Ultimele noutati

FOTO: “Pocăiții” au venit cu autocarele pentru mitingul de la Prefectură! Primarul Crețu, alături de mișcarea pro-familie!

panorama 400

Cultele neoprotestante s-au organizat astăzi în fața Prefecturii pentru un miting de protest. Credincioșii au sosit din tot județul pentru a susține cazurile familiilor cu copii preluați abuziv în Norvegia.  Mișcări similare au loc în întreaga țară.

 

 

 

 

 

 

Foarte bine organizați și la sugestia pastorilor, credincioșii din tot județul au venit în număr mare la protest. În zona Prefecturii au fost mai multe autocare puse la dispoziție de firmele de transport deținute de liderii comunității. Familiile de pocăiți au sosit cu copiii la acest manifest pro-familie. Pe scările instituției s-au ținut discursuri cu trimiteri scripturistice, iar corul de copii a interpretat cântece cu mesaj biblic.

 

s1s2

 

 

 

 

 

 

Primarul Ovidiu Crețu, subprefectul Ovidiu Frenț și protopopul ortodox Alexandru Vidican s-au alăturat acestei inițiative a neoprotestanților, coordonată la nivel național de mai mulți pastori.

Pe pagina comunității s-au postat mesaje de susținere a familiei tradiționale.

“Trebuie să se înțeleagă, la nivelul tuturor organismelor abilitate, că mediul familial este cel mai potrivit cadru de educare a copiilor unde, dacă există discernământ și principii morale, își găsesc rezolvarea toate problemele. Fiecare dintre noi, din poziția și slujirea la care suntem chemați:  Stat, Biserică, familie, prieteni, cetățeni responsabili, avem obligația morală să susținem valorile familiale tradiționale și să găsim soluții pentru ca acestea să fie cultivate în interesul copiilor, respectând și aspectele culturale și spirituale la care părinții aderă. Familiile  Botnariu, Nan, Radulescu  traiesc aceeasi drama. Copii care au fost  preluati abuziv de  BARNEVERNET – Norvegia. Românii din lumea întreagă se unesc să ceară dreptate și să sprijine familia, celula de bază a societății.”

Mitingul pocăiților a fost unul cu impact la nivelul Bistriței, prin organizarea exemplară a membrilor acestei comunități, prin solidaritatea de care dau dovadă și prin mesajele lor tranșante cu privire la educația în familie.

 




Comentarii

  • Iedim in lume vin alegerile. Stiu sigur ca politicieni nu o fac pentru familia botnsriu sa fim seriosi, a inceput propagznda electorale.

  • Felicitari pt. protest. Impreuna suntem puternici

  • Balan Marius- Ecologist B-ta

    Sa nu ne suparam pe ei. Noi ceialalti enoriasi nu vom fi instare de asa ceva.Sa vedem daca Bistritenii vor fi capabili sa iasa macar jumatate, impotriva administratiei care ne-a dus cu presul si nu ne-a aratat la dezbaterea publica cele 4 variante de proiecte pt. Piata Centrala. Numai unu a trecut, cel pe placul primarului, prin care se vrea de fapt taierea a 104 copaci, desfintarea ierbii si a rondourilor cu flori. Un copac egal un copil, cam asa trebuie tratata povestea. De fapt un copac matur ne da oxigenul necesar pe o zi pt. 4 oameni.

Caricatură

Ne gasiti pe: