Doina Pană DEMISIONEAZĂ și îi face loc lui Cristian Niculae la șefia PSD Bistrița! Se bagă Crețu în alegerile ce va să vină ca să-și re-câștige locul ?

Doina Pană renunță la Șefia Organizației Municipale pe care a condus-o aproape 2 ani. Edilul a refuzat să mai candideze și astfel Doina Pană a devenit președintele Organizației, titulatură care nu a prea contat cu-adevărat. Alexandru Bria a fost și el președinte interimar pentru o scurtă perioadă. Chiar dacă Nu a deținut fncția de președinte, primarul Ovidiu Crețu este liderul PSD pe Bistrița și cel care a adunat 12.000 de voturi în ultima campanie electorală.

 

p2„În urma cu aproape doi ani, am preluat conducerea Organizatiei Municipale PSD Bistrița. Au însemnat multă muncă dar și multă bucurie acești doi ani, într-o echipaă minunată ca o uriașă familie! Astăzi, cu sufletul strans, am decis sa demisionez. M-am întors în Guvern să continui ce-am inceput în 2014 pentru Păduri și pentru a reuși e nevoie ca orice alta activitate să treacă în plan secund. Vă mulțumesc dragii mei colegi! A fost un privilegiu și o onoare pentru mine să vă reprezint!!!” – a fost mesajul Doinei Pană, prin care i-a anunțat demisia din funcție.

Viceprimarul Cristian Niculae este interimar pe funcția de președinte al PSD Bistrița, până la alegerile ce vor avea loc în luna august

 

 

 

 

Ovidiu Crețu NU renunță prea ușor! 

cristi niculae bistritaa4

 

 

 

 

 

 

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de șeful de partid Radu Moldovan, primarul Bistriței a refuzat să se pronunțe CLAR în privința alegerilor interne ale Organizației Municipale. Întrebat dacă ia în calcul o eventuală candidatură pentru funcția de partid, Crețu a răspuns sec: “Nu știu, încă NU m-am hotărât”.

Primarul Bistriței a re-evaluat declarațiile sale referitor la actualul mandat, despre care inițial spunea că va fi ultimul. În acest context, Crețu ar avea întâietate în eventualitatea unei candidaturi pentru un nou mandat!

“Eu referitor la pensionare și la ce va fi după, lăsați-ne să hotărâm… NU o să vă dau un răspuns acuma, deoarece candidatura este o chestiune complicată” – a declarat primarul Bistriței, la AS-TV.

Imediat după declarațiile primarului, viceprimarul Cristian Niculae a lăsat-o mai moale la capitolul imagine, unde devenise extrem de activ.

Președintele P.S.D Bistrița NU are garanția candidaturii! Crețu are ultimul cuvânt, oricum ar fi!

Funcțiile de președinte de organizație în PSD au avut candidat-unic, dar la Bistrița în interiorul partidulului se formează treptat un grup de susținători ai lui Cristi Niculae. Rămâne de văzut dacă primarul Bistriței va intra-n alegerile interne și în ce fel se va poziționa Niculae în viitorul apropiat, atât în plan public cât mai ales în fața lu Ovidiu Crețu, primarul care-l devansează clar la capitolul notorietate, cel puțin!

 

Citiți și:
a00

NU vrea la pensie! Ovidiu Crețu re-evaluează decizia și se mai gândește dacă va candida pentru încă un mandat la Primăria Bistrița! În 2020, Crețu va avea 67 de ani!