De ce NU modernizează Primăria Bistrița trecerile la nivel cu calea ferată din municipiu și localitățile aparținătoare?

Trecerile la nivel cu calea ferată din municipiul Bistrița și localitățile componente sunt un real pericol pentru siguranța traficului rutier, mai ales în condițiile în care nu sunt nici semaforizate și nu au montate nici bariere. Zeci de accidente s-au petrecut în aceste zone, unele dintre ele soldându-se chiar cu pierderi de vieți omenești.

Cu toate acestea, Primăria Bistrița nu încearcă să găsească soluții pentru semnalizarea corespunzătoare a zonelor, motivând că obligația în acest sens cade în sarcina altei autorități – Ministerul Transporturilor.

Costuri prea mari pentru modernizarea și semaforizarea trecerilor la nivel cu calea ferată

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cu toate că un proiect de hotărâre privind modernizarea tuturor trecerilor la nivel cu calea ferată din municipiul Bistrița a ajuns pe masa consilierilor, acesta a fost respins. Motivația viceprimarului Bistriței, Cristian Niculae este că ”am considerat că aceste costuri sunt prea mari pentru bugetul orașului nostru, mai ales că la acea dată aveam promisiunea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, de a moderniza trecerile la nivel cu calea ferată de la Viisoara și de pe strada Ioan Slavici cu bani din bugetul Ministerului Transporturilor. Nu putem folosi resursele financiare ale orașului acolo unde au alții obligația să investească.Nu este normal asa ceva, nu este corect și nu este în interesul cetățenilor să folosim banii municipiului într-un mod nechibzuit”.

Viceprimarul Niculae mai susține că Ministerul Transporturilor a făcut deja demersuri și că, în curând se va cunoaște și firma care va executa lucrările. ”La această dată, este începută procedura de achiziție publică a lucrării de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată din Viișoara, la data de 15.10.2017 vom cunoaște firma care se va ocupa cu proiectarea și execuția acestei lucrări, având la dispoziție două luni pentru proiectare și două luni pentru execuție. Trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Ioan Slavici va fi modernizată cu bani din fonduri europene printr-un proiect derulat de către Ministerul Transporturilor” a precizat Niculae.

Viceprimarul Cristian Niculae explică de ce costurile privind semaforizarea trecerilor la nivel cu calea ferată sunt așa de mari

_DSC7713În schimb, pentru trecerea la nivel cu calea ferată din Bistrița, cea de pe strada Lucian Blaga, municipalitatea a găsit fondurile necesare pentru modernizare și chiar semaforizare, iar costurile nu sunt deloc mici – aproape 90.000 de euro.

Însă, municipalitatea speră că odată finalizată, această lucrare va duce la fluidizarea traficului rutier din această zonă.

Doresc să precizez că de infrastructura rutieră, respectiv dalele de beton fixate la nivelul căii ferate s-a ocupat firma SC VIA TERRA SPEDITION, iar asfaltul a fost frezat și turnat din nou de către cei de la Drumurile Naționale, administratorii străzii Lucian Blaga, fără ca Primăria Municipiului Bistrița să cheltuie vreun ban în acest sens. Banii alocați prin rectificarea bugetară, vor fi folosiți pentru proiectarea și realizarea sistemului de semaforizare, care presupune aducerea unui cablu de comandă subteran, din stația CFR BISTRIȚA NORD până la trecerea de cale ferată din strada Lucian Blaga, având o lungime de aproximativ 4 kilometri, fapt prin care se justifică aceste costuri ridicate” a mai completat viceprimarul Niculae.

Citește și: 

page-ok-401x400TOP-ul celor mai periculoase treceri de cale ferată din Bistrița! Niciuna NU e semnalizată ca lumea iar Primăria Bistrița a IGNORAT toate accidentele de pân-acum!