11 tineri din Bistriţa-Năsăud – declarați admiși la unitățile de învățământ care pregătesc jandarmi

Un număr de 11 tineri din județul Bistrița-Năsăud au fost declarați admiși la unitățile de învățământ care pregătesc jandarmi, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Bistrița-Năsăud.

Iniţial, un număr de 69 de tineri au depus dosare în vederea susţinerii examenului pentru admiterea la şcolile militare de învăţământ. Dintre aceştia, doar 41 au susținut la proba scrisă, iar în urma rezultatelor obţinute un număr de 11 tineri au fost declarați admiși.

”Candidații au susținut mai întâi probele eliminatorii (testul psihologic şi probele de aptitudini fizice), iar apoi le-au fost testate cunoștințele teoretice la limba română și o limbă străină, la alegere. Urmează vizita medicală, care va fi efectuată de către candidați la București, iar cei care vor fi declarați „Apt” vor începe pregătirea specifică Jandarmeriei la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni”, precizează IJJ Bistrița-Năsăud.

În acest an, ca urmare a contextului epidemiologic actual, proba scrisă a avut loc sâmbătă 27 martie la Colegiul Național Liviu Rebreanu.