Ultimele noutati

Îi doare la BASCĂ de sportul de ring! Primăria Bistrița și Consiliul Județean au dat ZERO bani pentru promovarea kickboxing-ului local!

b1-copy

Autoritățile locale și județene NU au politici clare și nici specialiști care să conceapă și să implementeze direcții de dezvoltare pentru sport, ceea ce face ca fiecare club să se descurce pe cont propriu. Sumele ce se alocă pe proiecte nerambursabile sunt infime și descurajează din start orice inițiativă.

Tocmai de aceea, Gala Mix Combat ce a avut loc la Sala Polivalentă s-a desfășurat exclusiv din fonduri private. Cheltuielile privind bursele sportivilor, chiria Sălii Polivalente, Ambulanța, promovarea, cazarea și masa staff-urilor prezente s-au realizat din bugete private sau din sponsorizări, iar de obicei toate aceste cheltuieli NU se acoperă din biletele vândute. În plus de asta, legea sponsorizării NU încurajează firmele care ar dori să se implice financiar în promovarea și sprijinirea sportului.

 

c1

c4

 

 

 

 

 

 

Legea 350/2005  le permite și OBLIGĂ autorităților locale și județene să finanțeze din bugete publice persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial, asociaţii ori fundaţii constituite potrivit legii, sau culte religioase recunoscute conform legii, care activează în folosul comunităţii municipiului Bistriţa şi propun desfăşurarea unor acţiuni sau programe care să contribuie la interesul public local al municipiului Bistriţa.

Legea 350/2005

 

 

 

Mișcarea sportivă din Bistrița, în colaps! Primăria Bistrița NU are viziune și nici specialiști și dau firimituri pentru SPORT!

 

De-a lungul anilor, bugetul pe nerambursabile a Primăriei Bistrița s-a axat preoponderent pe finanțarea clubului de fotbal Gloria Bistrița, care anual încasa 20 de miliarde de lei! După desființarea clubului, primăria a dirijat acești bani către fondul de rulment și ulterior banii au luat o altă destinație.

proiectele care au primit bani de la primărie pe 2016

Clubul Hercules – greco-romane: 13.500 de lei
C.S Karate Bistița – 10.000 de lei
G.S Tenis Club: 15.000 de lei
Iosif Ureche : 10.000 de lei
Top Dance Life: 12.000 de lei
Bistritz ciclism: 13.500 de lei
Cheers Dance Sport (majorete) 14.800 lei.

 

Consiliul Județean pompează BANI la handbal-fete! Celelalte sporturi iau firimituri, dar mai MARI ca la primărie!

Consiliul Județean a susținut financiar echipa de handbal feminin care acum joacă în Liga Națională. În sezonul trecut, CSM Bistriţa a primit 1 milion de lei de la bugetul judeţului pentru promovare, iar odată cu evoluția în Liga Națională, Consiliul Judeţean a alocat 1,5 milioane de lei pentru sezonul competiţional 2016-2017, din care 750.000 lei în 2016 (pentru turul campionatului) şi 750.000 lei în 2017 (pentru retur).

Celelalte proiecte nerambursabile finanțate de Consiliul Județean:

Iosif Ureche – ”Bistrițeanul participant la campionatul de motociclism viteză” – 9.990 lei
AC de Judo și Arte Marțiale Bistrița – ”Judo-ul un sport pentru toți” – 7.500 lei
ACS GS Tennis Club – ”Master Tenis 10” – 10.000 lei
Eugen Dudașu – ”Piloți la CN de karting” – 8.000 lei
Asociația Prouniversitaria Babeș-Bolyai Bistrița – ”Provocare, mișcare. Școala de vară 2016” – 10.000 lei
CS Karate Bistrița – ”Azi educație, mâine campioni” – 9.450 lei
CS Hercules Bistrița – ”Susținerea luptelor bistrițene” – 9.000 lei
CS Ilyo Bistrița – ”Taekwondo” – 7.500 lei
ACS Tibi – ”Înot la Bistrița și Beclean” – 9.450 lei
AS Cheer Dance Sport Lechința – ”Consursul național de majorete” – 10.000 lei
ACS Schreiner – ”Festivalul sporturilor distractive” – 9.000 lei
Asociația Transilvania Rally Team – ”CN de Rally” – 20.000 lei
ACS Școala de Karate Tiger – ”Școala de karate” – 9.996 lei
ACS Casa Ema – ”Bistrița pe harta performanței în natație” – 21.609 lei
Kiss Attila – ”CE de cart canin dryland” – 20.000 lei
AC de Dans Sportiv Floris – ”Participarea la CM de Dans Sportiv 2016” – 28.323 lei.

În Gala Mix Combat de aseară, Radu Moldovan s-a urcat pe ring și a promis că va finanța evenimentele de kickboxing pe viitor. Asta în timp ce administrația Ovidiu Crețu este în continuare lipsită de viziune pentru finanțarea sportului. De menționat că Gala Mix Combat din 2014 a fost sprijinită de Consiliul Județean cu 40.000 de lei, după care autoritățile județene s-au retras definitiv.

“Îl felicit pe Ionel Burduhos și echipa lui că de această dată fără sprijinul Consiliului Județean a demonstrat că atunci când pui suflet alături de echipa ta, reușești să duci la capăt această gală,  lucru care mă obligă pe mine și colegii mei ca anul viitor să avem ceva special, o gală extraordinară, aici la Bistrița. Te-asigur că de fiecare dată eu și colegii mei vor fi alături de tine.”

Radu Moldovan a amintit că Bistrița va organiza anul viitor Campionatele Mondiale de junior și master la bodybuilding și a invitat publicul la meciul de handbal dintre CSM Bistrița și campioana europeană CSM București.

 

x33

x44

 

 

 

 

 

 

 

Un caz similar a avut loc și la Năsăud, unde autoritățile locale NU au sprijinit niciodată clubul de kickboxing din oraș, iar galele ce s-au desfășurat în oraș au avut exclusiv finanțări private sau sponsorizări. Fără sprijinul minim al primăriei, în cele din urmă, investitorul Stelian Moldovan a renunțat la organizarea acestor gale extrem de costisitoare.

Fără implicarea administrațiilor locale și județene, cluburile sportive se chinuie să supraviețuiască în Bistrița și stau la coadă la firimiturile de pe nerambursabile ce se alocă an de an, finanțări de 10.000 de lei pe an, care asigură doar sub-zistența sportului.

 

 

 

 




Comentarii

  • Este o rusine conducerea orasului e total dezinteresata ..de genul asta de activitati….Sportul este cel mai mare ambasador al tuturor timpurilor..daca nici in activitati sportive nu se implica e ..deranj..mare pacat Bistrita este un oars frumos

Caricatură

Ne gasiti pe: