Cu preț triplu, înainte! Se prelungește contractul cu SUPERCOM, chiar dacă procedura a fost ANULATĂ de Consiliul Contestațiilor!

Adunarea de Dezvoltare Intercomunitară va prelungi contractul cu SUPERCOM pentru încă 3 luni, chiar dacă în primă fază, PROCEDURA de atribuire a contractului a fost anulată de Consiliul Contestațiilor.

SC Retim Ecologic Service este una din firmele care a participat la selecția de oferte, dar a fost respinsă și a contestat contractul încheiat cu SUPERCOM. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat decizie o primă în acest sens, ca urmare a plângerii adresate și a ANULAT întreaga procedură de negociere fără publicare unui anunţ având ca obiect atribuirea unui contract de servicii pentru Activitatea de colectare şi transport al deşeurilor municipale şi managementul Staţiilor de Transfer şi al Centrelor de Colectare din judeţul Bistriţa-Năsăud.

 

aa11-800x400La ședința extraordinară din 1 septembrie, Consiliul Local a adoptat hotărârea privind taxa de salubrizare pentu SUPERCOM și contractul de achiziție publică pentru colectare. Primul proiect a trecut, dar cel privind contractul cu SUPERCOM a fost votat de două ori.

Contractului de achiziție publică a serviciului public de salubrizare respectiv “Activitatea de colectare și transport al deșeurilor municipale și managementul Stațiilor de Transfer și al Centrelor de Colectare din județul Bistrița- Năsăud” a fost aprobat, după reluarea votului.

NU țin cont de anularea procedurii și prelungesc înțelegerea cu SUPERCOM!

Supercom are girul aleșilor locali și județeni pentru a prelua serviciul de colectare, dar o face la tarife mai mari și cu spatele asigurat prin decontarea facturilor de la bugetul local și instituirea taxei speciale de salubritate.
Radu Moldovan și Cristi Niculae, mandatați să voteze contractul de prelungire

În ședințele extraordinare de Consiliu Local și Județean, au fost mandatați Radu Moldovan și Cristian Niculae. Aceștia vor vota pentru prelungirea contractului cu SUPERCOM pentru încă 3 luni. Adunarea generală a A.D.I Deșeuri se va întruni în 2 decembrie.

Procedura de atribuire a fost ANULATĂ de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, dar decizia a fost contestă de juriștii A.D.I Deșeuri. Pe proceduri, contractul de urgență cu SUPERCOM se poate lungi până la organizarea unei noi licitații și stabilirea operatorului FINAL.

 

 

 

 

 

 

Comisia de negociere din cadrul A.D.I Deșeuri a stabilit un tarif de 9.9 lei/persoană/lună, pe baza unor calcule din 2007 privind cantitățile produse de fiecare locuitor și pe baza acestei valori s-au stabilit valoarea tarifului din 2016. Astfel, tariful s-a triplat față de 3.5 lei/persoană, tarif practicat de Vitalia în urma licitației. Proiectul de hotărâre inițiat în acest sens, a trecut lejer și astfel Primăria Bistrița suportă 3.3 lei/persoană din tariful de 9.9 lei negociat cu Supercom pe baza unor măsurători de-acum 7 ani privind cantitatea de deșeuri/cap de locuitor.

Cum s-a ajuns la tariful de 9.9 lei? Negocieri cu SUPERCOM-ul pe cantități estimate amu-s 7 ani!

Măsurătorile privind cantitatea de gunoi pe care o produce o persoană au fost realizate în 2009 și pe baza acestei valori s-au stabilit valoarea tarifului din 2016. Acest lucru a stârnit revoltă în rândul liberalilor.

Primarul Crețu a insistat public pentru desemnarea Supercom-ului, dar taxa de 9.9 lei a fost parțial-subvenționată din bugetul-local, fiind considerată prea MARE. Tariful a fost calculat pe baza unui algoritm care a stabilit prețul Urbanei din 2009.

 

 

 

 

 

Reprezentanți ai Consiliului Județean, în comisia de negociere:

– Florin Moldovan (reprezentant Consiliul Județean) președintele comisiei
– Raveca Coldea – achiziții publice,
– Luminița Borș – (consilier superior compartimentul mediu, utilități publice)
– Alexandrina Borș (director executiv administrația locală)
– Iulia Beican (consilier juridic)
– Nicoleta Petrar jurist A.D.I
– Onul Olimpiu
Din comisie au mai făcut parte:
– George Avram (reprez. Bistrița)
– Leontin Fiipoi (achiziții publice
– Dorin Vlașin (viceprimar Năsăud)
– Sorin Catarig 9achiziții publice)
– Caius Drăgan (reprezentant Beclean)
– Traian Ogâgău (primar Sângeor-Băi)
– Sorin Mititean (primar Șieru Măgheruș(
– Gheorghe Bălăjn (primar Dumitra)
– Romeo Florian primar (Lechința)

Ioan Turc vrea detalii pentru scumpirea de 9.9 lei, dar și gafele care au dus la ANULAREA contractului din motive juridice!

PNL cere publicarea tuturor datelor juridice şi financiare care au stat la baza încheierii contractului dintre ADI Deşeuri şi SC Supercom SA”.

ioan-turc-400„Avem nevoie de soluţii legale la toate aceste probleme, nu de soluţii pompieristice, neavizate de jurişti competenţi. Dacă SC Supercom SA este doar o soluţie politică, atunci situaţia în care ne aflăm este cât se poate de complicată. În acest caz, PNL cere publicarea tuturor datelor juridice şi financiare care au stat la baza încheierii acestui contract.”
a solicitat Ioan Turc.

PNL a cerut publicarea tuturor datelor juridice şi financiare care au stat la baza încheierii contractului dintre ADI Deşeuri şi SC Supercom SA, contract care a fost ANULAT de Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor.

Solicitarea a fost ignorată și cu toate că procedura de atribuire a contractului cu SUPERCOM a fost anulată, ADI Deșeuri va prelungi înțelegerea pentru încă 3 luni, invocând situația de urgență creată după plecarea VITALIEI.

 

Citiți și:

sss-copyVIDEO: Șmecherii de la SUPERCOM au tarif triplu dar își fac “treaba de jumate”! În fiecare pubelă au lăsat gunoaie, FIX după colectarea de fațadă!

http://www.ziardebistrita.ro/colectare-de-fatada/

One comment

  1. Mi se pare normal ca doar fraeri sunt obligati sa plateasca .Daca te impotrivesti vin comunitari de gunoi sa te amendeze!!!!!!!