1 mai special ca altul! Bugetari vs. privați sau cum văd PRIVAȚII „statul la mici” pe bani publici în cele 2 zile libere: 30 aprilie și 1 MAI!

În istorie:

– 30 aprilie 1975 Eliberarea totală a Vietnamului (Ziua Victoriei)!
– 30 aprilie 1945 moare Adolf Hitler
– 30 aprilie 2018 – Guvernul PSD- ALDE dă liber bugetarilor, pe motiv de weekend prelungit. Marți era 1 mai și astfel ziua de luni îi cam încurca pe cei care lucrează a Stat!
– 1 mai 1938 la o adunare a muncitorilor, Hiter spune: ” să aducem elogiu Muncii şi Respect pentru Muncitori”
– 1 mai – Ziua Internațională a Muncii!

Instituțiile de Stat… închise 2 zile la rând! Bugetarii au primit concediu-prelungit! Privații au lucrat de le-au sărit capacele!

Într-o vizită -fulger prin Bistrița am încercat să iau pulsul angajaților la privat, surprinși de voie de ne-voie în câmpul muncii! Asta în timp ce bugetarii se lăfăiau la soare, profitând de 2 zile libere: 30 aprilie – 1 mai. Instituțiile de Stat din municipiu aveau porțile ferecate, lucru reglementat prin Ordonanță de Urgență!

În timp ce toți bugetarii erau la distracţie, privații se distrau la locul de muncă și aduceau elogii bugetarilor!

Angajaţii firmelor de construcți lucrau de zor. Este și cazul firmei care execută lucrări de reabilitare la Judecătorie şi Tribunal -instituții care erau închise.

Situația de fapt, în Bistrița de 30 aprilie!

La ANAF închis, la Trezorerie – liber, Taxe şi Impozite – liber, Primăria Bistriţa închisă. La Biserica Evanghelică porţile erau ferecate, ca pe vremea tătarilor în 1241! Asta deoarece liftieru-i bugetar, la fel cum sunt și cei de la SVSU care freacă menta pe bani publici și supervizează urcarea cu liftul! Angajații Agenţiei Județene pentru Plăti şi Inspecţie Socială – liberi la soare.

Biblioteca Județeană era închisă! Un copil forța intrarea și spunea că vrea să împrumute cărți: ,,Care cărţi mă??? De filcăi de la Piaţă, eventual! Cartofor să te faci, NU cărturar!” – i-am spus ironic!

Surprinzător, Muzeul Județean era deschis. Deși în fiecare zi de luni instituția e închisă, acum instituția era deschisă publicului-larg! Funcționarii de la birouri erau liberi ca pasărea cerului, conform legii și un ghid rătăcit oferea serviciile celor interesați de secțiile muzeale!

Ca o ironie, nici pușcăriașii care ies la munci NU au ieșit din Penitenciar și s-au alăturat bugetarilor, în spiritul zilelor libere.

La Inspectoratul Şcolar BN închis , Prefectura – închisă ,Consiliul Judeţean – închis. Școlile, grădinițele și creșele au fost închise, de asemenea!

Registrul Comerţului liber de sarcini! Bugetarii care ajută privații să-și înființeze firme au hoherit 2 zile: 30 aprilie și 1 mai! Evidenţa Populaţiei e instituția e luată cu asalt în preajma alegerilor de către votanții fără buletin. În 30 aprilie NU era nimeni și ușa era zăvorâtă cu gratii!

DGASP BN închis. Fost preoteasă din Tăure, care se semnează jurist era în repaos cu toate că are salariu 10.000 de lei cum de altfel au toți șefii de instituții. Bineînțeles că toți se plâng de faptul că venitul net e cel care contează, de fapt.

 

La privat s-a lucrat în 30 aprilie!

Terasele, barurile și magazinele au fost deschise, iar comercianții din Piața de la Ruși au numit ironic data de 30 aprilie ca fiind 1 Mai bugetăresc!

Marius Balan cel mai “verde bistriţean” lucra strângând semnături împotriva tăierii copacilor din Piaţa Centrală.

Creșterile salariale ale bugetarilor au sporit lupta de CLASĂ! 

Majorările salariale ale bugetarilor stârnesc nemulțumiri în rândul angajaților din mediu privat, care consideră că se exagerează iar creșterile de salarii NU aduc o creștere a serviciilor! Chiar dacă bugetarii sunt finanțați din impozitele produse de economia privată!

Suntem o ţară ca un autobuz care circulă cu roțile răsturnate iar discrepanțele dintre cei care lucrează în privat şi cei care lucrează la Stat se adâncesc pe zi ce trece!

Patronatul din economia privată bistriţeană lucrează împreună cu angajaţii aproape în toate zilele libere. Inclusiv pe data de 1 Mai s-a lucrat în multe domenii, dar oamenii s-au ferit ca nu cumva vreun bugetar zelos de la Inspectoratul Teritorial de Muncă să-i amendeze pentru … muncă în timpul liber!

În ală ordine de idei, 1 Mai e și ziua celor care muncesc în Spania, Italia Germania, Anglia şi în alte părţi. Acei 4 milioane de români care trimit banii în România să poată sărbătorii familiile lor ziua muncii! E trist, dar cam aşa decurg lucrurile. De aceea, munca la Stat și accederea în poltică sunt cele două sugestii pe care le fac părinții! Și ar mai fi una: plecatul „afară”, la muncă în străinătate!

Emil Iustian Alexandru 

2 comments

  1. Uite asa ! Pentru uni timpul stă in loc !

  2. Un reportaj mediocru, ați vrut să arătați ce? Pe lângă vocea si glumitele triste ale reporterului nu e nimic de văzut! O zi buna..ziar de Bistrița ești slab rău în comparație cu celelalte ziare