Ultimele noutati

Fără canalizare, urbanism și cu drumurile praf, Colibița DEVINE stațiune de interes local! Vrem acțiune NU stațiune!

col3 - Copy

Colibița a fost atestată ca stațiune turistică de interes local. Aceste localități vor avea șansa ca pe viitor să atragă finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existanța atestării ca stațiune turistică.

Nota de fundamentare:

Zona oferă numeroase posibilităţi de destindere pentru iubitorii muntelui: excursii, drumeţii (Tăul Zânelor, izvorul de apa minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore până în Vf. Bistricioru, Castel Dracula situat în Pasul Tihuta – 1100 metri alitudine), ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit, plimbări cu sania, dar şi plimbări cu barca pe lac. În prezent există peste 100 locuri de cazare, în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, încadrate la 2- 3 și 4 stele.

col3

col11

 

 

 

 

 

Colibita_0059

e4

 

 

 

 

 

 

 

Localitatea Colibița îndeplineşte criteriile minime obligatorii privind atestarea staţiunilor turistice de interes local şi întruneşte un punctaj de 180 de puncte la criteriile suplimentare, faţă de minimul de 90 de puncte necesare, pentru atestarea ca stațiune turistică de interes local.

Climatul subalpin al zonei are un efect curativ asupra bolnavilor cardiovasculari, hipertiroidieni şi reumatici, microclimatul fiind bogat în radiaţii ultraviolete şi aerosoli cu esenţe volatile de terebentină. Climatul plăcut – de cruţare – constant şi temperat, precum şi lipsit de curenţi puternici, cu aer ozonat, oferă zonei un climat echilibrat, tonic şi stimulent, aclimatizarea fiind uşoară la această altitudine, fiind şi recomandat persoanelor în vârstă sau copiilor pentru cură de odihnă.

Resursele terapeutice sunt reprezentate de aerul pur, care in urma unui studiu de aer a rezultat că valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3. Peste 120 micrograme/m3 aerul nu mai este respirabil.

Listă stațiuni turistice din România:43 de localități de interes național și 57 de localități de interes local

Drumurile din Colibița sunt praf și pulbere, iar accesul la lac este îngrădit! Proiecte FANTASMAGORICE promise acum 4 ani de Radu Moldovan, acum în aceeași fază: de strategie!

MEGA-proiectul de dezvoltare a zonei Colibița – Tihuța ar implica:
m6-colibitza1.Domeniu schiabil
2. Parc de aventură cu tematica “Dracula”
3. Centru nautic de agrement
4. Centru nautic sportiv
5. Parc acvatic
6. Centru de echitație
7. Trasee de drumeție și biciclete
8. Zona belvedere și parapanta
9. Centru de închiriat echipament sportiv
10. Sat de vacanță
11. Stână ecologică
12. Punct de informare turistică.

Iată ce realizări erau în plan acum 4 ani, referitor la zona Colibița: infrastructura, accesul la lac și desființarea gardurilor ilegale, vor dezvolta agro-turismul, că o să amenajeze un teren de camping, s-au încropit comisii peste comisii și promisiuni că vor lua măsuri aspre pentru cei cu cabană dar fără fosă și care deversează-n lac.

Consiliul Județean a demarat acum 4 ani procedura de achiziție a unui teren în zona lacului pentru amenajarea unui camping. În acest sens au avut la dispoziție 1 milion de lei, dar NU au reușit să ducă la final acest proiect, deoarece NU s-a găsit niciun vânzător.

c0-4003-400x400FOTO: INCREDIBIL cum arată un drum de 1.5 MILIOANE de euro, modernizat din bani europeni. Iată de ce Colibița e marea neputință a celor de la putere!!!

 

 

 

 

Zona Colibița – Tihuța are un potențial enorm și odată cu atestarea ca stațiune turistică locală ar putea atrage investiții nerambursabile. Marea problemă o reprezintă rețelele de drumuri, apă și canal. Administrația Radu Moldovan a reușit abia la al II-le mandat să demareze modernizarea mult-promisă a Drumul Blajului în tip ce al II-lea tronson, din Colibița, pe baraj prin localitatea Bistrița-Bârgăului până la intersecția cu DN 17 este pregătit să fie depus pe Programul Operațional Regional.

După 4 ani se fac doar 5 kilometri la mega-proiectul Poarta Transilvaniei! DIMEX câștigă licitația pentru Drumul Blajului, cu 12.8 milioane de lei!

Implementarea marilor proiecte (rețele de apă-canal, drumuri) se desfășoaară cu dificultate deși sunt obligatorii pentru susținerea turismului și dezvoltarea zonei. Infrastructura și rețelele edilitare sunt atribuții ale Consiliului Județean și NU au legătură cu atestarea ca stațiune turistică de interes local, ci au fost promisiuni electorale neîndeplinite ale actualei administrației județene privind zona Colibița.

 

Citiți și:

640radu-640x400Tursimul e de BASM, sublim am zice, dar lipsește cu desăvârșire! Radu Moldovan vrea Elveția la noi acasă și visează la 7 pârtii de schi! A-BE-RA-ȚII!




Comentarii

  • Bine zici, domnule Balan Marius!!

  • Balan Marius- ingrijitor al STATULUI.

    Sa ni se spuna oficial cate conducte de cacat se varsa in LAC. Sa ni se spuna si unde isi pot asterne turistii un LEPEDEU pe malul lacului ? Sa ni se arate si pe ce ulite putem ajunge la LAC ca tate is sub lacata!

Caricatură

cretu800

Ne gasiti pe: