Știați că: Poliția Locală produce 2.000 de euro pe săptămână, din amenzi! La bugetul local se adună bani frumoși!

Bugetul local al municipiului Bistrița crește săptămânal cu cel puțin 2.000 de euro numai din amenzile aplicate de polițiștii locali bistrițenilor care nu respectă normele de siguranță publică și cele de siguranță a circulației.

Primăria Bistrița face bani frumoși din aceste sancțiuni, nu puține la număr. Potrivit statisticilor, de la începutul acestui an și până în prezent peste 3.000 de sancțiuni au aplicat polițiștii locali, circa o mie dintre acestea fiind avertismente, în vreme ce restul sunt amenzi a căror valoarea totală se ridică la suma de peste 450.000 de lei, adică 100.000 de euro, sumă deloc de neglijat.

Cerșetoria, fumatul în locurile de joacă pentru copii, tulburarea liniştii publice între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00, depozitarea deşeurilor  voluminoase şi din construcţii în stradă ori în alte locuri aparţinând  domeniului public sunt doar câteva dintre abaterile pentru care polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranța Publică aplică sancțiuni. Cea mai mică amendă e de 65 de lei și acestea pot urca până la 1.000 de lei sau chiar mai mult, în funcție de gravitatea abaterii.

Nici polițiștii din cadrul compartimentului Siguranta Circulației nu se lasă mai prejos când vine vorba de a-i amenda pe cei care nu respectă legea. Ei aplică sancțiuni celor care circulă pe un sector de drum pe care accesul este interzis, celor care opresc sau staționează neregulamentar. Ba mai mult, pe lângă amendă, în acest caz șoferii se aleg și cu puncte de penalizare. Cea mai mica amendă aplicată e de 290 de lei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În plus, nu de puține ori, șoferii care au parcat în alte locuri decât cele special amenajate sau care au uitat să își achiziționeze un tichet pentru parcările cu plată de pe raza municipiului au avut “surprize”. Pe lângă amendă s-au trezit și cu roțile autoturismelor blocate și, în viitor ar putea reveni în peisaj și mașina de ridicări auto. Primăria Bistrița pregătește deja procedurile legale pentru a ridica din nou autoturismele parcate neregulamentar pe domeniul public.

Nici pietonii nu scapă de vigilența polițiștilor locali. Săptămânal sunt surprinși cetățeni care traversarea prin locuri nepermise sau chiar pe spaţii verzi.
Amenda e de 150 de lei.

Așadar, bistrițeni, fiți cu ochii în patru și respectați normele de siguranță publică și cele de siguranță a circulației, pentru că în caz contrar v-ați putea alege cu sancțiuni.

 

Citește și:

 

x4-CopyCrețu a asmuțit comunitarii “pe parcări”! De azi-înainte se plătește parcarea pe Șincai și în zona Primăriei Bistrița! De mâine se blochează roțile șoferilor care NU plătesc, iar pe viitor revine mașina de RIDICĂRI-AUTO!