Post de LUX la Primăria Bistrița! Se caută șef la Pompierii Primăriei. Serviciul de Voluntari e cuibușorul unde s-au infiltrat P.S.D-iștii de campanie!

d7 400 r

Membrii Serviciului de Voluntariat pentru Situații de Urgență funcționează în cadrul Primăriei Bistrița și intervin în situații de urgență și desfășoară diferite activități de prevenire. Serviciul a fost înființat în 2006, ca serviciu public comunitar, prin unificarea serviciului public de pompieri civili și a formațiunilor de protecție civilă.

Voluntarii sunt plătiți cu ora, în timp ce șefii de serviciu sunt salariați ai Primăriei Bistrița.

Post de LUX la Primăria Bistrița. Amatorii să se abțină pentru că e cu dedicație, pe bază de promovare internă!

Primăria Bistrița a scos la concurs postul de LUX  – șef birou S.V.S.U.  În 2014, șeful serviciului, Ștefan Galușneak a plecat din Bistrița, iar funcția sa a fost preluată din mers de către Irinel Rad.

Prin H.C.L 93 din iulie 2015 s-a schimbat statutul S.V.S.U și astfel cei care dețin funcții de conducere au fost transformați în funcționari publici.

După modificarea statutului, Serviciul de Voluntari pt Situații de Urgență a scos la concurs funcțiile-cheie, însă doar prin promovare, NU prin recrutare evitând astfel intrușii. Concursurile de promovare se adresează doar celor din interior și NU permit înscrierea altor candidați chiar dacă ar îndeplini condițiile impuse. Este practic o găselniță juridică, agreată de primar prin care se ține cercul închis.

Concursul va avea loc în 24 februarie, la sediul Primăriei Bistrița. Pe firul logic al funcțiilor oferite pe tavă de partid, varianta unui outsider e blocată din start. OK-ul partidului pare a fi condiția obligatorie. Așadar se caută:

  • absolvent de studii superioare de lungă durată
  • vechime în specialitate minim 2 ani
  • master în administrație Publică
  • candidat care să fie numit în funcție publică de gradul I

“Eu sunt la conducerea Serviciului din 2014, am venit de la Poliția Locală prin examen. Concursul mă privește direct și promovarea se face din interior. Din noiembrie 2014 l-am înlocuit pe Gălușneak și ulterior am preluat și din atribuțiile regretatului Emil Bolfă, cel care era șef la Intervenții. După schimbarea statutului sunt nevoit să susțin un examen de fixare pe post… atâta tot   a declarat Irinel Rad, deocamdată interimar al S.V.S.U.

Referitor la politizarea serviciului, Irinel Rad este tranșant: “NU se face politică… am interzis aceste discuții în interiorul SVSU… fără politică, religie și discriminare de orice fel. Asta e viziunea mea, cât timp voi deține conducerea acestui serviciu. Trebuie să fim o echipă  “

Oamenii de casă sunt în stand-by și așteaptă cu nerăbdare concursul nr. 2, respectiv pentru funcția de “șef formație intervenții salvare prim ajutor”, funcție deținută de regretatul Emil Bolfă, lider al P.S.D Dumitrița. Postul este unul dificil și implică muncă de teren și coordonare a voluntarilor în cazuri complexe, de incendii, inundații etc.

 

 

 

 

 

 

Loredana Buf este șef-serviciu la Prevenire. Doamna este fiica Nadiei Tătar, vicepreședinte al organizației de femei a PSD. Loredana a făcut parte din staff-ul de campanie camuflată al Doinei Pană. Vreme îndelungată, acest post a fost deținut de Ioan Georgiu, fost vice-primar ieșit la pensie.

Conform organigramei, S.V.S.U are:

  • 1 funcție publică de conducere
  •  5 funcții publice de execuție
  • 205 voluntari

Voluntarii S.V.S.U activează prin rotație și asigură servicii de permanență la Turnul Bisericii Evanghelice, la adăpostul pentru boschetari de pe Dornei sau la diverse manifestații, gen Zilele Bistriței. Aceștia sunt plătiți cu ora, spre deosebire de șefi, care sunt salarizații Primăriei Bistrița.

  • șef birou la Serviciul Protecție civilă: Irinel Rad, în locul lui Gălușneak
  • șef compartiment prevenire – Loredana Buf în locul lui Ioan Georgiu, fost-viceprimar, penisonat de curând.
  • șef formatie intervenții salvare prim ajutor – funcție deținută de Emil Bolfă, (șeful PSD Dumitrița, decedat în 2015) – vacant.

3 referenți: Isip Carmen , Ferencs “baci” și Ioan Bălan.

LIFTIERUL Ferencs “baci” VEGHEAZĂ  afacerea Turnul Bisericii, ce produce 2.000 de euro pe lună

Liftierul preferat al primarului Ovidiu Crețu, omul-cheie care gestionează Turnul Bisericii Evanghelice (afacere care produce 2.000 de euro pe lună) e și el angajat al SVSU. Conform datelor oficiale, din vizitele în Turn, Primăria Bistrița încasează anual peste 20.000 de euro.

De Paști, Crețu s-a făcut de cacao cu o predică tipic pocăiască. Fiu de preot ortodox, Ovidiu Crețu a încercat un speech de pastor ecumenic și a vorbit despre fapta bună a liftierului Bisericii Evanghelice, care își sacrifică Sâmbăta Mare pentru a-i sui până-n Turn pe toți credincioșii veniți la marș. Pilda judelui a plecat de la rugămintea lui Vasile Roș, șeful CML de a oferi un cadou fraților adunați pe Pietonal. Primarul Crețu a profitat de ocazie și l-a ridicat pe “Loți” în slăvi pentru modernizarea Parcului Municipal, povestind despre cum l-a întrebat pe liftier dac-ar fi dispus să-și prelungească programul de dragul concitadinilor de altă credință.  Răspunsul lui Ferencz baci, afirmativ și plin de iubire l-a inspirat pe Crețu în discursul său ecumenic.

 

În funcție de vechime, studii și grad profesional S.V.S.U oferă în medie 2.000 de lei salariu pe cele 6 posturi fixe de pe organigramă. Bugetul la cheltuieli de personal este de 165.000 de lei ; a crescut cu 42%  față de 2015 (creșterea rezultă din majorarea salariilor cu 22% conform OUG nr.35/2015 , dar și din necesitatea angajării a încă 2 persoane).

Pompierii Primăriei au buget de 10 MILIARDE pe an

S.V.S.U are alocați 1 MILION DE LEI PE AN. Cheltuielile constau în principal din: plată compensații voluntari, asigurări și RCA autospeciale –  520.000 lei; deplasări și pregătire profesională – 25.000 lei; mutare posturi de comandă și  circuite telefonice  – 25.000 lei; reparații autospeciale ; ITP autospeciale, service și reparații sirene, service stingătoare, carburanți și lubrifianți, transport voluntari, servicii telefonie fixă și mobilă + 6 stații emisie recepție și utilități.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S.V.S.U funcționează în cadrul Primăriei Bistrița, iar membrii acestui serviciu  pot fi văzuți la manifestații, echipați în uniforme asemănătoare Pompierilor. Funcțiile de șefie ale celor de la S.V.S.U sunt luate pe filieră de partid, iar în acțiunile de voluntariat pot fi observați PSD-iști camuflați, folosiți ulterior de partid în campaniile electorale.

 




Comentarii

Caricatură

Ne gasiti pe: