Vasile Bar: Mă întristez să aud că în instituțiile publice, din 100 de persoane doar 60 – 70 lucrează!

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, a făcut, astăzi, în cadrul deschiderii oficiale a expoziției ”Toamna Aurie”, o precizare referitoare la activitatea din instituțiile publice și la modul în care angajații acestora lucrează.

 

Mă întristez la ceea ce am citit în ziarul de ieri și nu aș fi vrut să fac publică declarația domnului ex-ministru Chițoiu (n.r. – secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, care a afirmat că toate instituțiile publice au un număr supradimensionat de personal), care spune că în instituțiile publice, din 100 de persoane, maxim 60 – 70 lucrează. Nu știu dacă o fi chiar așa, dar e cert că e o supradimensionare și trebuie să revenim la realitate pentru că cheltuielile din sectorul public apasă extrem de mult în sectorul privat. Măsurile luate anul acesta de creștere a prețurilor utilităților nu au fost de bun augur și nu sunt de bun augur pentru că pun presiune extrem de mare pe mediul economic și pun presiune pe oameni în general” a precizat Vasile Bar.

 

La afirmații acestuia, nu au întârziat să apară și replicile. Viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, a declarat că la Bistrița, încă ar mai fi loc de angajări.

 

 

”Referitor la faptul că 70 la sută dintre oamenii din instituții lucrează și 30 la sută stau, eu vă spun că la Primăria Bistrița mai avem nevoie de foarte mulți oameni și că am putea încă să angajăm, dar nu ne permite legea” a fost răspunsul viceprimarului Cristian Niculae la declarația președintelui Vasile Bar.

 

 

 

 

 

Reamintim că secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, a declarat în urmă cu câteva zile, în timpul unei vizite la Bistrița, că instituțiile publice au un număr supradimensionat de angajați și că există spațiu pentru efectuarea unor reduceri de personal. ”Toate instituțiile publice (au un număr supradimensionat de personal — n..r). Dacă mergem în orice instituție publică la nivel central, vă spun eu că, din 100 de angajați, efectiv nu muncesc mai mult de 60-70. Restul, pe internet. Deci există spațiu de reducere a numărului de personal în orice instituție. Trebuie făcut un audit de către fiecare ordonator principal de credite pe instituțiile centrale și din subordine și în mod cert se poate reduce numărul de personal din instituțiile bugetare”, a precizat liderul ALDE.  Chițoiu consideră că ar trebui limitate sau reduse cheltuielile de personal din sistemul bugetar, iar sumele economisite să fie redirecționate către investiții.