13 locuri de joacă din Bistrița, în plin proces de modernizare; urmează alte 13

Primăria Bistrița a demarat un proces de modernizare a locurilor de joacă pentru copii din municipiu, urmând ca la finalul lucrărilor un număr total de 26 de spații de joacă să arate cu totul altfel. Potrivit primarului Ioan Turc, în prezent se execută lucrări la 13 din cele 26 de locuri, dar vor urma și celelalte.

”Avem 13 locuri de joacă aflate într-un proces de modernizare. În cele 13 parcuri au fost montate piese de joacă noi și urmează ca în perioada imediat următoare să aplicăm și covor de tartan. Alte 13 locuri de joacă vor intra într-un proces autentic de modernizare, ceea ce înseamnă că vom avea nu mai puțin de 26 de locuri de joacă modernizate. Pentru locul de joacă de pe strada Octavian Goga, unul dintre cele mai vechi din Bistrița, avem un proiect de investiții foarte frumos, cu adevărat ambițios. Acolo urmează să reconfigurăm absolut totul și sunt convins că oamenii se vor bucura, și copiii, dar și părinții și bunicii. Ne-am gândit ca locația să fie amenajată în așa fel încât adresabilitatea să fie maximă, cât mai largă. Vom avea iluminat de calitate, vom avea bănci smart, mobilier smart, o toaletă ecologică și bineînțeles sisteme de supraveghere video”, a explicat primarul Ioan Turc, în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița.

În ceea ce privește sistemele de supraveghere, primarul a menționat că este foarte important ca municipalitatea să demareze și să implementeze un proiect de digitalizare la nivel local.

Acest lucru presupune o monitorizare a tuturor locurilor de risc. Locurile de joacă și parcurile sunt zone de risc, așa cum zone de risc sunt și perimetrele din jurul școlilor. După implementarea proiectului la care mă refer și care se află în mapa noastră de lucru, orașul va fi mult mai sigur. Nu discutăm doar de monitorizarea locurilor sensibile, ci și despre monitorizarea traficului, a intrărilor și ieșirilor din oraș. Monitorizarea se va face printr-un dispecerat care va deservi și partea de monitorizare a viitoarelor insule ecologice. Este un proiect amplu”, a adăugat Ioan Turc.