VIDEO: Soprana Anita Hartig, într-un spectacol de zile mari la ea acasă!

Soprana Anita Hartig alături de Noua Orchestră Transilvană și Filarmonica Transilvania Cluj – dirijor Petronius Negrescu au oferit un spectacol de zile mari, pe scena Centrului Dacia.

Anita Hartig are 33 de ani, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și este angajată a Operei din Viena. Reprezintă o poveste de succes, după ce a reușit să se impună și să cânte pe marile scene ale lumii. Asta după ce a fost refuzată de Opera din Cluj.

anita hartig

z3

 

 

 

 

zz21

z7

 

 

 

 

 

 

 

Soprana și-a etalat calitățile vocale de excepție și mișcarea scenică și a impresionat prin simțul artistic și prin sensibilitate. De altfel, de fiecare dată când cântă la Bistrița, Anita Hartig se bucură de o primire călduroasă.

Super-spectacol, cu casa-închisă! Două minute de aplauze „în picioare” pentru Anita Hartig și Orchestra Fiarmonică Transilvania!

Anita Hartig a impresionat până la lacrimi prin evoluția sa și a fost aplaudată minute în șir.

Evenimentul, denumit „Concert extraordinar de Anul Nou” și organizat de Centrul județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Spectacolul s-a desfășurat în două acte. La pauză, spectatorii au putut servi un pahar șampanie pe holurile Complexului Dacia, alături de „lumea bună” a Bistriței. Un bilet a costat 30 de lei, iar sala cu 330 de locuri fost arhiplină.

qq3

q12

 

 

 

 

q11

z55

 

 

 

 

 

 

 

 

CLICK pentru mai multe poze: