Cum s-au șmenuit niște avize ca să fie treaba bună! Ioan Peteleu i-a prins cu mâța-n sac: „Primarul și arhitectul șef propun proiecte nelegale, pe față!”

Abuzuri grave! Primarul și arhitectul șef propun proiecte nelegale, pe față!

„Dezvoltarea urbanistică a orașului Bistrița din ultimii nouă ani cel puțin, lasă foarte mult de dorit și aici se vede lipsa unui arhitect șef pregătit profesional. Haosul și kitschul domină normalitatea și bunul gust iar extinderea necontrolată a intravilanului va avea repercusiuni grave asupra viitorului orașului.

Dar cui îi pasă? Cei ce trebuie să vegheze la respectarea legii și la bunul mers al orașului sunt și cei care propun proiecte cu probleme de legalitate. Așa s-a întâmplat și ieri în ședința Consiliului Local când, primarul în calitate de inițiator și arhitectul șef în calitate de semnatar al mai multor documente au propus spre aprobare un Plan Urbanistic Zonalpentru extindere intravilan în zona Sigmir.

Totul bine și frumos, doar că Certificatul de urbanism emis în 20 mai 2016 cu valabilitate de un an și în baza căruia s-au obținut avizele, a expirat! Pe perioada valabilității acestuia, beneficiarul putea solicita prelungirea dar se pare că nu a făcut-o iar o cerere ulterioară expirării acestuia nu este permisă în mod legal. Practic, procedura trebuia reluată, numai că ce să vezi?

 

cretzu11

pop monica

 

 

 

 

 

 

 

Găselnița este găsită și în 12 iulie 2017 se convoacă, de urgență se pare, Comisia de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul primărieicare emite un aviz favorabil, atenție, cu 13 voturi „pentru” și o „abținere” din totalul de 15 membri prezenți, numărătoare care demonstrează că, în grabă, 13+1=15. Chiar și simpla aritmetică le-a jucat feste. Oricum, avizul Comisiei este nelegal pentru că are la bază documente care și-au pierdut valabilitatea odată cu expirarea Certificatului de urbanism din 20 mai 2016, de exemplu, avizul de amplasament dat de Electrica:

Și asta nu e totul. Ziua de 12 iulie 2017 culminează cu emiterea unui alt document la fel de îndoielnic. Este vorba de un nou Aviz (prealabil de oportunitate ar fi trebuit să fie), semnat doar de arhitectul șef, fără a fi aprobat de primar, așa cum cere legea. Avizul respectiv conține următorul paragraf: “Prezentul aviz este valabil de la data emiterii sale pe toată durata de valabilitate a Certificatului de urbanism nr.1047/33509 din 20.05.2016 si nr.1769/51961 din 13.07.2017 emise de Primăria municipiului Bistrița”.

Adică?! Cum? În 12 iulie 2017 se dă un aviz care spune că este valabil pe durata Certificatului de urbanism emis în mai 2016, și expirat? Și tot același document spune că avizul este valabil pentru Certificatul de urbanism din 13 iulie 2017 care încă nu era emis? Ei hai că asta-i prea de tot. Sau, total fals cum ar spune domul primar.

O să pară o reclamă de teleshopping, dar stați, asta nu e totul! În 13 iulie 2017, arhitectul șef și primarul emit un nou Certificat de urbanism pentru același obiectiv, evident, pentru a drege busuiocul. Motivele? Încă necunoscute! Sau doar de ei știute. Evident, documentul în cauză nu are nici o valoare pentru că nu acesta a stat la baza elaborării PUZ și a avizelor necesare.

La întrebările pe care le-am pus ieri pe această temăîn plenul ședinței, tăcere! Cei doi protagoniști o dădeau din colț în colț. Nimeni, nimic. Fețe înroșite și bâlbuțe după bâlbuțe. Răspunsuri puerile și schimburi de priviri întrebătoare. Cu toate acestea proiectul a trecut. Votacii de serviciu care nici nu știau despre ce se vorbește, si-au făcut treaba până la capăt. Au votat. Ce mai contează dacă e legal sau nu?

Totuși, poate într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat o să se autosesizeze cinevași o să avem un răspuns de la cei care se ocupă cu respectarea legii pentru că altfel, abuzurile din urbanismul bistrițean o să continue.”

 

Ioan Peteleu – consilier local P.N.L

 

Citiți și: 

page-4006-404x400

Ne-a dat la televizor, la JURNALUL TVR 1! Bistrița, celebră pentru: podul care duce nicăieri, pârtia de schi la soare și pușcăria pentru veverițe!

One comment

  1. Balan Marius -ecologist

    Hai mai nu fiti rai. Chiar ii fain ce fac estia de la HURBANISM. Cand te gandesti ca apar pasarele suspendate pt. pietoni, chiar incepem sa ne asemuim cu cei din gara APAHIDA si DEJ- TRIAJ. MISTO ! MISTO de tat !Sunteti niste carcotasi care nu vedeti modernizarile cu oci buni !Terminati odata, si aveti incredere ca lucrurile merg bine . Adica , exact ca funia-n sac ! NO !