Vin ortodocșii! Peste 1.000 de tineri sunt așteptați la Bistrița, la seri duhovnicești! Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocşi are loc în perioada 29 -30 iulie

Peste 1.000 de tineri sunt așteptați la Bistrița, unde vor avea loc o serie de programe cultural-duhovnicești.

Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului va organiza în zilele de 29 și 30 iulie, la Bistriţa, Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

”La această întâlnire, orașul Bistrița va fi animat de peste 1.000 de tineri din întreaga Mitropolie a Clujului, Maramureșului și Sălajului. Tinerii vor participa la programe duhovnicești, educative, culturale și artistice organizate special pentru ei. Evenimentul este o premieră pentru orașul nostru, care are șansa de a-și confirma tinerețea și deschiderea spre viitor și spre tineri, iar scopul principal al întâlnirii este acela de a-i aduna pe tinerii din cele cinci județe ale Mitropoliei noastre împreună, într-o atmosferă de prietenie, bună cuviință, respect și încredere în viitorul care le apartine”, transmite, într-un comunicat de presă, pr. Tudor Mudure, inspector eparhial pentru tineret.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria Municipiului Bistriţa sunt partenerii acestui eveniment.