Ultimele noutati

Jurnalistul Adrian Linca a fost în inspecție în Wonderland! Impresii de la fața locului :”N-o să ne putem da cu schiurile nici în sezonul următor dacă… “

Pârtia de schi din Wonderland NU a funcționat nici măcar o zi iar în 2017 Primăria Bisitrița NU a demarat nicio investiție în acest sens (deși a bugetat realizarea unei sănii pe șine pentru a fi utilă și vara). Singurele investiții preconizate: realizarea unui șopron, împrejmuirea zonei și montarea de camere video.

Investiție obligatorie: iarbă pe pistă pentru a fixa zăpada!

Jurnalistul Adrian Linca a inspectat zona, după furtunile din ultima vreme, pe pista de schi s-au format șanțuri. Fără o însămânțare de urgență, pista de schi NU va putea fi funcțională, deoarece zăpada NU se va fixa. Pe toate pârtiile din țară, vara se execută lucrări de întreținere: iarba se tunde ori au loc însămânțări pe anumite porțiuni…

a2

“Omul gospodar face vara pârtie, iarna car. N-o să ne putem da cu schiurile nici în sezonul următor dacă Primăria nu amenajează Dealul Cocoșului încă de pe-acum. Furtunile au săpat șanțuri de-o jumătate de metru și au scos la suprafață stânci, nu bolovani. Ar trebui un metru de zăpadă care să acopere cariera asta de piatră! Nici cu tunurile din Navarone n-o să reușească vreodată să facă pârtia practicabilă, dacă n-o îngrijesc și vara.” – a comentat Adrian Linca pe pagina sa de facebook

 

 

Pârtia de schi e gata… dar și-au dat seama că NU au drum de acces modernizat și nici rețele de utilități în zonă. Lucrările sunt estimate la 6 milioane de euro!

 

cre2Pârtia de pe Dealul Cocoșului are cea mai joasă altitudine din țară: pornește de la 676 metri și ajunge la 418 metri și are 1.200 metri lungime. A fost realizată cu bani din bancă! Până acum, pârtia de schi a costat 5 milioane de euro. În 2016, pentru pârtia de schi din Wonderland, Primăria Bistrița a alocat 7.021.000 lei de la bugetul local și 14.327.000 lei din creditul bancar. TOTAL: 26 milioane de lei fără TVA (peste 5 milioane de euro), iar pârtia este nefuncțională în continuare!

 

Deși iarna care  trecut au fost 2 luni de zăpadă, pârtia NU a putut fi dată în folosință deoarece NU au avut contract de întreținere-echipamente. Ulterior, firma EuroAlpin a încasat 25.000 de euro pentru nimic, chiar dacă pârtia NU a funcționat nici măcar o zi! Tunurile au produs zăpadă doar câteva zile, zăpadă care NU s-a fixat deoarece suprafața pârtiei NU era înierbată. Temperaturile au fost ridicate și zăpada s-a împrăștiat rapid. Au fost momente când nocturna funcționa ZIUA iar tunurile mergeau a pagubă… în zile călduroase sau cu vânt intens ! NU-i nimic: toate au fost plătite din banul public!

Crețu a încheiat un contract de 1.000 de euro/zi pentru funcționarea echipamentelor de pe pârtia cu noroi! Sezonul a fost ratat, dar Primăria Bistrița a RISIPIT 25.000 de euro din impozitele noastre pe nocturna care a funcționat ziua și pe tunurile de zăpadă care-au mers a pagubă!

 

s12

ss1

 

 

 

 

 

 

 

Primarul Bistriței susține că tunurile de zăpadă sunt cheia-succesului și instalația va face funcțională pârtia de schi cu amplasare “la soare”, dar dacă NU se va investi URGENT în amenajarea pistei, există riscul ca nici iarna ce va urma să NU se poată schia în Wonderland… deoarece zăpada NU se va fixa pe noroi!

 

Citiți și:

cr6-Copy

Jurnaliștii de la PRO TV l-au luat pe Crețu la rost pentru pârtia de schi! Concluzia lor: “până acum nimeni NU a tras Primăria la răsundere pentru modul în care a aruncat pe un deal 5 MILIOANE de euro!”




Comentarii

  • Ștefan Horea.

    Și eu mă tot întreb de unde atâta prostie la un popor de oameni deștepți ? sau mă înșel, o fi HOȚIE ???. Dar organele de urmărire penală ce fac ? cine recuperează prejudiciul de la cei vinovați ,dar cu podul din zăvoaie? dar cu străzile pavate cu lespezi din Argentina !? /așa am auzit / cu oameni nepricepuți. Tovarășii noștri nu văd filme, nu-și fac concedii prin cele străinătăți, nu văd cum acolo rezistă pavajul de sute de ani ? Nu au văzut că în 1975 mare parte din oraș a fost pavat cu granit românesc / cuburi / , sau cu piatră rotundă de râu de către sași ??? Și acum mai vor altă trăznaie , supratraversarea cu puntea miraculoasă a Bul.Independenței…

Caricatură

Ziar de Bistrita