119 – număr unic de telefon la nivel naţional pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

 -  -  1025


Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a operaţionalizat numărul unic naţional 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice reţea fixă sau mobilă şi va fi operat de către consilierii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului.

La implementarea activităţilor prevăzute în programul naţional de suport pentru copii au participat specialişti ai STS, care au realizat analiza fluxurilor operaţionale a apelurilor, au stabilit soluţia tehnică şi au pus la dispoziţie echipamentele de comunicaţii necesare.

Pentru a putea fi raportate cazurile ale căror victime sunt copii, STS a configurat, testat şi implementat soluţia tehnică de tip call-center în cele 41 de judeţe ale ţării, precum şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Inginerii STS au instalat în cele 47 de sedii ale direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor.

Începând din 5 ianuarie, apelurile care semnalează diferite situaţii care afectează copiii vor putea fi preluate, 24 de ore din 24, de către consilierii specializaţi în asistenţă socială şi protecţia copilului. În cazul situaţiilor anunţate prin 119, dar pentru care este necesară intervenţia imediată a Poliţiei sau a echipajelor medicale, operatorii direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului vor alerta Serviciul de urgenţă 112. Totodată, potrivit acestui program, atunci când sunt cazuri de copii dispăruţi, Poliţia poate utiliza Sistemul de avertizare RO-ALERT, administrat din punct de vedere tehnic de către STS.

STS a întreprins demersuri împreună cu Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi cu operatorii publici de telefonie mobilă pentru asigurarea cadrului legislativ şi a gratuităţii apelurilor, precum şi pentru a facilita transmiterea datelor geografice care permit alocarea cazurilor pe fiecare centru judeţean.

Pentru operarea consolelor de apel prin care se va oferi sprijin minorilor aflaţi în situaţii dificile, consilierii serviciilor de asistenţă socială au beneficiat de instruire tehnică din partea specialiştilor STS.

Numărul de suport 119 a fost operaţionalizat în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 105 din 2021 privind aprobarea şi implementarea Programului naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.

1396130cookie-check119 – număr unic de telefon la nivel naţional pentru cazurile de abuz împotriva copiilor
0 notes
150 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.