Se caută soluții pentru strada Mihai Viteazul! La fiecare ploaie abundentă aceasta este inundată întrucât sistemul de canalizare nu face față

Bistrițenii care locuiesc pe strada Mihai Viteazul din municipiu stau cu frica în spate la fiecare ploaie abundentă! Asta pentru că de fiecare dată strada este inundată, apa intrând în curți, beciuri și chiar locuințe. Scenariul este același de ani buni, iar autoritățile locale încă nu au găsit soluția optimă pentru a rezolva această problemă.

Cu toate că această stradă a fost asfaltată cu bani pe care municipalitatea i-a împrumutat pe vremea vechiului primar Vasile Moldovan și, de atunci, Aquabis, a realizat lucrări la rețeaua de canalizare, în acea zonă se pare că undeva s-a greșit, pentru că sistemul de canalizare pluvială tot nu face față și la fiecare ploaie abundentă în zonă se produc inundații.

După nenumărate plângeri din partea bistrițenilor care locuiesc pe această stradă, în sfârșit se pare că lucrurile ar putea să se miște. Primăria Bistrița caută în acest moment o firmă care să întocmească documentația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții ”Rețea de canalizare pluvială pe strada Mihai Viteazul – municipiul Bistrița”.

”În perioada de topire a zăpezilor cât şi în perioada de precipitaţii abundente apele pătrund în curţile şi subsolurile caselor provocând atât pagube materiale, cât şi consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale. Aluminiul eliberat de ploi slăbeşte rădăcinile copacilor, ducând la dispariţia acestora” precizează Primăria Bistrița.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a declarat că ”în zonă s-au făcut niște lucrări în urmă cu câțiva ani, o modernizare Aquabis. Însă se pare că nici noua variantă nu este suficient de eficientă la ploile abundente și atunci încercăm să reluăm partea de șanțuri, de rigole cu canalizarea pluvială efectivă care aparține Aquabisului”.

Rețeaua de canalizare pluvială se va realiza pe strada Mihai Viteazul și putin pe strada Victor Babeș cu descărcare în râul Bistrița. În adoptarea soluțiilor tehnice se va lua în calcul toată zona adiacentă străzii Mihai Viteazul (strada Valea Budacului, strada I.P.Retegan, strada Ion Vidu inclusiv dealurile din apropiere).

„Canalizarea ce se va realiza pe strada Mihai Viteazul și parțial pe strada Victor Babeș , va avea lungimea aproximativă de 600 m și traseul acesteia va fi de la rigola ce traversează strada Mihai Viteazul (zona străzii Ion Pop Reteganu), de-a lungul străzii Mihai Viteazul, a străzii Victor Babeș parțial și până la deversarea în râul Bistrița. De asemenea, se va studia dacă pe zona cuprinsă între podurile de peste râul Bistrița și strada Victor Babes, pe lungimea de aproximativ 160 ml, este necesar a se prevedea rețea de canalizare pluvială cu descărcare spre strada Victor Babes. Transportul apei până la râul Bistriţa se va face prin intermediul unei reţele de canalizare care poate să fie din tuburi PVC sau polietilena şi rigole după caz. Se va ţine seama şi de normativele impuse de mediu privind descărcarea apelor pluviale în ape curgătoare” se precizează în tema de proiectare.

Prin soluţiile tehnice care vor fi proiectate şi execuţia sistemului de canalizare pluvială se vor elimina apele meteorice prin colectarea şi dirijarea acestora spre gurile de scurgere ce vor fi prevăzute pe stradă şi racordate la nouă reţea de canalizare pluvială ce se va realiza pe străzile Mihai Viteazul şi parţial pe Victor Babeş.

Citește și: 

s111 O ploaie scurtă a inundat Bistrița! De-acum 3 ani, primarul Crețu a promis canalizare pe Valea Budacului, dar investiția s-a ANULAT, după 2 săptămâni de la postarea anunțului! În Piața Mică, se INUNDĂ de când s-a terminat reabilitarea din bani europeni!