Tunurile de zăpadă au fost puse în funcțiune pe Pârtia de schi Cocoș

Valul de frig din ultimele zile i-a determinat pe reprezentanții Primăriei Bistrița să își îndrepte atenția spre Pârtia de schi Cocoș din Complexul Wonderland – Unirea.

Astfel, cum temperaturile au înregistrat valori negative atât pe timpul zilei, cât și al nopții, cinci tunuri pentru producea zăpezii artificiale au fost puse în funcțiune și se fac pregătiri pentru deschiderea noului sezon de schi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, tunurile pentru producerea zăpezii artificiale funcționează de o săptămână.

Avem deja un strat de zăpadă cât de cât, dar el trebuie pregătit, în sensul că zăpada trebuie bătătorită cu ratracul pentru a se putea schia”, a spus Mihai Ruști.

FOTO: Emil Iustian Alexandru

Întrebat când ar putea fi deschisă pârtia, sursa citată a adăugat: ”Nu avem încă o estimare a momentului când se poate da drumul măcar la pârtia mică, dar vom anunța când acest lucru va fi posibil”.

FOTO: Emil Iustian Alexandru

Reamintim că, în luna decembrie a anului trecut, primarul Ioan Turc a declarat că este sceptic în ceea ce privește folosirea întregii pârtii, motiv pentru care prioritară este pârtia mică, în lungime de 300 de metri și dotată cu instalație de tip teleschi.

În sezonul trecut, pârtia mică a funcționat aproximativ 30 de zile, fiind vândute circa 5.500 de cartele pentru utilizarea instalației de tip teleschi. Cele mai multe cartele au fost cumpărate de copii cu vârsta între 6 şi 13 ani (1.230), urmaţi de adulţi (1.079), tineri cu vârsta între 14 şi 18 ani (389) şi pensionari (324). De asemenea, s-a putut schia şi în nocturnă, pentru cei care au ales să schieze seara fiind vândute 2.466 de cartele.

FOTO: arhivă