Primăria Bistrița anunță: Pârtia de schi va fi omologată!

Reprezentanți ai Direcției Autorizare și Monitorizare din cadrul Ministerului Turismului au efectuat astăzi, o vizită la Bistrița, la pârtia de schi din Complexul sportiv Wonderland, unde au încheiat o notă de omologare.  Municipalitatea anunță că, în final, în ciuda tututor piedicilor care au apărut, pârtia va fi omologată.

În urma vizitei în teren de astăzi, 28.11.2017, reprezentanții Direcției Autorizare și Monitorizare din cadrul Ministerului Turismului au încheiat Nota de omologare a pârtiei de schi „Cocoș” din municipiul Bistrița, localitatea componentă Unirea” precizează primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu.

În primă fază, investiția realizată de municipiul Bistrița nu a putut fi omologată de către Ministerul Turismului datorită neomogenității din punct de vedere al gradului de dificultate (în primii 200 m de coborâre înclinarea pantei este între 39-40,6%, iar pe restul traseului între 8-28%).

Pârtia nu putea fi inclusă în circuitul turistic neomologată, fapt ce a condus la necesitatea modificării traseului inițial prin realizarea unei bucle în prima parte a pârtiei, a cărei pantă să se înscrie în limitele de siguranță impuse de legislația în vigoare.

De menționat este faptul că, pentru a putea fi realizată bucla necesară, Primăria Bistrița a trebuit să scoată din fondul forestier o suprafață de 0,5 hectare.

Astfel, după ce aceste intervenții au fost făcute, în cele din urmă, pârtia va obține omologarea, în ciuda tuturor vocilor care spuneau că acest lucru nu se va întâmpla.