15.000 de euro a investit Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” în amenajarea unei filiale în Republica Moldova. Urmează noi investiții susținute de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Biblioteca „George Coşbuc” din Glodeni, Republica Moldova, filială a Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud a fost dotată cu peste 4 000 de volume, donate de biblioteca-mamă din Bistriţa, care acoperă toate domeniile de interes şi se adresează tuturor categoriilor de vârstă, în special elevilor.

Inaugurarea sa a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan şi a preşedintelui Consiliului Raional Glodeni, Ion Leucă, cei doi fiind iniţiatorii unui proiect de mare anvergură, privind colaborarea celor două instituţii în perioada următoare.

Deschiderea filialei din Glodeni face parte dintr-un program de colaborare mai amplu conceput de conducerile celor două părţi, a spus, în deschiderea evenimentului Ion Leucă. „Vreau să le mulţumesc public fraţilor noştri de peste Prut pentru deschiderea foarte largă pe care au avut-o către cetăţenii Raionului Glodeni, pentru Consiliul Raional Glodeni, în baza Acordului de Colaborare; vreau să mulţumesc pentru cei 1 000 000 de RON care au fost bugetaţi în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru câteva proiecte sociale care au fost convenite de comun acord cu Consiliul Raional Glodeni, pe parcursul anului 2018. Prima acţiune deja finalizată este deschiderea filialei Glodeni a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”. Următoarea va fi imediat, în săptămâna viitoare, prin procurarea unui autoturism Dacia Duster pentru Direcţia de Asistenţă Socială, o maşină de teren pentru ca, colaboratorii să ajungă, unde sunt condiţii dificile, la orice persoană care are nevoie de ajutor. Şi, sper eu, până la sfârşitul anului, finalizarea reconstrucţiei stadionului raional, pentru cei care doresc să ducă un mod sănătos de viaţă. În acest context, nu pot să nu apreciez munca titanică depusă de directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, d-l Ioan Pintea, care a pregătit toate cele necesare împreună cu colectivul său pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect” a spus Ion Leucă.

La rândul său, preşedintele Radu Moldovan a apreciat în mod deosebit noua bibliotecă: „Îi mulţumesc în mod special directorului Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, d-l Ioan Pintea, care a făcut mai multe drumuri la Glodeni şi care, împreună cu echipa de la Raionul Glodeni, cu conducerea bibliotecii raionale, cu cei care s-au implicat în acest proiect, într-un termen foarte scurt, a reuşit să pună pe picioare acest proiect minunat, care sper să fie de foarte mult ajutor oamenilor şi în special tinerilor din Raionul Glodeni pe care, în această epocă a informatizării şi a internetului, ar trebui să-i ajutăm, să-i îndrumăm să mai ajungă să mai miroasă cerneala unor file de carte. Este o investiţie de aproximativ 15 000 de euro făcută de Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud. Domnul preşedinte Leucă sublinia alte două proiecte despre care noi am discutat la începutul acestui an când, în unanimitate, consilierii judeţeni din Bistriţa-Năsăud, indiferent de culoarea lor politică, au aprobat o sumă, nu mică, care să vină pentru proiecte de aici. Acum, d-l preşedinte m-a rugat să găsim soluţii pentru dotarea unui cabinet de kinetoterapie în Spitalul Raional Glodeni. Aştept solicitările cu necesarul de echipamente şi vom încerca să găsim soluţiile necesare„, a spus Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

O bibliotecă poate fi un arbitru în această lume arbitrară”, a remarcat Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, care i-a adus un elogiu istoricului şi criticului literar Vasile Coroban, al cărui nume îl poartă, de altfel, Biblioteca Raională Glodeni. „Biblioteca este o instituţie care poate să ne educe, care poate să ne formateze pentru a fi altfel, pentru a înţelege lumea altfel. În biblioteca pe care o aveţi începând de astăzi, am adus foarte multe noutăţi, pentru că achiziţiile de carte au fost făcute recent şi am ţinut cont de listele pe care le-am primit de aici, de bibliografia şcolară, de ceea ce are nevoie corpusul de elevi, de profesori. V-am adus ediţiile din scriitorii clasici, din scriitorii contemporani români şi universali. Toate cărţile sunt în limba română”, a punctat Ioan Pintea.

Cuvinte frumoase de apreciere şi recunoştinţă faţă de efortul părţii bistriţene a avut în cuvântul său şi Eugenia Dicaia, directorul Bibliotecii Publice raionale Glodeni.

După lansarea volumului „1918 în judeţul Bistriţa-Năsăud”a urmat vizionarea unui documentar realizat de Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud despre universul coşbucian, despre casa memorială de la Hordou, în care au fost prezentate principalele momente ale conturării noii biblioteci.

La ceremonia de deschidere a Bibliotecii „George Coşbuc” Glodeni a participat un public numeros, mulţi dintre cei prezenţi rămânând după aceea în faţa rafturilor pentru a explora fondul de carte.

„Nici nu ne-am aşteptat că o să avem o aşa bibliotecă! Este o plăcere deosebită să lucrez aici, pentru că lucrul bibliotecarului depinde de condiţiile care i se oferă, iar când intri în aşa condiţii, este o bucurie să îi serveşti pe cititori, tineri sau maturi. Avem cărţi pentru copii, pentru adolescenţi, multe dicţionare de care avem mare nevoie, atlasuri care descriu natura, descriu ţara noastră; avem cărţi de medicină, de ştiinţă, cărţi despre istoria românilor şi despre istoria lumii. Avem cărţi din literatura română şi din literatura universală. Este bine, pentru că sunt cititori care întreabă mereu de cărţi de literatură şi noi sperăm că de acum înainte o să-i deservim la un înalt nivel”, a declarat Diana Stati, bibliotecara care va deservi noua Bibliotecă „George Coşbuc” din Glodeni.

În holul Centrului de Cultură Glodeni, unde s-a desfăşurat întâlnirea, a fost amenajată o expoziţie a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, dedicată celor mai frumoase destinaţii turistice din judeţ. Ziua s-a încheiat cu un spectacol artistic de mare ţinută, realizat de membrii Ansamblului profesionist „Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.