la Partid, io ştiam ce-i pe acolo pe la primul secretar prin birou, că mă mai duceam pe la ea pe la serviciu. Erau tot felul de acareturi. Şi mi-am zis că trebuie să mă aleg şi eu cu ceva din Revoluţia asta, nu? Aşa că am intrat primul pe uşa aia printre nişte fraieri de la Partid, nişte martalogi. M-am certat cu secretara, una de prin Zalău. I-am zis “Doamnă, gata s-o terminat cu comunismul!” şi i-am dat liber. Am intrat peste ei prin birourile alea. Am ieşit pe balcon şi am început să arunc de sus de prin biblioteca aia cărţi cu Ceauşescu. Le-am dat liber de-acolo de pe geam. Şi am vrut să umflu un pick-up mişto de tot, Traviata. Da’ era prea mare şi nu-mi intra sub geacă, că aveam o geacă de aia de rocker. Îmi tot calculam geaca să-l tirez, da nu-mi încăpea nicicum pick-up-ul. Aşa că m-am mulţumit să arunc de pe geam cărţile cu Ceauşescu şi să mă urc în picioare pe birou. Strigam şi eu ce striga toată lumea. Am stat o grămadă pe scaunul primului secretar şi am cotrobăit prin sertare, da’ n-am găsit nimica. Tabloul cu Ceauşescu l-am făcut elicopter pe geam.”

Certificat de revoluţionar, ţi-au dat?

Saporo: “Nu şi nici nu-mi trebuie! Dar sunt o grămadă prin oraş care au şi care n-au fost acolo. Nici nu i-am văzut pe-acolo şi nici nu ştiu cine îs ăia. Pe mine nu mă interesează avantajele. Ce pământ să-mi dea? Un ghiveci cu flori, eventual.”

Occidentul…

Saporo: “Eram pregătit să iau liber, să plec chiar în ’89. Da m-o încurcat o prietenă de-a mea cu care stăteam. Mi-am făcut paşaportul şi bagajul şi am vrut să plec. Da tovarăşa aia a mea, tâmpita aia, o început să plângă să nu mă duc. Adevărul e că trăiam din bişniţă şi tot salariul îmi mergea pe CEC. M-a prins Revoluţia cu 450.000 de lei la CEC. Ăia erau bani de vreo 8-9 Dacii. Salariul era beton, mă mai descurcam cu blugi de la Cluj pe care îi dădeam la fraierii ăştia. Mai dădeam un tun. Eu am vrut să plec, da când să plec plângea aia de o lua dracu’, să stau aici. Şi am stat ca fraieru’, deşi mă chema Occidentul”

Însurat…

Saporo: “Am fost, cum să nu fiu? Am fost însurat şi am stat trei luni împreună. De la muzică m-am însurat. Că ascultam Zeppelin, Gipsy Queen. Eram obsedat de piesa aia şi am zis gata, îmi iau ţigancă. M-am însurat cu o ţigancă din Reteag. Nu mai dau nume, dar părinţii ei se ocupau cu aur. Aveau o casă la Reteag şi una la Timişoara. În două luni m-am însurat, tot în două am divorţat. Când m-am cuplat cu ea nu ştia cine îs. Eram la cofetărie şi a venit unu la masă şi m-a întrebat dacă nu am văzut pe cineva. Asta n-a înţeles bine că ăla mi-a zis mie Saporo, a auzit numai numele şi m-a rugat că nu cumva să-l chem pe Saporo ăla la masă dacă apare pe acolo, că a auzit ea că e vagabond periculos. Am zis că dacă apare, nu-l chem (râde). Am stat la ea la Reteag vreo patru zile. Am venit acasă şi jucam cărţi în parc când a apărut nevasta şi m-a întrebat cine sunt de fapt. Aflase la şcoală. Ne-am despărţit.”

Reputaţie proastă
Eşti violent?

Saporo: “Nu, niciodată. Reputaţia mi-au făcut-o nişte fraieri care nu puteau să stea la vrăjeală cu mine, aşa că mi-au lipit o etichetă. Reputaţia de periculos mi-a folosit la un singur lucru. Cum să zic, mie nu mi-a plăcut niciodată să stau la cozi de nici o culoare. Atunci, prin tupeul meu mare, când ajungeam la cinematograf, de exemplu, mă puteam băga în faţă să-mi iau bilete la film fără să strige nimeni. Dacă se băgau alţii, lumea striga. Aveam o etichetă de periculos pusă de nişte ţărani care pe faţă nu aveau ce să-mi facă. Avantaje şi dezavantaje. Le era frică la fraieri că nu mă cunoşteau. Da’ să vină să stea de vorbă cu mine, nu venea nici unul. În schimb, mă dezavantaja la altele. Uite, imaginează-ţi că împart oraşul ăsta în patru bazine: un bazin cu lume naşpa, un bazin cu lume bună, un bazin cu lume foarte bună şi un bazin în care nu înnoată oricine. Ei, eu am făcut baie în toate bazinele. Şi în bazinul cu lume nemaipomenită, am o reputaţie bună. Sunt invitat la masă, la pescuit. Lumea navetiştilor nu mă interesează, nici ăia invidioşi care nu mai ştiu ce autobus i-a adus aici. Pentru mine nu există.”

Totuşi, n-ai bătut pe nimeni?

111Saporo: “Pe cine dracu să bat în burgu’ ăsta? Cu cine naiba să te pui că-s nişte ţărănoi că pe ăştia îi faci sclavi numai din vrăjeală. Nu trebuie să-i mai şi baţi, ţi-e jenă. Eu după vrăjeală cataloghez oamenii, nu după diamante. Din păcate, am pierdut acceleratul şi am rămas în burgul ăsta, într-un personal împuţit. Poate că o să plec o vreme la fratele meu în Anglia, dar nu ca să rămân acolo. Sunt conştient că sunt în urmă cu multe şi mi-ar fi greu să recuperez. Acum lucrez liber-profesionist. Fac de toate şi le fac bine. În timpul liber pescuiesc. Oricum Bistriţa e prea mică pentru mine. De fapt, eu m-am născut în ţara şi în perioada greşită.”

 

Interviul de colecție a fost realizat acum 13 ani de Ana Dragu! Saporo va fi înmormântat miercuri, ora 12 în Cimitirul de pe Tărpiului! Dumnezeu să-l odihnească în pace!




Comentarii

Caricatură

Ne gasiti pe: