12 ani de la incendiul care a cuprins Biserica Evanghelică. Joi, rugăciune ecumenică de comemorare a tristului eveniment

La data de 11 iunie 2020 se împlinesc 12 ani de la incendiul care a cuprins Biserica Evanghelică din Bistrița. Cu acest prilej, joi, începând cu ora 19.40, în Piața Centrală din municipiu va avea loc o rugăciune ecumenică de comemorare a tristului eveniment.

Dacă atunci simbolul Bistriței părea distrus iar șansele ca el să redevină ce a fost păreau extrem de mici, iată că astăzi putem spune că cele mai optimiste speranțe de acum 12 ani sunt deja cu mult depășite iar faptul că peste 2 ani se va finaliza reabilitarea completă a acestui monument istoric reprezintă o binemeritată răsplată pentru toți cei care au contribuit la acest efort comun.Le mulțumesc încă odată în numele cetățenilor Bistriței și îi asigur că implicarea și susținerea lor a fost deosebit de importantă în acest demers.Și poate mai important decât faptul că Biserica Eveanghelică renaște astăzi este acela că solidaritatea pe care a declanșat-o acest trist eveniment ne face să privim cu încredere spre viitor și să realizăm că astfel de încercări ne pot face mai buni indiferent de ambițiile și pasiunile care, uneori, par a domina viața noastră”, a declarat primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.

Potrivit Primăriei Bistrița, ”Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului, fiind considerată emblema burgului. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi în anii 1332–1333. Construcţia bisericii a început în anul 1470 şi a continuat până în anul 1564, sub supravegherea arhitectului Petrus Italus de Lugano. Înălţimea turnului, de 76 m, îi conferă statutul de cel mai înalt turn de biserică din Transilvania. Rolul său era, pe lângă cel de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, cel de poziţie „cheie” destinată observaţiei şi alarmării în caz de incendiu”.

Biserica a suferit două incendii, unul în anul 1857 şi altul în 2008. Prin refacerea turlelor şi acoperişului, înlocuirea clopotelor şi orologiului, (distruse în timpul incendiului devastator din 11 iunie 2008), monumentul a căpătat o nouă înfăţişare. Au fost realizate şarpanta de la nava bisericii, învelitorile pentru turn, lucrări de pietruire, zidării, zugrăveli și a fost consolidată partea superioară a turnului şi balconul exterior.

Ca o noutate absolută, pentru a permite vizitatorilor să vadă de la înălţime panorama Bistriţei, centrul istoric şi pietonalul Liviu Rebreanu a fost montat un lift modern, care a fost dat în folosinţă în luna iunie a anului 2012.

În plus, simbolul orașului – Biserica Evanghelică este în plin proces de restaurare, fondurile fiind asigurate de Uniunea Europeană. După finalizarea lucrărilor, obiectivul va fi introdus în circuitul turistic.

3 comments

  1. Adevarat! Stergeti vopseaua alba! Lasati piatra sa vorbeasca. Din turn se vede nu numai Bistrita, ci intreg orizontul. Pentru prima oara am urcat in turn, pe trepte. Eram adolescenta. Imaginea superba, mi-a taiat rasuflarea. A doua oara, am urcat cu liftul. Am vazut din nou in departare, cum pamantul se intalneste cu cerul.

  2. Balan Marius -Horea

    Trepadusilor ! HURBANISM de doi bani ! Dati jos lavabila de pe turnul de piatra ! Lasati patina timpului sa vorbeasca !

  3. „Prost să fii, noroc să ai”, este o zicala arhicunoscuta si auzita de de foarte multa lume. Incendiul devastator declanşat în seara zilei de11 iunie 2008, în jurul orei 19.40, la Biserica Evanghelică din Bistriţa, care a fost un dezastru pentru oras, a reprezentat un mare noroc pentru Ovidiu Cretu care se afla în postura de candidat pentru primul mandat de primar.
    Asadar, Cretu a ajuns primar al Bistritei, având noroc cu incendiul produs la Biserica Evanghelica, care practic l-a scos din cursă pe contracandidatul său, exact inaintea turului al II-lea al alegerilor locale. Altfel nu avea nici o sansa. Apoi in 2012, dupa primul mandat in care nu a convins prin ceva deosebit, Cretu a avut iarasi noroc, cu schimbarea legii electorale si alegerea primarilor din primul tur. Astfel, a iesit din nou primar cu sub 50% din voturi, in conditiile unei participari reduse la vot. La fel s-a intâmplat si in 2016 când a câstigat al treilea mandat de primar, spre disperarea multor bistriteni. Prin urmare, Cretu a beneficiat din plin de zicala mentionata, incat în cazul lui s-ar putea spune „noroc sa ai că prima conditie o indeplinesti”. În cele trei mandate de primar, prin ideile sale năstrusnice in materie edilitara Cretu a reusit „performanta” de a conferi Bistriței nemeritatul nume de „Caracalul Ardealului”.
    Nici reabilitarea Bisericii Evanghelice nu a scăpat. Astfel ca după incendiul din 11 iunie 2008, edilii au vopsit turnul bisericii cu vopsea lavabilă, denaturând valoarea istorică a nonumentului de arhitectură medievală. În legătură cu păstrarea trecutului istoric al Bistritei, marele istoric Nicolae Iorga spunea în lucrarea sa intitulata „Neamul romanesc in Ardeal si Tara Ungureasca la 1906 ”, următoarele: „Bistriţa nu este nici pe departe o Sighişoară , căci n-a păstrat din zidurile ei decât ce se mai vede în marginea râului printre copacii bătrâni ai unei frumoase plimbări şi din trecut nu-ţi vorbeşte nici un alt martur decât biserica de pe care tocmai se rădea , în călătoria mea din urmă , spoiala neagră a veacurilor , care aminteşte mai mult decât pătează”.
    De aceea ar fi cazul ca măcar acu odată cu lucrările de reabilitare a Bisericii Evanghelice să se înlăture vopseaua lavabilă de pe ziduri si să se revină la piatra naturală care a înfruntat veacurile.