PROTEST NAȚIONAL! Sindicaliștii din Ambulanță vor purta panglici albe, pe echipamentul de lucru, ca semn de protest

Sindicaliștii Federației Naționale “Ambulanța” din România au declanșat, începând de astăzi, un PROTEST NAȚIONAL pe o perioadă nedeterminată în toate serviciile de ambulanţă. În această perioadă, conducerea Federației Ambulanța este dispusă să  continue discuţiile cu reprezentanţii Guvernului, până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor privitoare la personalul din Serviciile Publice de Ambulanţă.

Pe perioada protestului national, pe toate echipajele operative de intervenție vor fi afișate mesaje  cu inscripția „PROTEST NAŢIONAL”. De asemenea, pe afișe se vor menționa și punctele importante din revendicările sindicatelor din serviciile de ambulanţă reprezentate de FNSAR.

Totodată, personalul operativ, TESA şi muncitorii membri în organizaţiile sindicale aparținând FNSAR vor purta panglici albe, pe echipamentul de lucru, ca semn de protest.

La data de 11 octombrie, sindicaliștii vor picheta Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor Publice.  La finalul acţiunilor de pichetare a ministerelor menţionate, sindicaliștii vor solicita o discuţie interministerială cu reprezentanții celor patru ministere şi cu reprezentantul Guvernului nominalizat de către Premierul României.

După data de 11 octombrie, sindicaliștii se vor pregăti de un mare MITING organizat de toate federaţiile din sistemul sanitar, iar mai apoi, pot declanșa chiar și conflictele de muncă, urmate de posibile GREVE.

”Avem speranţa după întâlnirea de la Guvern din data de 27 septembrie a.c., că se caută soluţii de rezolvare şi sperăm să se rezolve situaţiile de nemulţumire  pe cale amiabilă în perioada PROTESTULUI NAŢIONAL anunţat” precizează Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România.

Menționăm că, pe toată perioada PROTESTULUI NAȚIONAL activitatea în serviciile de ambulanţă NU va fi întreruptă.

Citește și:

22091762_1732782657027716_2026673049_n-150x150FOTO/VIDEO: Salvatorii vor salarii! Angajații de la Ambulanța Bistrița-Năsăud, la mitingul de sensibilizare a Guvernului